În răspăr (XII): Cine ne apără?

justitie-18

Aflăm prin intermediul celei de-a patra puteri, presa, că unii reprezentanți ai celei de a treia puteri, justiția, sunt sau proști, sau corupți, sau și una și alta. Astfel nu s-ar putea explica justificarea făcută de către magistrați în cazul punerii în libertate a celor șapte (și mai ales a ultimilor patru) tineri acuzați de viol, din județul Vaslui. Desigur, gândesc în favoarea judecătorilor, și sper că a fost doar un moment de prostie, trecătoare ca toate cele. În ce privește procurorul care nu a făcut recurs la hotărârea judecărilor, convins de către șeful său – la rândul său, acesta fiind prieten cu tatăl unuia dintre tinerii în cauză –, ce să mai adaug?

Dacă ar fi fost un caz izolat, aș mai putea tăcea. Dar spargerea bubei de la Vaslui și scandalul mediatic iscat (pe vreme de caniculă, are nevoie și presa de subiecte hot) a dezvăluit și alte bube purulente pe cuprinsul țării. Aflăm de alte cazuri, similare, care împânzesc mai toată harta României: violuri în grup, cu făptașii aflați bine-mersi, în stare de libertate, fără ca procesele să fi început, deși de la data comiterii faptei s-au scurs multe luni de zile.

Poate că este și vina autorilor Codului Penal (și a celor care l-au votat…) că au micșorat pedepsele în cazul violului. De asemenea, că au permis o portiță de scăpare în cazul arestului la domiciliu. Portiță care, fructificată la CCR, a dus la eliberarea tuturor celor care primiseră arest la domiciliu pe perioadă nedeterminată, fie că e vorba de baroni de partid sau de niște tineri stăpâniți de instincte și fără frică de Dumnezeu. Dincolo de asta, cazurile respective nu ar fi fost posibile fără vina unora care primesc salarii grase pentru a ne apăra pe noi, cetățenii – fie de pohtele dincolo de lege ale semenilor noștri, fie de ingerința în viața noastră a statului și uneltelor acestuia.

Am susținut întotdeauna independența judecătorilor. Am fost de acord cu faptul că aceștia trebuiau să aibă venituri care să îi pună la adăpost de tentații – și de asemenea și procurorii. Dar nu pot fi de acord cu aparenta lipsă de auto-control a Justiției. Dacă CSM-ul nu își face datoria, dacă lipsa de profesionalism și micile înțelegeri dintre magistrați și împricinați tind să devină regula (și poate că ele au fost și sunt regula de multă vreme, doar că gunoiul a fost ascuns, elegant, sub preș), atunci poate că este cazul să ne întrebăm la ce mai avem nevoie de (acest) CSM.

Reclame

Etichete:, ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: