Până ieri, aveam două partide menite să fie vehicul politic (sau barcă de salvare!) pentru o singură persoană politică fiecare (PMP pentru Traian Băsescu, UNPR pentru Gabriel Oprea); ambele partide parlamentare, însă ambele aflate în risc major să nu supraviețuiască în plan parlamentar după alegerile generale din acest an.
Și aveam două disperări.
Pe de o parte, disperarea lui Băsescu, care nu a reușit să propulseze PMP, în ciuda instinctelor de animal politic, în ciuda discursului său populist, anti-justiție, naționalist, eurosceptic, pe alocuri xenofob (discurs aflat în flagrantă opoziție cu discursul prezidențial al aceluiași om politic), pe orbita celor 5% care ar garanta supraviețuirea politică atât a partidului, cât și a personajului politic. Se spune că animalele rănite sunt cele mai primejdioase. Iar animalul politic care este Băsescu a ieșit din situația primejdioasă în care se afla, alergând înainte și oferindu-și o oportunitate de creștere.
Pe de altă parte, avem disperarea UNPR, care nu a reușit să își valorifice potențialul de șantaj față de PSD, și nici potențialul parlamentar față de PNL, pentru a asigura supraviețuirea unui partid rămas fără fondatorul său. Atunci când partidul a fost conceput pentru Gabriel Oprea, este greu să reziste de pe propriile picioare fără principala sa rațiune de a fi și sub o conducere în cel mai bun caz mediocră. Prin fuziune, UNPR găsește un lider, scutindu-l pe Steriu să ia decizii de management politic pentru care nu are anvergura necesară.
Cu ce schimbă fuziunea situația politică? După mine, fuziunea PMP-UNPR nu afectează prea mult principalele partide politice.
PSD și PNL vor pescui, din bazinul parlamentar al fostului UNPR, ceea ce li se va părea mai atractiv, fără a fi nevoite să promită facțiuni dintr-o viitoare zestre electorală. Pescuitul va fi mai productiv pentru PSD, căci în venele a numeroși parlamentari UNPR circulă sânge pesedist, dar nici PNL nu va rămâne cu răbdarea nerăsplătită. În plus, PNL a evitat, cu şase luni înainte de alegeri, fuziunea cu soluția imorală a anului 2016 (chiar dacă, altfel, această soluție putea fi, pragmatic, corectă) – fapt pozitiv dacă ne gândim la electoratul liberal, pretențios de felul său. Deci, paradoxal, rămânând fără un actual sau potențial aliat, PSD și PNL apar, în urma dispariției UNPR, întărite în perspectiva alegerilor din toamna/iarna acestui an.
Cel care ar părea că are de pierdut este ALDE, căci noul PMP are șansa să depășească partidul lui Tăriceanu ca număr de parlamentari și aleși locali. Nu cred că va fi astfel, în primul rând datorită unui nou rând de transferuri politice în aria parlamentară, de data aceasta dinspre PMP spre PSD și PNL; iar în al doilea rând, aleșii locali vor face propriul lor joc, nu neapărat pe acela al conducerii centrale a partidului. În schimb ALDE s-ar putea dovedi noul partid-bidon, în care să se scurgă cei nemulțumiți, independenții, cei aflați în drum spre alte orizonturi politice, dar încă nedispuși să facă marele salt al trecerii la PSD sau PNL. Astfel încât și ALDE poate afirma că nu pierde nimic prin absorbirea UNPR de către PMP. Ba, poate, dimpotrivă.
Desigur, cum ziceam în titlu, fuziunea anunțată ieri, fuziune născută din conjugarea a două disperări, face cât un partid. Dar nu întotdeauna 4+4=8. Uneori 4+4 fac chiar mai puțin de 5, iar Traian Băsescu riscă să afle acest lucru pe propria sa piele, de acum într-o jumătate de an. Dacă va fi așa, mă hazardez să spun că va fi sfârșitul, mult amânat, al unei cariere politice care a făcut, una peste alta, destul de mult rău României.
PS: Băsescu a dovedit încă o dată că are stomacul tare și că nu există limite ale moralității sale politice. Iar Martorii lui Băsescu s-au dovedit, mankurți perfecți, ca și altă dată. Să admiri la Băsescu exact ce ai criticat la Dragnea, Blaga și Gorghiu dovedește o perfectă labilitate morală – sau poate doar o simpatie căzută nițel înspre idolatrie.
Radu Zlati 
Comentarii recente