Discursul președintelui Senatului, Crin Antonescu, susținut în cadrul dezbaterii cu tema ”Procesul de regionalizare și descentralizare în România”

04021205-1662863718”Domnule președinte al Academiei Române, domnilor academicieni, domnule prim-ministru, domnule viceprim-ministru, domnule primar general al Capitalei, doamnelor și domnilor, distinși invitați, întâi, vreau să mulțumesc încă o dată Academiei Române pentru faptul că, așa cum s-a întâmplat și pe subiectul revizuirii Constituției, se constituie într-o nobilă gazdă.

În al doilea rând, privind componența acestei întruniri, să consider că e de bun augur acest format. Regionalizarea, ca și Constituția, sunt subiecte enorme pe care nu doar, și poate nici în primul rând, politicienii trebuie să le rezolve. Sunt subiecte, sunt teme, sunt proiecte care au ambiții în profunzime, în sensul că afectează, fără excepție până la urmă, viața fiecărui cetățean la României și au, desigur, ambiții în timp, în sensul că ambiționează o durată rezonabilă, oricum mai mare decât aceea a unui ciclu politic, a unei guvernări, a unei conjuncturi. Așa cred că e bine, ca dincolo de decidenții politici, parlamentari, guvern, aleși locali, alte autorități, să conlucreze la un asemenea proiect elita academică și universitară, specialiștii de diferite sau în diferite domenii, implicate multe și afectate toate de acest proces, reprezentanți ai societății civile, atâta cât există ea autentic azi în România.

N-am de gând, în această intervenție și în acest mesaj, să reiau lucruri pe care le-am spus eu, le-au spus alții, multe dintre ele le-a repetat azi primul ministru, și care țin de viziunea pe care alianța noastră politică o are în privința regionalizării. Aș vrea doar, simbolic, ca într-o mică introducere la ceva ce abia urmează să se scrie, să spun că și în legătură cu regionalizarea se confirmă, cred, faptul că răspunsurile corecte se dau doar la întrebări bine puse și cred că întrebările bine puse sunt: de ce?, cum?, pentru cine?. De ce facem regionalizarea, cum o facem, care sunt principiile și țintele ei exacte și pentru cine – acesta este poate cea mai importantă dintre cele trei întrebări – pentru cine o facem? Răspunsul corect la aceste întrebări ne poate feri de riscurile reale pe care un proiect de o asemenea amplitudine le prezintă și răspunsul corect la aceste întrebări ne poate, într-adevăr, da șansa a-i folosi oportunitățile.

Riscurile cred că le simte, le vede sau le presimte toată lumea. Primul risc major este activarea sau reactivarea vechiului blestem al formelor fără fond. Dacă vom traversa elaborarea și apoi aplicarea acestui proiect așa, pentru că trebuie, așa, pentru că așa e la modă, așa, pentru că se întâmplă în toată Europa, așa e, pentru că am zis că vrem să facem ceva și trebuie să facem, cum-necum, stăm sub riscul, de atâtea ori, din păcate, dovedit real în istoria noastră, de a avea după această regionalizare mai multă pagubă decât profit.

Să multiplicăm o birocrație pe care părem a o detesta în toate discursurile noastre, dar care de ani și decenii nu încetează să supraviețuiască, să crească mai mare, mai sănătoasă, mai agresivă. Stăm sub riscul de a cufunda dezbaterea pe regionalizare în dispute minore, chiar meschine de felul: ce partid are de câștigat mai mult din asta, ce comunități locale în cel mai bun caz au de câștigat din asta, ce lideri de comunități locale mai câștigă sau mai urcă o treaptă în ierarhia complicată și de atâtea ori ineficientă a puterii și a administrației din România. Există, în fine, riscul să scăpăm din vedere permanentul echilibru pe care trebuie să-l păstrăm, să-l construim, de fapt, între o descentralizare în fine reală, autentică, eficientă, folositoare și unitatea statală a României.

Avem în fond, cu această regionalizare, descentralizare, reformă administrativă, cum dorim să-i spunem, avem de reașezat într-o formulă modernă, eficientă, democratică un lanț de comunități românești fără a pierde nici o secundă din vedere comunitatea cea mare, care este pentru noi toți România. Sigur că există, o simțim toți, câteva chei, câteva mize ale acestui proiect: descentralizarea, această aspirație sinceră pentru unii, lozincă pentru alții, mit, până la urmă, al ultimilor 20 de ani, are acum șansa – n-aș spune acum ori niciodată, dar poate dacă reușim odată pentru totdeauna – să devină realitate.

Într-adevăr, exigențele de integrare profundă ale României în modernitate, dacă vrem să-i spunem așa, în Europa, dacă vrem să-i spunem așa, și e pentru noi același lucru, țin de o autentică descentralizare, țin de capacitatea de a elibera în fine energii, dinamism, creativitate, de a forța în fine statul centralizat, greoi, costisitor și ineficient să abdice de la puteri pe care le exercită de când ne știm și nu reușește cu toate aceste puteri să răspundă nevoilor destinatarului, în fond, al tuturor eforturilor noastre și în orice caz al regionalizării, care este cetățeanul în comunitatea sa.

Am, în ciuda vârstei înaintate și a experiențelor nefaste, am un dram de speranță în plus față de alte împrejurări, și această speranță e dată nu doar de încrederea mea în voința multor oameni și decidenți, până la urmă, implicați în acest proces. Dar un dram în plus de speranță îmi dă, în fine, chiar și ceea ce socotesc a fi o bună pornire în această formulă de conlucrare permanentă între politicienii decidenți finalmente și reprezentanții legitimi ai cetățeanului în planul cunoașterii, în planul comunității locale, în planul elitei academice și universitare.

Să sperăm că nu-i doar o poză de inaugurare, ci o formulă care va funcționa până când vom face o regionalizare din care toți, cetățeanul mai întâi, comunitățile locale pe diferite trepte și, în fine, Guvernul eliberat de poveri în final să câștige.

Vă doresc mult succes!”

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: