În răspăr (XXI): Despre umbrele trecutului

Zlati RaduAm rezonat cu argumentele lui Crin Antonescu cuprinse într-un interviu în Adevărul, interviu preluat și de mine pe acest blog. Acesta acuza o „precaritate intelectuală” la aceia care se temeau că prevederile „legii antilegionare”, cum mai este cunoscută inițiativa sa devenită lege (217/2015) privind modificarea OUG nr. 31/2002 vor da prilej la abuzuri și că vor naște o poliție a gândirii demnă de „1984”. Acesta spera, cu îndreptățire, că bunul-simț își va juca rolul atunci când cazurile unor titani ai culturii românești vor fi luate în considerație, și chiar vor îndemna la lectura acestora.

Pe de altă parte, nu am putut sa nu dau dreptate unui cititor care, la mai sus-amintitul interviu, comenta cam așa:

Și mie mi s-a părut că oricine întreg la minte înțelege rolul inspecției judiciare. Nu mi-am închipuit că există o asemenea precaritate intelectuală încât dl Tăriceanu să fie investigat de această instituție pentru declarații politice, dl Tăriceanu neavând nici în clin nici în mânecă cu magistratura, singurul obiect de activitate pe care legea îl conferă acelei inspecții. Nici în legătură cu incompatibilitatea nu mi-am închipuit ca există atâta precaritate intelectuală încât să nu poată fi înțeles sensul sintagmei „aceeași funcție” motiv pentru care Mircea Diaconu a fost hăituit pentru a nu ajunge europarlamentar. În țara noastră sunt destui care nu sunt cu capul pe umeri și din precaritate intelectuală interpretează abuziv legile.

L-am bănuit, totuși, pe respectivul cititor (de altfel persoană cu totul moderată și căruia nici cultura, nici activismul civic în sensul bun al acestuia nu îi sunt străine) de oarecare pripeală. Azi tind să îi dau dreptate. Căci azi mi-a ajuns la cunoștință faptul că, într-un oraș multietnic și multicultural, într-o urbe dintre cele mai civilizate și mai tolerante din România, primăria a acceptat, la solicitarea unui institut care veghează la păstrarea vie a memoriei Holocaustului, ca unei străzi să i se schimbe numele. Iar numele devenit, din punctul de vedere al Institutului Elie Wiesel, nomina odiosa, era al marelui gânditor Petre Tuțea.

Sper ca motivația scrisă a solicitării, trimisă de către Institut Primăriei Timișoara, să fie completă și convingătoare. Dar așa cum a sunat această motivație în gura conducătorului institutului, a fost de natură să nască în mine o enormă perplexitate:

Nu trebuie să fi făcut ceva, Ţuţea a susținut prin idei Mișcarea Legionară 

Trebuie însă să punctez următoarele:(1) dacă Țuțea a susținut prin idei mișcarea legionară, atunci de același fapt sunt vinovați și alți câțiva corifei ai culturii române. Să aducem în discuție numai numele unor Cioran sau Eliade, ca să lămurim situația. (2) Iar dacă numele lui Țuțea dat unei străzi a putut fi considerat, de către unii, ca fiind dovada unui cult la adresa Legiunii, atunci pe când, întreb eu, cereri similare vor fi adresate pentru schimbarea străzilor ce poartă lui Mircea Vulcănescu, Emil Cioran sau Mircea Eliade?

Sunt de acord cu cea mai mare parte a ideilor colegului liberal Raețchi (de citit aici) , atunci când vede utilitatea legii anti-legionare în faptul că trebuie, cumva, pusă o stavilă în calea valului de negare a Holocaustului precum și a aceluia de revalorizare (și poate și de renaștere politică) a unei mișcări care nu a fost fascistă, dar cu siguranță a fost rasistă, antisemită și care a folosit din plin crima politică pentru a își atinge scopurile asumate. Dar in orice încercare de stăvilire a unor potențiale pericole la adresa democrației și, în general, a umanității din om (umanitate ce presupune respectul deplin față de ființa umană dincolo de convingerile, rasa, cultura sau religia unei persoane), trebuie păstrată dreapta judecată, moderația și, cum ziceam la începutul articolului, bunul simț. Asta dacă nu vrem ca judecătorii să se comporte aidoma celor judecați, uniți fiind într-un deplin dispreț, reciproc, al unora față de alții și a ambelor tabere față de noi, ceilalți. Noi, poporul.

Altfel – fără necesarul echilibru al dreptei judecăți? Azi Petre Țuțea, mâine Cioran și Eliade, iar poimâine, de ce nu, Eminescu.

PS: Dat fiind precedentul creat, dacă eu îndemn tineretul să îl studieze pe acest mare gânditor fără operă care a fost Petre Tuțea, dacă citez celebrele cuvinte ale acestuia despre liberalism, mă fac vinovat – conform legii anti-legionare? Crin Antonescu ar spune, sper, că nu. Domnul Alexandru Florian ce ar spune oare? Mă tem să aflu răspunsul.

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , ,

Un comentariu pe “În răspăr (XXI): Despre umbrele trecutului”

  1. Adrian 10 August 2015 la 10:15 AM #

    Multumesc pentru preluarea comentariului meu de atunci! A fost scris oarecum pripit, cred ca am scapat si niste greseli de exprimare. Dar pentru ca am imbatranit mai mult decat cu cei 25 de ani trecuti de la revolutie, pot sa spun ca exemplele pe care le-am dat sunt doar primele care mi-au venit in minte, pentru ca am si scris candva cu obida despre ele. Nu sunt singurele. Si daca un procuror e nestigherit in a interpreta Constitutia prin afirmatia ca presedintele e imun la o cauza penala inseamna ca astfel de legi sunt portitele pe care se intra pentru – cum spuneam – punerea pumnului in gura. E adevarat ca oamenii normali la cap, care nu sufera de precaritate intelecuala vor simti nevoia sa deschida portita larg pentru ca sa intre dar ceilalti (multi ne determina viata) se vor strecura prin crapatura … In cazul amintit de dvs cred ca Petre Tutea nu s-ar supara, el deja spusese ca a fost un tampit facand puscarie 13 ani pentru acest popor.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: