Teorie a manipulării (XIV): USL trebuie să dispară!

Relativ recent a apărut un articol în Adevărul, în care autorul (R. Ștefureac) cântă prohodul USL, precizând care sunt, după opinia domniei sale, cauzele care pot duce sau ar trebui să ducă la dispariția acestei alianțe politice. Mi-am permis mai jos să trec argumentele autorului (cu litere grase în text) printr-o succintă analiză.

1. Blocarea promovării unor proiecte mari care să pregătească România pentru provocările următorului deceniu. Autorul menționează printre proiectele mari ale USL Modificarea Constituţiei şi regionalizarea precum și niște ”nerealizări mai mici”: Codul Rutier, Legea Sănătăţii sau Legea Minelor. Niciodată nu vom sublinia îndeajuns, noi cei din USL, că eșecul promovării unei noi Constituții (căci este vorba despre un eșec) nu revine USL. Sau nu revine USL în întregime. Comisia pentru modificarea Constituției a lucrat cu spor, într-un ritm susținut condusă cu mână de fier de către Crin Antonescu și în cele mai multe dintre problemele dezbătute, PSD și PNL s-au întâlnit pe un teren ideatic comun. Nu este vina Comisiei sau a USL că Băsescu și CCR au abuzat de puterile constituționale ce le revin, făcând ca referendumul pe tema Constituției să nu aibă loc în 2013 sau devreme în 2014, așa cum își dorea USL. Iar regionalizarea, subsecventă aprobării unei noi Constituții, a fost pusă, consecință a amânării Referendumului pe Constituție, în stand by. Dar, repet, nu este vreo culpă a USL în acest eșec. Sau dacă este vreo culpă, aceasta este aceea a respectării întru totul a legilor și procedurilor – nu voi fi eu acela care să arunce cu piatra în USL pentru această ”vină.” În ceea ce privește Codul Rutier și Legea Minelor, acestea nu au fost proiecte asumate de către USL în programul de guvernare, iar Legea Minelor a apărut pe lista proiectelor de lege urmând a fi votate într-un mod care a făcut pe mulți dintre deputații USL să aibă îndoieli cu privire la aprobarea ei . Personal am fost împotriva Codului Rutier în forma prezentată de către MAI (nu văd necesitatea unui nou cod, atâta vreme cât principala noutate ar constitui-o doar înăsprirea penalizărilor) și am votat împotriva Legii Minelor (o lege care prin art. 3 deschidea, în opinia mea, o poartă pentru proiecte nocive gen Roșia Montană / RMGC). Iar pachetul de legi pe Sănătate, asumat de către USL prin programul de guvernare, este în grafic: începe discutarea proiectelor cu societatea civilă, conform termenelor pe care ministrul Nicolaescu și USL și le-a fixat. Deci, câteva idei asumate de către autor, nici una reprezentând în mod integral realitatea factuală. Greu de spus cât este eroare, eroare intenționată sau dea dreptul minciună și manipulare. Las cititorul să decidă.

2. Super-majoritatea USL de 70% nu este funcţională în momentele cheie. Autorul nu reușește să menționeze măcar unul dintre ”Proiectele importante” care ar fi blocate în Parlament, dovadă a ne-funcționalității USL. În fapt toate proiectele asumate de către USL au avut un parcurs lin și fără emoții, atât în comisiile de specialitate cât și la vot (cu excepția Legii Minelor, menționată mai sus). Probabil autorul s-a gândit la Legea pentru Roția Montană, dar respectiva lege nu a fost un proiect USL.

3. În mod paradoxal, în unele momente, super-majoritatea de 70% provoacă instabilitate politică.  Faptul s-ar datora, conform părerii autorului, faptului că PNL are capacitatea de a bloca inițiativele Guvernului. Concluzia: mai bine o majoritate parlamentară de 55-58%  (alcătuiră din toate partidele cu excepția PNL și PDL)  care ar fi mult mai docilă în fața inițiativelor PSD. Las în grija cititorilor să constate futilitatea acestui argument. Experiența a arătat că atât în România cât și în Europa sau aiurea, existența unui (sau a mai multe) partide mici într-o coaliție, alături de un partid mare ce le zdrobește prin masivitate, nu generează în mod necesar stabilitate și coerență – nici în actul guvernării, nici pe plan legislativ. În realitate un sistem de alianțe în care fiecare partener din cei 4 aliați minori deține o pondere suficientă pentru a atinge pragul de șantaj este cu mult mai toxică decât o alianță cu doar doi poli majori.

4. Liantul fondator al USL – relaţia Ponta-Antonescu s-a destrămat. Dacă este adevărat că relația de prietenie între co-lideri nu mai există, acest lucru nu înseamnă că legătura Ponta-Antonescu nu mai există. La drept vorbind, poate că și mai sus amintita legătură de prietenie a fost supralicitată: dacă ea ar fi fost reală, atunci unele dintre faptele comise sau afirmațiile făcute de către cei doi, nu ar fi existat. În fapt alianța a întruchipat expresia unei necesități politice pornite de la nevoia unei capacități sporite de rezistență în fața comportamentului politic abuziv al președintelui României. Experiența ultimelor luni ne-a dovedit din plin că această cauză majoră există încă. PNL și PSD sunt condamnate să fie aliate într-un astfel de război politic, cel puțin atâta vreme cât una dintre părți cu schimbă frontul și nu se aliază cu fostul inamic politic. Deocamdată PSD (prin liderul său) s-a arătat mai susceptibil la o astfel de schimbare de aliați., dar mă îndoiesc că PSD va manifesta un comportament suicidar și va face transparentă și publică o astfel de opțiune, renunțând la alianța cu PNL.

5. Nevoia de echilibru democratic. Aici autorul plânge soarta democrației românești, zdrobită de super-majoritatea parlamentară USL: adevărat, o astfel de majoritate lasă câmp liber abuzurilor, dacă nu este temperată de luciditatea celor care o conduc. Să spunem că, deocamdată, astfel de abuzuri legislative nu au avut loc. Agenda legislativă nu a lăsat loc unor abuzuri flagrante și, martor la confruntările majoritate-minoritate din Camera Deputaților, nu aș spune că accesele de autoritate a actualei majorități sunt mai frecvente sau mai excentrice decât a majorităților (fie ele cât de firave) din trecut. Cei cu memorie bună își vor aduce aminte că celebra zisă ”ciocul mic, acum noi suntem la guvernare” nu a apărut în condițiile unei super-majorități parlamentare, ci dimpotrivă, într-o perioadă în care funcționa, teoretic, un guvern minoritar cu sprijin parlamentar UDMR.

6. Nevoia unor guvernări minimal coerente ideologic. Argument slab, care are și calitatea de a se contrazice cu argumentul (3). Este greu de explicat de ce actuala coaliție, cu două partide majore (PSD și PNL) și două minore (PC și UNPR) nu funcționează din cauza lipsei de coerență ideologică, iar un o majoritate din care ar dispare PNL dar ar apărea UDMR și PPDD ar fi mai coerentă ideologic. Dar, desigur, această alianță stânga-dreapta nu poate funcționa pentru că, nu-i așa, noi dorim cu ardoare ca ea să nu funcționeze și dacă este posibil, să dispară. Cine noi? Aceasta este o bună întrebare…

7. Oamenii înţeleg faptul că USL se va rupe, cei mai mulţi înainte de alegerile prezidenţiale. Excelent argument! Desigur, dacă oamenii cred că pământul este plat, atunci acesta devine plat. Adevărat, mulți dintre cetățenii României, aflați sub influența media (care media, fie ea print fie electronică, clamează ruperea USL cam de doi ani încoace) consideră că USL se poate rupe. Și aceasta împotriva evidenței practic toți liderii cât de cât importanți ai USL au afirmat că USL nu se va rupe, în ciuda faptului că aceiași lideri constată deficiențe în funcționarea alianței (deficiențe puse, desigur, pe seama colegilor de alianță).

8. Românii nu mai vor conflicte şi certuri între politicieni. Argumentul sună atât de frumos încât înduioșează. Dacă starea politică de acum înseamnă ceartă și scandal, soluția ar fi, deci, ruperea USL. Eventual poziționarea PNL în opoziție. Drept care guvernarea Albei ca Zăpada pesediste și a celor aproape 7 pitici va constitui un exemplu de concordie și de eficiență guvernamentală. Dacă românii vor o situație politică ”interesantă”, atunci situația cu un PSD discreditat de pe urma rupturii USL (căci este clar că nu PNL va determina această rupere), conducând o alianță guvernamentală și parlamentară căreia oricând proiecte importante pot să fie compromise de  absența a 5-10 parlamentari în momentul votului, în neputință de a promova legi organice cu este regionalizarea atât de dragă PSD, atunci, repet, se va vedea ce înseamnă conflict pe scena politică românească. Un conflict în care guvernatorul de la Cotroceni se va simți în mediul său natural… cu urmări dezastruoase, consider eu, pentru democrația căreia autprul articolului îi plânge de milă.

9. Candidaturi separate la europarlamentare şi candidaţi diferiţi la prezidenţiale. Candidaturile separate la europarlamentare sunt un dat prin însuți acordul de înființare al USL. Desigur, se poate închipui și o variantă a candidaturilor comune, dar nimeni nu vrea cu adevărat acest lucru (decât PC și UNPR, din motive evidente). Pe de altă parte candidatura unică la prezidențiale este și ea un dat, atâta vreme cât USL există. Chiar în ipoteza unui eșec electoral PNL și al unui succes major PSD, candidatura la președinție din partea PNL nu ar trebui să fie amenințată deoarece se pot găsi mecanisme de reglaj în cadrul USL și altele decât schimbarea culorii politice a prezidențiabilului comun. Desigur, orice se poate întâmpla orice în cadrul USL sau în absența acestuia. Dar nu va fi din cauză că PNL și PSD candidează separat la alegerile europarlamentare.

10. Se conturează o majoritate alternativă la USL în jurul PSD, UNPR, PC şi UDMR, cu posibil sprijin parlamentar din partea PPDD. Argumentul a fost discutat mai sus – precizam acolo că acea majoritate alternativă nu este benefică în mod necesar nici PSD, nici democrației românești. Și nici chiar PNL sau candidatului său, Crin Antonescu.

PS-ul articolului lasă să se înțeleagă cum că ruperea USL și trecerea PNL în opoziție nu ar face bine doar PSD (conducător al unei alianțe mai docile, mai eficiente și mai coerente ideologic) ci și PNL și lui Crin Antonescu – cu un culoar mai bun pentru prezidențiale. Mă tem că, odată realizată dorința celor care văd USL-ul dispărut, singurul care va beneficia major va fi locatarul de la Cotroceni. Recent, premierul PSD a arătat că mai degrabă face o înțelegere cu Băsescu (pe tema bugetului) în termenii fixați de către acesta (adică o înfrângere politică majoră a guvernului și a conducătorului său) decât are încredere în soliditatea alianței parlamentare care putea vota bugetul așa cum acesta fusese convenit în alianță. Dar poate că, până nu este prea târziu, același Ponta va realiza că dușmanul său nu se numește, la urma urmei, PNL. Oricum, dacă Ponta va uita cu cine se află în război, Băsescu îi va aduce cu siguranță aminte.