Discursul lui Crin Antonescu la motiunea de cenzura, 27.04.2012 (+video)

”Stimate doamne și stimați domni parlamentari,

Domnule prim-ministru,

Aș spune câteva lucruri strict legate de temele din moțiunea de cenzură și care sunt niște lucruri în opinia Partidului Național Liberal, și deci în opinia mea, esențiale. Ne-ați prezentat, domnule prim-ministru, perimetre, diametre, adâncimi de puțuri, date de înființare și alte lucruri, pesemne corecte. Ați invocat hotărâri de Guvern din 2004, din 2007, din 2009. Ați invocat prețuri, costuri și conjuncturi acum la bursă. Nu despre asta vorbim și nu știu dacă scrie pe site-ul partidului sau nu, dar noi, cei din Partidul Național Liberal, credem un lucru simplu, că atunci când e vorba de privatizări care presupun resurse naturale ale României, trebuie să avem transparență, trebuie să avem studii serioase și din surse serioase, trebuie să avem felurite tipuri de dezbateri publice, trebuie să avem cu siguranță și cu necesitate o dezbatere în Parlament și trebuie să integrăm fiecare din aceste privatizări într-o strategie, dacă o avem, pentru dezvoltarea economică a acestei țări. Cu alte cuvinte cred că înțelegeți, sau dacă nu, vă spun eu acum că Partidul Național Liberal susține proprietatea privată, susține economia privată, a susținut și a făcut privatizări de mai mare sau mai mic succes în România, dar le-a făcut, și nu pune în discuție astăzi dacă trebuie sau nu să exploatăm gazul de șist, dacă trebuie sau nu să privatizăm cuprul, ci respinge categoric faptul că astfel de decizii se iau pe sub mână, se iau fără transparență, se iau fără dezbatere publică și în Parlament. Ați făcut aceste lucruri și de aceea trebuie să plecați.

E foarte limpede, de asemenea, că nu puteți convinge, ci, din păcate, doar plictisi, atunci când evocați faptul că și alți prim-miniștrii și-au suplimentat fondul aflat la dispoziția lor sau că eventual și alți prim-miniștrii și alte guverne au alocat bani pe criterii de partid, bani publici. Nu discutăm despre asta domnule prim-ministru, nu discutăm istorie. Discutăm despre faptul că Guvernul dumneavoastră a făcut cu cel mai mare cinism, permiteți-mi să-i spun cu cea mai mare nerușinare, cea mai partizană alocare de fonduri la vedere pentru un partid pe care nu știu dacă vreți să îl transformați în mișcare, să îl renovați, să îl prezentați ca pe o marfă contrafăcută drept bună, pe piața electorală, dar care nu are nici un drept să beneficieze în exclusivitate pentru interese partizane pe banul public. Ați făcut asta și pentru asta trebuie să plecați.

În fine, este chiar jenant să veniți și să ne spuneți povești despre internaționalism luminat și patriotism vinovat de la începutul anilor ’90, prefăcându-vă că nu înțelegeți, așa cum se preface și distinsul domn senator Marko Bela, prefăcându-vă că nu înțelegeți că nimeni dintre noi, liberali sau social-democrați, nu a negat vreodată dreptul la identitate lingvistică, la identitate culturală, la identitate de orice fel al minorităților.

Istorioara cu intenție ironică a domnului Marko Bela cuprinde lucruri adevărate: da, și PSD, și PNL au guvernat împreună cu UDMR și au făcut lucruri fundamentale și corecte pentru minoritatea maghiară din România, ceea ce, dincolo de toate capcanele textelor, nu vreau să vă scape domnule prim-ministru este esențialul, și anume esențialul, și anume că Partidul Național Liberal nu va accepta niciodată ideea că limba română nu mai este singura limbă oficială în Țara Românească, în statul român. Faceți facultăți în ce limbi vreți, câte vreți, dar statul român cât mai există, cât nu la-ți dus acasă cu totul sau la Modrogan, sau la sediul UDMR din Tîrgu-Mureș sau Miercurea Ciuc, statul român are obligația ca prin legile sale, prin instituțiile sale să dea dreptul oricărui cetățean român aflat în suferință să meargă la medic și să vorbească în limba oficială, una singură, limba română.

Astea sunt câteva lucruri clare. Aș vrea să mai fie clare, scrise sau nu pe site-ul Partidul Național Liberal, două lucruri domnule prim-ministru legate de originea puterii în democrație și de scopul puterii într-o democrație. Dumneavoastră, într-un mod deplasat, ca să nu zic obraznic, l-ați trimis la școală, fără să precizați măcar la care, pe unul din liderii opoziției, care azi, în fine, a fost încărcat și cu tema suplimentară a Cântului II din Iliada. Există în mod evident, domnule prim-ministru, școli pe care nu le-ați făcut sau pe care le-ați făcut prost. Una dintre ele este aceea care ne spune, ne învață pe noi liberalii, cel puțin, cred că și pe social-democrați, că originea adevărată a puterii în democrație este la cetățean, e.. Dumneavoastră care într-un dialog de mare înălțime spirituală  cu domnul Cristoiu și parțial cu domnul Turcescu, ați trimis singur la parafraze biblice ați invocat în termeni de facere, de geneză, nașterea guvernului dumneavoastră și ați spus nu ca Sfânta Scriptură, la început a fost cuvântul, și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era cuvântul, ci ați spus misterios confundând probabil secretul de serviciu cu misterul, ați spus spre emoția definitivă a domnului Cristoiu, la început a fost un telefon și telefonul era la Băsescu.

Nu pot să continui să parafrazez Scriptura în felul acesta. Dați-vă telefoane, puneți-vă întrebări, meditați, dar înțelegeți că asta nu este sursa legitimă a puterii. Înțelegeți că  de aceea pentru că nu aveți puterea de la cetățean, ci o aveți de la telefonul omului, de aceea dumneavoastră sunteți un prim-ministru care execută ordine și simulează decizii și pentru asta trebuie să plecați.

Trebuie să plecați pentru că în viziunea noastră, a celor din Partidul Național Liberal cred că nu scrie pe site, dar noi subînțelegem, un prim-ministru nu execută ordine, ci ia decizii.

Trebuie să plecați și aveți vă rog bunătatea ca la plecare să ne spuneți măcar ale cărui ordine le executați, în afară acelui om care v-a dat telefon la începutul lumii.

Scopurile puterii, domnul prim-ministru, nu sunt într-o democrație, se învață și asta la școală și teoretic și practic dacă facem politică, acelea de a apăra partide, de a salva partide sau de a naște partide. Eu știu că partidele și liderii politici se nasc greu, dar nu o faceți pe banii statului român, folosiți-vă câmpurile de antrenamente private sau ale instituțiilor cu regim mai apărat de ochiul public, dar nu folosiți banii publici, nu folosiți imaginea și autoritate guvernamentală ca să salvați un ciuruc de partid care este Partidul Democrat Liberal, sau ca să vă nașteți dumneavoastră moșiți de o întreagă națiune un partid sau o mișcare nouă pe bani publici, asta noi liberali nu o înțelegem, asta noi liberali nu o acceptăm și asta noi liberali prin votul nostru de astăzi nu vă îngăduim să faceți.

În fine la plecare pentru că azi, sau peste puțină vreme veți pleca, domnule prim-ministru, și poate veți începe să faceți politică, eu nu vă pot trimite la școală, nu îmi permit acest lucru, nici nu vă dau sfaturi, vreau doar să răspund unui lucru foarte important și o spun mai mult celorlalți colegi și poate celor care ne urmăresc, nu atât dumneavoastră.

Ați sugerat la un moment dat, polemist redutabil, ați propus o cheie în care să citiți niște declarații dure ale mele la adresa nesiguranței dumneavoastră în legătură cu faptul că sunteți independent sau sunteți membru al Partidului Național Liberal, și ați propus să se citească asta în cheia unei temeri pe care aș avea-o față de dumneavoastră. Da, să știți că așa este. Mă tem domnule prim-ministru, nu atât de dumneavoastră personal cât de capacitatea sistemului în care trăim de a vă regenera, de capacitatea sistemului de a produce la infinit ungureni pentru că ei, ungurenii, nu sunt așa cum încercați să pretindeți o nouă generație în politică, generația premianților care erau în comitetul central al UTC, generația premianților care erau chemați să fie puși șefi la SIE, generația premianților care primeau telefon la început.

Sunt premianți care nu au fost pe unde ați fost dumneavoastră, sunt în generație cu dumneavoastră, generația nu este o serie nouă de mașinuțe cu un cip în plus,  generația cuprinde oameni în carene și oase, oameni diverși, oameni capabili ca în fața Parlamentului României să spună o frază de la ei, nu să citească o hârtie lungă și plictisitoare făcută de cine v-a făcut-o.

Cum v-ați simțit domnul prim-ministru, dumneavoastră, care pretindeți și bine ar fi să fi putut face o schimbare în politica românească, cum v-ați simțit cu 20 de susținători răzleți vorbind între ei și fără să vă asculte nimeni. Cum v-ați simțit ca prim-ministru, pe cine reprezentanți? Nici măcar ce a mai rămas din adunătura pedelistă și atunci vă întreb cum de nu plecați singur?

Cum de nu plecați singur, când se dovedește clar că marea dumneavoastră pricepere a ungurenilor este nu aceea de a vă face ascultați, ci de a asculta ce vorbesc alții. Reveniți la ceea ce știți să faceți! Lăsați-l pe domnul Paleologu, care a fost ascultat de sală, care a spus niște cuvinte de la dânsul, cu care s-a reacționat, unii au râs, unii au contestat, unii au susținut. Nu puteți să faceți în felul ăsta nici o mișcare politică, nici un partid politic, dar asta nu este treaba mea și a dumneavoastră și a electoratului.

Treaba mea este ca prin votul de azi să vă spun, mergeți și jucați-vă de-a generația nouă, de-a facerea lumii în trei acte cu Traian Băsescu și telefonul, de-a lăsați intelectualii să vină la mine când de fapt chemați primarii la buget , jucați-vă de-a ce vreți, de-a mișcarea, dar nu pe banii publici, nu pe soarta țării, nu pe soarta limbii române, nu pe resursele naturale ale României.

Și închei cu un ultim cuvânt special către reprezentații în Parlament ai minorităților naționale, că sunt sau nu sunt aici. Dragii noștri colegi, România a fost și este neînchipuit de generoasă atunci când acordă oricărui reprezentant de minoritate etnică din România fie și cu 200 de voturi în spate, dreptul de a reprezenta întreaga națiune Română ca parlamentar. Aveți toate aceste drepturi, ați primit toate aceste drepturi, ați fost respectați și ajutați de toate majoritățile și de toate guvernele.

Azi nu Uniunea Social Liberală, nu Partidul Național Liberal sau Partidul Social Democrat au nevoie de dumneavoastră, astăzi România care v-a învestit cu acest mandat vă cheamă, azi limba română vă cheamă în ajutor și vă cere să o ajutați, și vă cer și eu, și vă cerem și noi să înțelegeți că aveți toate drepturile în această țară, dar unul singur nu îl aveți și nu îl veți avea niciodată, să hotărâți soarta a 20 milioane de români atunci când aveți condiții bune de la guvernare și să vă ascundeți. Nu aveți voie să vă ascundeți, votați într-un fel sau altul, pentru că dacă vă ascundeți azi, nu vă va mai căuta nimeni, înseamnă că de fapt astăzi cei care nu exercitați un vot  înseamnă că demisionați definitiv din condiția de parlamentar român.

Vă mulțumesc!”

Etichete:, , ,

21 comentarii pe “Discursul lui Crin Antonescu la motiunea de cenzura, 27.04.2012 (+video)”

  1. Ioan Lascar 28 aprilie 2012 la 12:02 AM #

    Doamne fereste ca un asemenea om, cu o gandire demna de secolul 19 sa devina presedinte. E mai rau ca Basescu. Ce este si mai groaznic e ca se crede si interesant. Unde a ajuns politica in Romania – liderii cei mari populari sunt pare-se – un populist cu o televiziune de doi bani numit DD, si un chiulangiu catr n-a muncit deloc la viata lui. Poporul acesta nu merita democratia adevarata, facem doar alegeri ultra gresite, baxandu-ne pe non-valori.

    Apreciază

    • Geta 28 aprilie 2012 la 6:23 PM #

      Vai tie basitule nesimtit!

      Apreciază

    • vector 29 aprilie 2012 la 1:22 AM #

      S-a gasit si un propagandist basist sa judece discursul splendid al lui Crin! Discurs prin care l-a exclus pe MRU din viata politica, aratandu-l drept ceea ce este, un pseudo-intelectual al securitatii, un urechist, un individ sclav la Basescu. Discurs liber, improvizat, dar de o claritate care apartine marilor oratori, spre deosebire de cititul hartiutelor de Ungureanu.
      Ioan Lascar, lasa-ne cu minciunile inventate de securitatea basista (din care faci probabil parte) despre “lenea” lui Crin! Un presedinte de partid munceste mai mult decat presedintele senatului; trebuie sa cunoasca toate legile, sa treaca fiecare amendament prin filtrul lui, sa cheltuiasca multe ore de nesomn in studiu si discutii politice. Daca lipseste de la unele sedinte, este alegerea lui, pe mine ma reprezinta mai bine decat animalele de la PDL care stau cu fundul in scaun toata ziua si voteaza la degetul lui Toader.
      Ioan Lascar, cei care-l mai sustin pe Basescu sunt TRADATORI DE TARA, cum esti si tu, cum sunt multi securisti din SRI, SIE, SPP.
      Deja a crapat fierea in voi la caderea securistului Ungureanu, pregatiti-va sa va mai crape si ficatul cand Basescu va fi aruncat la tomberon!
      Iar cand Crin Antonescu va deveni presedintele Romaniei, cred ca ar fi cazul sa luati calmante zdravene, sa nu turbati!

      Apreciază

      • Geta 29 aprilie 2012 la 10:59 AM #

        Impresionant,adevarul e ca faza cu „ungurenii” a fost tare de tot,sper sa fie presedintele tarii cit mai repede,Doamne ocroteste-i pe roamani si scapa-ne de „ghici ghicitoarea mea”!!!!!!

        Apreciază

  2. Emanuela Velescu 28 aprilie 2012 la 1:36 PM #

    PACAT SA NU AI CAPACITATEA DE A INTELEGE, DAR SA EMITI JUDECATI DE VALOARE CA ACEST IOAN LASCAR

    Apreciază

  3. PETRE MARIA 28 aprilie 2012 la 5:27 PM #

    DISCURS DE PRESEDINTE! FELICITARI CRIN ANTONESCU!

    Apreciază

    • Geta 28 aprilie 2012 la 6:47 PM #

      Subscriu n-am mai auzit un discurs ati de bun in viata mea 🙂

      Apreciază

  4. MIO 28 aprilie 2012 la 9:03 PM #

    SUPER-TARE!!!

    Apreciază

  5. Un discurs genial 29 aprilie 2012 la 12:28 AM #

    Stiu sigur ca acesta este cel mai bun discurs al lui Crin Antonescu.Minunat sa speram ca este al viitorului presedinte al Romaniei.Doamne ajuta!

    Apreciază

  6. IOAN 29 aprilie 2012 la 9:13 AM #

    CEL MAI TARE DISCURS DIN ISTORIA ROMANIEI

    Apreciază

  7. popas 29 aprilie 2012 la 8:29 PM #

    adevarul este ca le-a zis bine Crin,mai ales la faza cu premiantii.Ne laudam de zeci de ani cu premianti care nu au scos nimic din capul lor ala genial.Pe bune,chiar asa e!

    Apreciază

    • Geta 29 aprilie 2012 la 8:37 PM #

      Corect ,Crin a avut un discurs magistral ,mi-au dat lacrimile iar faza cu „ungurenii” a fost mortala,felicitari Crin te iubesc.
      Si Ponta i-a raspuns lui MRU foarte tare la faza cu vacanta din Dubai si ca e urmarit de securisti adica el si Basescu,mi-a placut si chestia cu bona!
      Poate ne ajuta Dumnezeu si scapam de ciuma portocalie!
      Seara buna Popas!

      Apreciază

  8. BADICEL DORIANA 30 aprilie 2012 la 10:46 AM #

    Bunul DUMNEZEU sa-l binecuvanteze pe Domnul Crin Antonescu, sa-i dea putere si sanatate sa ne conduca. In sfarsit Romania va avea un lider, conducator, presedinte care sa ne faca cinste, onoare si dreptate!

    Apreciază

    • Geta 30 aprilie 2012 la 12:36 PM #

      Doamne ajuta!

      Apreciază

  9. kamy 30 aprilie 2012 la 6:52 PM #

    Din pacate CrinAntonescu inca doarme ori se preface. Acest dicurs asa zis magistral dar demn de anii 90 de care credeam ca am scapat este plin de jigniri la adresa unui om care face parte din PNL si care a fost ministru de externe la propunerea lui Calin Popescu Tariceanu, asa ceva nu se face. Sper din inima ca PNL sa se trezeasca odata din somn, chiar daca pentru lider sunt slabe sanse.

    Apreciază

    • Geta 30 aprilie 2012 la 8:54 PM #

      Mie nu mi se pare ca a jignit pe cineva, MRU merita o lectie ca prea a fost arogant si nu a facut nimic pentru acest popor ingenunchiat.
      A fost la fel de obedient ca Boc si nu a fost in stare sa scoata o fraza de la domnia sa.
      Sper din suflet sa fie presedintele acestei tari!

      Apreciază

    • dadada 24 iunie 2012 la 1:42 AM #

      Din pacate gresesti abordarea argumentativa.Ce ma intereseaza pe mine ca apolitic ca Antonescu il igneste pe MRU etc.?…ca afost ministru si ca nu stiu ce si ca C.P .T. l-a propus…Si nu l-a jignit pe el cu nimic doar pe tine te roade faptul zicand adevarul Crin a trebuit sa umble la trecut si sa zica de UTC …Apoi cica demn de anii 90 ? Pe ce lume traiesti ? In SUA se speculeaza orice pata a vreunui candidat,absolut orice ! Si Sua este si trebuie sa fie un model pt.noi. Se jignesc si acolo nu stiu de unde ai asta cu anii 90!! Trecutul conteaza !! Utecist ,securist , jewish study s.a.m.d. El spune ca e roman si doar asa mai stie si ebraica si doar asa in gluma e directorul centrului de studii evreiesti!!E clar? Omul e evreu!! O sa spui tu sau altii : A N TI S E M I T U L E . Raspunsul meu e simplu si pe aceasta cale fac un apel tuturor ce citesc asta !!! Am devenit antisemit…recent dupa ce am citit cateva pasaje din TALMUD si TORA !!!…care formeaza Biblia lor pe care o citesc, o studiaza si o respecta asa cum respectam ..noi..ce avem mai scump pe lum, ca dovada irefutabila : daca un evreu are copii cu o neevreica chiar daca e casatorit cu ea (indiferent de ce natie e) copii nu sunt considerati evrei !!!pt .ca asa scrie in Talmud, ca ei nu au nici o obligatie fata de neevrei acestia fiind creati de D-zeu doar pt a le fi lor sclavi! :)) Stiu pare o poveste …dar am vorbit cu evrei si evreice care mi-au confirmat ca asa a fost tot timpul ,inca este si asa va fi mereu !!

      Apreciază

      • dadada 24 iunie 2012 la 1:59 AM #

        Imi cer scuze persoanelor care se simt eventual lezate de comentariul meu .Recent am aflat ca exista o mica parte a evreilor care nu respecta 100% …aceste principii ale lor desi chiar si cei mai necredinciosi evrei cica nu calatoresc sambata si inca nu stiu mai ce …nu fac nu mai retin. Sunt un om rational si putem discuta . Cu argumente!! Imi place filozofia in acest domeniu sunt o multime de evrei pe care ii admir. DAca vreo persoana de origine evreiasca doreste sa imi semnaleze eventuale greseli de rationament de informare sau de orice alta natura chiar o rog sa o faca. N u sunt vreun pro Holocaust ,sau exterminator etc. Doar m-au impresionat profund negativ idei din Talmud si atitudinea ceruta acolo fata de neevrei si care culmea …aflu ca se respecta !! Bineinteles ca le recomand tuturor celor de aici 🙂 in special romanilor sa se informeze si sa discutam. Crin a aparat limba romana si romanii ! Asta nu insemna ura. Doar demnitate.Sunt apolitic(deocamdata) dar voi fi prezent pe acest site. Toate cele bune.

        Apreciază

  10. Ioana 30 aprilie 2012 la 8:40 PM #

    Pe Crin Antonescu il voi vota la urmatoarele alegeri prezidentiale.Are o minte brici!NU l-am votat vreodata pe Basescu pentru ca dupa parerea mea un asemenea om nu trebuia sa ajunga presedinte vreodata,dar asta este..o parte dintre romani s-au regasit in el..sper sa se mai regaseasca si acum cu salariile diminuate,sanatatea la pamant si educatia din ce in ce mai slaba!Dar,daca primeste mici si bere..e fericit omu’ nostru!

    Apreciază

    • Geta 30 aprilie 2012 la 9:40 PM #

      Da nici eu nu l-am votat pe basescu nu mi-a placut fata lui si se vede ca e alcoolic din pacate!
      Antonescu e tare are discurs bun si fara sa citeasca bravo lui!

      Apreciază

  11. Banu Daniela 1 mai 2012 la 1:46 PM #

    Cu discursul asta l-a facut (nu „pilaf” ci ) „piure” pe MRU,un individ plin de el ,cu CIPURI in loc de creier si suflet. Mai rau decat atat, pastrind insa o eleganta…,nu putea Crin sa- l trimita „la plimbare” pe superefemerul primministru .BRAVO CRINE !!!!

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: