Titlul pe care mi l-am propus pare un loc comun dar realitatea de zi cu zi ne spune că, cel puțin în mințile clasei politice din România, acest loc comun este puțin frecventat.
Un clasic marxist spunea că ”omul este cel mai de preț capital”. Nu am găsit, încă, vreun reprezentant al liberalismului care să mă convingă de faptul că, indiferent ce aspect al dezvoltării umanității am avea în vedere, punctul de plecare și cel de sosire al tuturor acțiunilor îndreptate înspre ceea ce numim generic ”progres social”, va trebui să pună pe primul loc omul, dezvoltarea sa ca ființă, ființă socială, personalitate creatoare. Mai avem mult până la momentul Skynet și/sau Robocop (cel puțin așa sper!) și este de datoria celor care activăm acum în câmpul variabilelor de tot felul, să dăm atenția cuvenită nu unei variabile, ci unei constante esențiale: omul. Sau, la scara unei națiuni, poporul.
Pentru mine, a avea grijă de poporul român înseamnă a avea grijă de România, și invers. Nu te poți pretinde membru al partidului istoric care a făurit România modernă, fără să îți concentrezi atenția asupra a ceea ce se întâmplă cu poporul român. Ori, îmi pare mie, poporul român se uscă încetul cu încetul (numărul cetățenilor români scade treptat), nu este atât de sănătos pe cât ar trebui să fie, și este tot mai prost educat. Dacă este adevărat, dacă acesta este efectul celor 25 de ani de regim democratic, atunci ar trebui să ne întrebăm la modul cât mai serios dacă România nu este cumva un stat eșuat, și dacă viitorul nu va fi mai sumbru chiar decât prezentul.
În acest context, a pune problema banilor când este vorba despre rezolvarea celor trei mari probleme identificate mai sus (creșterea demografică, sănătatea și educația populației) mi se pare indecent. Fie că bugetul statului este mai generos sau mai strâns la pungă, prioritățile ar trebui să fie clare, iar procentele ar trebui să fie în favoarea celor trei axe enunțate mai sus, asumate ca fiind prioritare pentru oricine gândește în perspectiva dezvoltării României. Desigur, avem nevoie de autostrăzi (dau doar un exemplu, atacând un subiect drag ultimelor decenii). Dar la ce bun să extindem infrastructura rutieră când pe magistralele create prin alocarea unor sume extrase din același Buget, că altul nu avem, vor circula români tot mai puțini, mai bolnavi și mai proști? Și cine va plăti pentru întreținerea autostrăzilor? Mărfurile produse de către cine vor tranzita atunci, datorită investiției făcute de noi, acum?
În context, șovăiala Guvernului în a prelua și pune în aplicare noua Lege a Concediului Maternal mi se pare o glumă de prost gust. Tot astfel cum nu voi crede în buna credință a nici unui om politic român ajuns la guvernare, al cărui prim act politic nu va fi alocarea a minim 6% din PIB pentru Educația Națională. Dragostea față de patrie și popor nu rămâne, dragi oameni politici, și stimați tehnocrați, decât o vorbă goală, dacă nu dați bani îndestulători pentru creșterea populației, pentru sănătatea și pentru educarea acesteia. Sau, altfel zis – hai să nu mai vorbim, și să facem ceva. Pas cu pas… dar pași mulți și repezi!
PS: De asemenea informațiile pe surse care spun că în intenția guvernului tehnocrat, în următorii câțiva ani salariile din învățământ și sănătate vor crește cu sub 15%, în timp ce salariile din administrație și instituțiile de forță vor crește cu niște ponderi mai mari, reprezintă încă un act de sfidare la adresa unei gândiri precum cea a mea. Și indică o (lipsă de…) viziune vecină cu orbirea. Să dea Dumnezeu să nu fie așa!
Radu Zlati 
Comentarii recente