Claudiu Doltu (PNL): Sistemele de asigurari sociale si de sanatate sunt doar sisteme de impozitare

In Romania, oricine are o problema de sanatate este mult mai linistit daca se urca in tren, avion sau masina si se duce la Viena, decat sa se adreseze sistemului medical romanesc, este de parere Claudiu Doltu, profesor universitar la Acadmeia de Studii Economice, care adauga ca sistemul de asigurari sociale si cel de sanatate nu mai sunt de mult sisteme de asigurari, ci doar de impozitare.

Claudiu Doltu a vorbit intr-un interviu pentru Finantistii.ro despre problemele din sistemul de asigurari sociale si de sanatate, dreptul romanilor la proprietate, dar si despre concurenta intr-o piata libera.

In opinia acestuia, orice tentativa de a restrange dreptul de proprietate, din ratiuni contabile, nu face altceva decat sa intarzie asezarea societatii romanesti pe un fagas normal si firesc de ordine, de crestere si de dezvoltare si sa afecteze, in cele din urma, bunastarea generatiilor viitoare.

Guvernul Romaniei doreste o plafonare a despagubirilor in cazul imobilelor nationalizate la 15% si sa renunte la retrocedarea in natura. Cum se impaca o astfel de masura cu principiile de baza ale capitalismului performant?

Nu se impaca deloc nu numai cu aceste principii, dar nicidecum cu mersul normal intr-o societate democratica.

Aceasta abordare este cat se poate de paguboasa si nu arata decat ca in Romania problema proprietatii private ramane una nerezolvata.

Orice tentativa de a restrange dreptul de proprietate, din ratiuni contabile, nu face altceva decat sa intarzie asezarea societatii romanesti pe un fagas normal si firesc de ordine, de crestere si de dezvoltare.

Chestiunea proprietatii este acum, din pacate, pusa in derizoriu tocmai de modul in care societatii i se propune un proiect de lege care pedepseste proprietarii. In fapt, aceasta propunere “acuza” proprietarii ca familiile lor au muncit, economisit si investit.

Astazi este vorba de case si terenuri dar daca lucrurile vor merge in acest sens, nimic nu ne poate feri in viitor de pedepse similare, extinse in alte directii. De ce nu s-ar confisca maine afacerile sau noile proprietati pe care le-au dobandit cei sub 40 de ani?!

Sa nu uitam ca tot din ratiuni contabile, nu cu mult timp in urma, oamenilor li s-a confiscat valuta, in conditiile in care dolarii si marca germana erau la mare pret si cautare. Atunci s-a spus ca trebuia scoasa tara din iarna.

Managementul defectuos si lipsa de viziune a unor persoane care au guvernat sau guverneaza nu pot servi ca argumente atunci cand se propun solutii care, in loc sa rezolve problema proprietatii, o agraveaza.

Oricum, este o contradictie flagranta intre dorinta de a incuraja cresterea economica in Romania si afectarea dreptului de proprietate.

Chiar daca Romania nu este in lumea anglo-saxona sau, cu atat mai putin, in lumea calvinista, nimeni nu poate sa conteste faptul ca oamenii isi planifica mai bine viata, muncesc mai bine si mai mult, economisesc mai mult.

De la pornirea si dezvoltarea unei afaceri pana la serviciile bancare si financiare, totul pleaca de la proprietatea pe care oamenii o detin.

Romanii au invatat, cu greu, sau au reinvatat acest lucru. Acum ei trebuie convinsi ca lucrurile vor merge spre bine, nu spre rau, si mai ales trebuie incurajati sa foloseasca proprietatea lor, sa o ingrijeasca, sa-i creasca valoarea.

Romanii trebuie incurajati sa economiseasca, sa investeasca si sa acumuleze.

Orice limitare a dreptului de proprietate nu face altceva decat sa pericliteze bunastarea generatiilor viitoare. Problema proprietatii nu se poate rezolva nici cu spatele la zid si nicidecum nu primeaza aici chestiuni de natura contabila.

Multe solutii tehnice pot fi gasite, nu trebuie Romania sa reinventeze roata.

Invocarea crizei, a lipsei de bani sau a „pactului fiscal” vi se par argumente puternice pentru un astfel de tratament al proprietatii?

Nu pot fi deloc argumente.

Lipsa de viziune, de intelegere a problemelor sau macar de cunoastere a agendei si a obligatiilor pe care statul roman le are fata de proprii cetateni nu pot fi scuze atunci cand incerci sa promovezi solutii care nu fac altceva decat sa compromita viitorul generatiilor care vor trai in aceasta tara.

Multi dintre romanii obisnuiti spun dupa 22 de ani de capitalism romanesc ca nu asta au dorit in ’89. Au profitat prea putin de bunastarea societatii de consum…

Slaba concurenta din Romania explica, de fapt, calitatea indoielnica a produselor si serviciilor pe care oamenii le cumpara in ziua de astazi.

Cand vrem ceva mai bun, bagam foarte adanc mana in buzunar, tocmai pentru ca ce este bun este rar si, prin urmare, scump.

In acest caz, raritatea nu este explicata de lipsa de resurse, lipsa concurentei este problema.

Spre exemplu, cand intr-o comunitate cu 5000 de gospodarii platesti 70 de lei pentru schimbarea unui robinet stricat, pretul este mare nu pentru ca robinetul este scump. La magazin il cumperi cu 12 lei, iar instalatorul isi face treaba in mai putin de 2 minute.

Platesti atat de mult pentru ca nu sunt de fapt decat doi instalatori in toata comunitatea si ai de ales intre a risca sa repari singur un robinet si plata unei facturi mult mai mari, lasand apa sa curga.

In Romania, singurele produse si servicii la care oamenii simt o scadere a preturilor si o crestere a calitatii sunt cele furnizate de companiile mari straine.

De la Carrefour la Ikea, pana la Renault sau pana la diferite programe de masterat. Este adevarat ca aceste companii vand produse si servicii importate, de la lapte german si unt danez pana la metode de transmitere a cunostintelor catre studenti.

Cu toate ca par mari si multe, cel mult 40% din romani au acces la ele. Restul populatiei, a doua sau a treia Romanie, nu are acces.

Indiferent ca e vorba de hipermarketuri care concureaza in Romania sau de dealeri auto, comportamentul lor predominant este de cautare a profiturilor si nu de cautare a rentei.

Spre deosebire de acest sector, cea mai mare parte a economiei romanesti este caracterizata de lipsa concurentei si, prin urmare, este dominata de rentieri, mai mari sau mai mici.

Din pacate, ceea ce a caracterizat mediul economic romanesc in toata istoria moderna, chiar si in perioada interbelica, nu a fost cautarea profitului, ci cautarea, obtinerea si apararea rentelor prin relatiile privilegiate cu autoritatile.

Pentru anii urmatori, este absolut necesar sa se reduca costurile afacerilor si sa se incurajeze concurenta. Alta cale nu poate sa existe.

S-au inchis multe dintre spitalele din provincie iar costurile au fost taiate. Cu toate astea, sistemul reclama in continuare subfinantarea. Cum ar trebui sa arate relatia dintre Ministerul de Finante si Casa de Sanatate?

Ministerul de Finante nu face altceva decat sa gestioneze resursele publice, nu le administreaza direct.

Casa de Sanatate este un intermediar in ceea ce, in mod generic, se numeste sistem de asigurari de sanatate.

Ca principiu, Casa de Sanatate ar trebui sa aiba o relatie de control cu cei care exercita efectiv actul medical, cei care cheltuie banii din sistem.

Din pacate, problema este mai larga in Romania. Intregul sistem de asigurari sociale si cel de sanatate nu mai sunt de mult sisteme de asigurari, ci doar sisteme de impozitare.

Dificultatile se vor agrava in timp si peste 15-20 de ani, daca nu se incepe repede construirea unor alternative, problemele structurale se vor agrava.

Constatam ca oamenii platesc pentru a beneficia de pensii si servicii medicale, dar daca vor intr-adevar sa beneficieze, baga mana in buzunar inca o data si inca o data.

Dupa ce au muncit 45-50 de ani, cei care au platit pentru pensie numai viata linistita nu au.

Evident ca sistemul actual al transferului intre generatii nu poate fi inlocuit peste noapte din motive ideologice, de configuratie a tabloului politic in Romania.

Nimic n-ar trebui sa impiedice dreptul generatiilor viitoare si la alte sisteme. Nimic n-ar trebui sa impiedice dezvoltarea Pilonului II de Pensii si nu ar trebui sa descurajeze dezvoltarea sistemului de asigurari de santate private.

Deducerea din venitul impozabil la contributiile pentru pensiile private sau pentru asigurarile de sanatate este o solutie la indemana oricarui guvern care vrea sa se gandeasca la viitorul propriilor cetateni.

Se poate pastra un sistem de tip universal, suntem in Romania si sunt constrangeri politice si culturale, dar in acelasi timp pot fi incurajati cei care acum incep sa munceasca si vor sa isi traiasca viata pe propriile picioare.

Care este viitorul sistemului spitalelor publice si in ce masura acestea trebuie “inlocuite” de retele de spitale private?

Initiativa medicala privata nu o poate inlocui pe cea publica, in Romania. Faptul ca sistemul medical privat se dezvolta este foarte bine. In fond, nu se intampla altceva decat se degreveaza sistemul public de foarte multi dintre cei care isi permit sa plateasca mai mult si care au posibilitatea sa se indrepte spre acest sistem privat.

In Romania, oricine are o problema de sanatate este mult mai linistit daca se urca in tren, avion sau masina si se duce la Viena, decat sa se adreseze sistemului medical romanesc.

Faptul ca se dezvolta un sistem privat de sanatate este un lucru foarte bun, el poate sa coexiste cu un sistem public.

Cresterea economica din anii de boom a depins de investitiile straine. De ce au scazut atat de mult investitiile straine si ce ii sperie pe investitori?

Sunt mai mult motive. Fluxurile de investitii straine in intreaga lume au fost puternic influentate in mod negativ de recesiunea din anii 2007-2009. Ce se observa astazi este ca tarile care exporta capital sunt si cele care absorb investitii straine.

De ce? Pentru ca pentru investitori primeaza nevoia de siguranta.

Sigur ca mediul economic din Germania, Franta, Statele Unite este turbulent, dar mai putin nesigur decat mediul de afaceri din estul Europei sau unele tari din Asia.

Lectia pe care Romania trebuie s-o aplice acum este ca nicaieri si niciodata standardul de viata nu a crescut decat in urma cresterii productivitatii.

La randul ei, productivitatea depinde de investitiile care se fac in societatea respectiva. Investitiile pe care unii oameni le fac sunt in cea mai mare masura rezultatul economisirilor pe care alti oameni le fac.

In Romania, suntem in situatia in care veniturile sunt mici si vor ramane relativ mici si in anii urmatori. Prin urmare, economisirea este mica si nu ne putem astepta la investitii domestice majore, care sa duca la acumulari de capital si la cresterea standardului de viata.

Solutia? Banii altor oameni, adica investitiile straine directe. Romania nu trebuie sa se angajeze intr-o competitie fiscala pentru atragerea investitiilor straine, o lectie pe care a invatat-o si platit-o foarte scump in ultima parte a anilor ’90.

In primul rand, Romania trebuie sa reduca costul de afaceri, sa dezvolte infrastructura critica, sa reduca sentimentul de instabilitate si, mai ales, sa inteleaga ca pe masura ce Romania devine un loc in care se poate trai cu placere si investitiile vor veni in mai mare masura.

Este nevoie ca Romania sa se deschida, sa renunte la modul de a face politici publice pe care l-a practicat in ultimii 20 de ani si sa adopte un comportament normal si decent al autoritatilor.

Analistii economici vorbesc de o polarizare sociala interna foarte mare si de faptul ca majoritatea romanilor, dupa intrarea in UE, nu au trait mai bine. Cat de realista este relansarea cresterii economice pe seama relansarii consumului intern?

Din pacate, nu exista un model de succes pentru o crestere sustenabila, in nicio economie.

Sunt lucruri care s-au mai incercat din anii ’30, din anii ’70, toate au esuat. La fel, s-a incercat construirea unei economii bazate pe export, lucrurile au mers timp de 15 ani, apoi s-au prabusit.

Romania trebuie sa construiasca in primul rand un sistem de institutii flexibile si ma refer la preturi, respectarea contractelor, protectia concurentei, costurile de afaceri. In acest fel, poate sa genereze mai multa stabilitate, predictibilitate si, de aici, si sustenabilitatea cresterii economice.

Este de asteptat, pe masura ce veniturile oamenilor vor creste, sa aiba loc si o crestere a consumului, dar a incerca sa construiesti un model economic ignorand greselile pe care alte tari le-au facut in ultimii 70-80 de ani arata necunoastere si nu e altceva decat o tentativa de a vinde cioara de pe gard.

Cresterea TVA a afectat printre altele si rata de economisire a populatiei. In ce masura se poate relansa creditarea fara relansarea economisirii?

Relatia dintre creditare si economisire exista, este greu de spus totusi si cat e de puternica.

Sa nu uitam ca cea mai mare parte a resurselor, in sistemul financiar intern, nu provin din resurse autohtone, ci din surse externe, in special transferurile prin bancile straine catre firmele straine din Romania.

Din pacate, observam acum, in contextul european, pericolul real al scaderii apetitului bancilor occidentale de a-si mari expunerea si creditarea catre economiile emergente din Est. Romania face parte din aceasta categorie, nu putem controla foarte mult lucrurile.

Solutia este transmiterea de semnale evidente cum ca Romania isi schimba comportamentul si devine un mediu de afaceri predictibil si stabil.

Este singura solutie pentru a convinge investitorii si bancile straine de perspectivele continuarii unor bune afaceri in Romania si desigur creditarea este un instrument pe care ele il folosesc in aceasta activitate.

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: