În răspăr (XIV): Isărescu, apărătorul ”interesului naționale”

Recunosc, nu sunt un mare fan al Guvernatorului Isărescu. Știți care – cel mai longeviv în funcție înalt demnitar din România. Era tot guvernator când băncile controlate de către dânsul cădeau precum porcii de Sf. Ignat; conducea aceeași respectabilă instituție când economia duduia, iar creditele cu buletinul făceau legea pe piața bancară; același care a binecuvântat acordul cu FMI, aventura tăierilor salariilor și a urcării spre cer a TVA, după care a descoperit, în calitate de viticultor wannabe,  că singurul mijloc prin care un întreprinzător român poate supraviețui suprataxării din România, este să facă evaziune fiscală. Recunoașteți personajul?

Acum, înțelepțit de experiența anilor 2007-2010, ne spune că nu vom putea face față unei creșteri economice de 6-8%, că nu o merităm, că vom sucomba în urma încălzirii economiei. Poate are dreptate, poate că nu. Nu sunt expert în economie și nici în finanțe, cum este dânsul. Nici vinuri nu produc. Nu pot răspunde, și poate că nici dânsul nu poate da niște răspunsuri credibile, la cele șase întrebări, pa care tot dânsul le pune: ”cum este condusă o economie de piaţă, politica fiscal-bugetară, viteza creşterii economice şi convergenţa, creşterea economică şi nevoia de deficit, relaţia cu creditorii şi finanţarea deficitului, respectiv analiza fiscal-bugetară din România şi rolul Consiliului Fiscal”.

Dar ceea ce știu este că diminuarea fiscalității este cel mai bun lucru care se poate întâmpla economiei. Și asta nu o spun de la mine, pot cita oricând trei-patru economiști. Adevărat. Nu s-au învrednicit să fie Guvernatori a nimic, dar au pe undeva, prin sertare, niște premii Nobel în economie.

Desigur, domnul Isărescu ști mai bine ce și cum. Doar este mafalda finanțelor românești. Doar că în 2006-2007, când a început sarabanda creditelor ieftine, dânsul și înțelepții de la BCR au tăcut mâlc, iar în vara lui 2008 nici unul nu vedea la orizont criza economică mondială. Desigur, Guvernatorul are dreptate: in sens keynesian (este oare domnul Isărescu unul care mai jură pe Keynes?) noul Cod Fiscal poate fi văzut ca fiind o politică pro-ciclică. Dar nu tot pro-ciclice erau măsurile luate de către Guvern, cu aprobarea FMI și a BNR, în 2010? Atunci domnul Isărescu nu era keynesian? A devenit acum, convertindu-l și pe președintele Iohannis?

Pe scurt, cred că trebuie să votăm Codul Fiscal în forma sa actuală. Și să spunem pas creșterii cheltuielilor bugetare pe 2016, inclusiv creșterii salariilor tuturor bugetarilor. Un pact al partidelor politice ar putea salva situația de loose-loose în care se află nu doar Partidul Național Liberal, ci și întreaga clasă politică românească.

PS Pentru a fi clar: cred că trebuie mărite, chiar în 2016, pe lângă veniturile acelor înalți demnitari ai statului de care s-a vorbit în ultima vreme, veniturile salariale ale unor categorii (doar unele!) de cadre didactice și de personal medical. Ceilalți bugetari ar trebui să aștepte până când efectele benefice ale noul Cod Fiscal se vor simți în PIB. Nu sunt popular, știu, dar rubrica se numește În răspăr, nu-i așa?