PNL și problema Roșia Montană

Ultimele zile au fost pline de zvonuri despre ce și cum va fi în ceea ce privește Comisia pentru Roșia Montană. Inclusiv despre presupuse înțelegeri oculte în spatele ușilor închise ale USL, între cei doi mari ai coaliției – conform zvonurilor PNL ar fi urmat să facă o opoziție la proiectul guvernamental dar ar fi urmat să sprijine o variantă modificată a proiectului, în care numele companiei RMGC ar fi fost eliminat, dar pe care specificațiile tehnice l-ar fi constituit în fapt  într-un proiect legislativ cu unic destinatar – aceeași companie canadiană.

RMGC

Dacă ar mai fi fost nevoie declarațiile de azi (ulterioare întâlnirii cu parlamentarii PNL) ale președintelui Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, au avut darul de a risipi îndoielile: PNL va rămâne constant în poziția sa de respingere a exploatării minereului la Roșia Montană, în forma în convenită între RMGC și Guvern sau în una spoită dar cu dedicație RMGC.

Ce ne-a spus azi Crin Antonescu?

Poziţia noastră este aceea ca reportul comisiei pentru acest proiect de lege să fie de respingere.

(…) această comisie, dacă dorim, sau o alta, să fie constituită, să se prelungească mandatul acesteia sau să fie constituită o alta, care să pregătească iniţierea unui proiect de lege general privind regimul exploatării resurselor naturale în România. Aceste două lucruri să fie foarte clare, distincte şi, în felul acesta, pe o  formulă sau alta să vedem cum mergem mai departe.

(…) există şi varianta ca această comisie, care a avut doar misiunea de a se pronunţa pe proiectul guvernului, să îşi înceteze activitatea odată cub respingerea lui. Există posibilitatea, dacă optăm, ca aceeaşi comisie, din punctul nostru de vedere, să poată face şi asta, să aibă mandatul prelungit pentru a pregăti un alt proiect de lege. Dar lucrurile trebuie să fie distincte.

(…) varianta pe care noi am agrea-o mai mult ar fi ca această comisie să dea raport de respingere proiectului guvernului şi după aceea să se constituie o altă comisie de iniţiere a unui proiect nou-nouţ, în care, desigur, şi propunerile domnului Iordache sau ale celor din PSD să fie discutate, să fie completate, să fie înmulţite.”

Deci:

  • PNL nu va vota proiectul de lege guvernamental.
  • PNL este de acord cu o lege cu caracter general, care să vizeze regimul exploatării resurselor naturale ale României (o lege de mult necesară – suntem câțiva parlamentari PNL care sperăm ca această lege preia cât mai mult din ”Legea minelor” din perioada interbelică, de inspirație național-liberală, )
  • Indiferent cine va propune această lege (această Comisie, cu un mandat reînnoit, sau o alta) PNL vrea ca noua lege să fie complet distinctă de problema Roșia Montană & RMGC în sine.

Desigur, se pune problema ce vor face miniștrii liberali membrii ai cabinetului Ponta dacă peste un timp, câteva luni sau mai mult, pe baza unei legi  privind exploatarea resurselor minerale proaspăt aprobate,  se va supune aprobării guvernului o hotărâre care să preia foarte multe dintre clauzele actualului acord cu RMGC, dar updatate conform legii cu caracter general.

Dar drumul de 1000 de li începe cu primul pas, zicea chinezul. Așa încât hai să respingem proiectul RMGC și apoi vom face următorul pas. Și încă unul…

alte articole pe aceeași temă:

O ALIANȚĂ PRO-RMGC ÎN COMISIA PENTRU ROȘIA MONTANĂ

O ALIANȚĂ PRO-RMGC ÎN COMISIA PENTRU ROȘIA MONTANĂ (II)

2C: CIANURĂ ȘI CORUPȚIE (LA ROȘIA MONTANĂ)

ÎN RĂSPĂR DESPRE ROȘIA MONTANĂ ȘI NU NUMAI

ROȘIA MONTANĂ POATE FI PENTRU USL CEEA CE ARAFAT A FOST PENTRU BĂSESCU

Etichete:, , , , ,

Un comentariu pe “PNL și problema Roșia Montană”

  1. pozedecat 22 octombrie 2013 la 1:46 PM #

    Ramane o problema morala in raport cu ceea ce corect sustineti, ca PNL este constant in a sustine respingerea proiectului Rosia Montana. Anume ca trei pesedisti au initiat acest mizer proiect trimis in parlament – seful de la ANRM, Sova, si Sulfina Plumb (ce mi-e Sulfina, ce mi-e Rovana) si lor li s-a asociat Sinistrul Culturii. Daca pozitia PNL este ferma, iar eu apreciez asta, atunci din doua una: ori dlui Barbu i se retrage sprijinul politic ori ar trebui sa demisioneze domnia sa din proprie initiativa data fiind pozitionarea sa impotriva partidului.
    Din aceast dilema nu puteti iesi, cum ar fi spus Caragiale.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat: