Deputatul PNL, Radu Zlati, considera ca Legea minelor, respinsa in decembrie 2013 de deputati, are nevoie de o serie de modificari pentru a aduce beneficii pe termen lung in economia Romaniei, afirmand ca in actuala forma nu are sanse sa treaca de votul Camerei Deputatilor. “Fara o atentie speciala acordata aspectelor din Legea Minelor, oricat […]

Declarație politică Radu Zlati: Despre Legea Minelor, până nu este prea târziu!
Domnule președinte de ședință, doamnelor și domnilor parlamentari Nu cunosc în acest moment discuțiile care s-au purtat în Senatul României, în comisii sau în plen, pe tema Legii Minelor. Acea lege pe care, datorită neatingerii numărului necesar de voturi pentru o lege organică noi, dumneavoastră și cu mine, am respins-o în decembrie anul trecut. În […]

Provocările anului 2014 (III: Relația Parlament-Guvern)
O altă mare provocare a anului politic 2014 o constituie relația funcțională dintre Parlament și Guvern. Am pus în ordinea de prioritate mai întâi Parlamentul, pentru că acesta emană (prin votul de învestitură) și controlează Guvernul. Realitatea politică a arătat, din păcate, că în relația dintre aceste două instituții, din foarte multe puncte de vedere […]

Teorie a manipulării (XIV): USL trebuie să dispară!
Relativ recent a apărut un articol în Adevărul, în care autorul (R. Ștefureac) cântă prohodul USL, precizând care sunt, după opinia domniei sale, cauzele care pot duce sau ar trebui să ducă la dispariția acestei alianțe politice. Mi-am permis mai jos să trec argumentele autorului (cu litere grase în text) printr-o succintă analiză. 1. Blocarea […]

PNL și problema Roșia Montană
Ultimele zile au fost pline de zvonuri despre ce și cum va fi în ceea ce privește Comisia pentru Roșia Montană. Inclusiv despre presupuse înțelegeri oculte în spatele ușilor închise ale USL, între cei doi mari ai coaliției – conform zvonurilor PNL ar fi urmat să facă o opoziție la proiectul guvernamental dar ar fi […]

Radu Zlati: Declarație politică – USL trebuie să respingă proiectul de lege privitor la Roșia Montană
Domnule Președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi Obținerea, în urma unor alegeri democratice, a unui scor electoral în jur de 70% permite USL să legifereze fără a se teme de Opoziția parlamentară. Totuși chiar și o astfel de majoritate nu poate permite partidului sau partidelor care au obținut-o să uite de propriul lor trecut […]
Mediafax – ONG-urile se opun unui proiect de modificare a legii minelor „criminal pentru ideea de proprietate”
Mai multe ONG-uri se opun unui proiect de modificare a legii minelor care uşurează semnificativ procedurile pe care o companie minieră trebuie să le parcurgă pentru a exploata un zăcământ, politologul Cristian Pârvulescu apreciind că iniţiativa este „cea mai mare infracţiune legală” de după 1989. Iniţiativa criticată de ONG-uri este un proiect de lege depus, […]
Scrisoare deschisa deputat PNL Relu Fenechiu adresata presedintelui Romaniei si primului ministru
Stimate Domnule Preşedinte al României, Stimate Domnule Preşedinte PD-L , Declaraţiile dumneavoastră recente, domnule preşedinte Traian Băsescu, privind susţinerea făţişă a proiectului de exploatare auriferă de la Roşia Montană de către compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) m-au determinat să reacţionez şi să vă adresez această scrisoare deschisă prin care doresc să vă atrag atenţia […]
A. Fumurescu: …Rosia Montana, educatia si libertarienii
…dupa cum v-am anuntat inca de saptamana trecuta, revista 22 (online – http://www.revista22.ro ) gazduieste o ambitioasa serie de 12 analize referitoare la costurile (ascunse) ale statului. Proiectul apartine unor tineri libertarieni de la Centrul de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI) in parteneriat cu Societatea pentru Libertate Individuala (SoLib) si va fi preluat in print […]
Comentarii recente