Programul de guvernare al PNL – RECLĂDIREA NAȚIONALĂ. Capitolul 2 – EDUCAȚIE

PNLIntroducere

În viziunea PNL, reclădirea naţională presupune dezvoltarea unei societăţi a cunoaşterii. Pilonii acesteia sunt: educaţia, cercetarea, dezvoltarea şi inovarea.

Recâştigarea prestigiului social şi a respectului pentru profesia de dascăl vor deveni un fapt împlinit printr-o politică de recunoaştere a meritelor lor şi construirea unei noi grile de valori în sistemul educaţional.

Vom regândi şi reclădi sistemul de educaţie ca pe o parte esenţială a macrosistemului naţional şi european, asigurându-i totodată stabilitate şi predictibilitate. Vom transforma educaţia într-un vector de dezvoltare social-economică, o investiţie în viitor, în prezent ea fiind privită ca o simplă cheltuială bugetară. De altfel, creşterea finanţării este o condiţie necesară pentru revitalizarea şi transformarea calitativă a sistemului naţional de educaţie.

Dimensiunea socială a reclădirii educaţiei îşi găseşte o importantă expresie în reducerea abandonului şcolar, ceea ce va conduce implicit la progres social. Pentru fiecare an de studii privit la scară individuală, beneficiarul îşi creşte veniturile salariale cu 8-9%, îşi reduce riscul de şomaj cu 8%, precum şi pe cel de apariţie a unor probleme grave de sănătate cu 8,2%. Un absolvent de învăţământ secundar superior câştigă cu 25%-31 % mai mult decât cei care au terminat ciclul primar şi cel gimnazial.

Scopul final al actului educaţional este asigurarea unei bunăstări individuale, iar bunăstarea individuală este condiţia unei societăţi prospere, în care libertăţile individuale sunt realizate în mod efectiv.

Schimbarea de viziune în educaţie presupune stabilirea următoarelor priorităţi strategice: Realizarea echităţii în educaţie presupune:

  1. Deschiderea sistemului educaţional şi de formare profesională către societate, către mediul economic şi social, pe de o parte, dar şi către crearea unui cetăţean racordat, prin cultură şi educaţie, la societatea cunoaşterii;
  2. Creşterea calităţii proceselor de predare-învăţare-evaluare, precum şi a serviciilor educaţionale;
  3. Fundamentarea actului educaţional pe baza nevoilor de dezvoltare personală, umană şi profesională a elevilor, din perspectiva dezvoltării durabile şi a asigurării coeziunii economice şi sociale;
  4. Garantarea finanţării per elev, atât pentru învăţământul de stat, cât şi pentru cel privat şi confesional;
  5. Asigurarea complementarităţii educaţiei formale, nonformale şi informale, în contextul învăţării permanente ca dimensiune majoră a politicii educaţionale.

Prin reclădirea calitativă a educaţiei ne vom transforma dintr-o ţară importatoare de know-how şi de înaltă tehnologie într-un centru (hub) regional de cercetare, creator de cunoaştere şi exportator de noi tehnologii. Vom deveni un pol de creare şi dezvoltare de tehnologie înaltă prin combinarea resurselor de creativitate ale cercetătorilor noştri cu investiţiile publice în cercetare, atragerea de fonduri europene, parteneriate public-private de cercetare şi conectarea cu comenzile pieţei interne şi internaţionale. Vom încuraja universităţile şi centrele de cercetare să realizeze specializarea şi hiperspecializarea.

Câştigarea încrederii în procesul educaţional impune fără întârziere o „revoluţie a învăţării“ care să stea la baza unui nou curriculum, prin renunţarea la însuşirea de cunoştinţe numită, sugestiv, „crearea bagajului de cunoştinţe“ şi trecerea la clădirea educaţiei cunoaşterii. Educaţia morală, educaţia civică, educaţia fizică, educaţia estetică, educaţia antreprenorială şi educaţia tehnologică, denumite peiorativ „dexterităţi“, sunt considerate de importanţă secundară în acest moment faţă de educaţia intelectuală, „ştiinţifică“, „academică“.

Pentru a realiza toate acestea vom face intervenţii decisive în domeniul finanţării şi structurării sistemului de educaţie şi cercetare:

  1. Creşterea treptată a alocărilor pentru educaţie şi cercetare – până la 6% din PIB pentru educaţie (minim 5% din PIB în primul an de guvernare, 6% până în 2020);
  2. Restructurarea şi actualizarea cadrului juridic al educaţiei şi cercetării într-un pachet legislativ care să respecte priorităţile celor două mari componente ale sistemului: învăţământul preuniversitar şi educaţia continuă, respectiv studiile universitare şi cercetarea;
  3. Regândirea sistemului de salarizare în educaţie şi cercetare, ca o condiţie pentru aplicarea unor sisteme eficiente şi realiste de evaluare a calităţii activităţii în aceste domenii.

Educaţia trebuie să aibă ca ţintă îmbunătăţirea şanselor de succes social ale tinerilor care sunt incluşi în diversele cicluri de studii. Estimând rezultatele în cifre concrete, punerea în practică a programului de guvernare va avea ca efecte realizarea ţintelor asumate la nivel european şi îmbunătăţirea generală a rezultatelor educaţiei:

  1. Reducerea ratei de părăsire timpurie a şcolii până la 11,3%;
  2. Creşterea procentului populaţiei de 30-34 de ani cu educaţie de nivel superior până la 26,7%;
  3. Creşterea procentului copiilor de 4 ani şi peste, înscrişi în învăţământul preşcolar, la cel puţin 90% şi creşterea treptată a numărului de grădiniţe;
  4. Reducerea procentului elevilor care obţin rezultate slabe la Evaluarea internaţională OECD-PISA (la lectură, matematică şi ştiinţe) cu cel puţin 10%;
  5. Creşterea participării adulţilor la educaţie şi formare pe tot parcursul vieţii de la 2% la 5%;
  1. Scăderea vârstei medii a profesorilor cu cel puţin 5 ani până în 2019;
  2. Încurajarea cadrelor didactice de a se stabili în mediul rural sau în zone defavorizate prin elaborarea unor pachete financiare de subvenţionare a achiziţiei şi întreţinerii de locuinţe.

Învăţământ preuniversitar – direcţii de acţiune

1. Realizarea echităţii si egalităţii în educaţie

  • Eliminarea barierelor existente privind accesul echitabil al grupurilor dezavantajate la o educaţie de calitate pentru copiii din mediul rural, copiii cu dizabilităţi, boli cronice şi alte nevoi speciale, copiii aparţinând minorităţilor naţionale (în special copiii romi), copiii din familii afectate de sărăcie;
  • Diminuarea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii;
  • Luarea măsurilor legislative, financiare, materiale şi umane astfel încât programele „şcoală după şcoală“ şi „masă în şcoală“ să poată fi aplicate;
  • Accesul la educaţie al copiilor din familii aparţinând mediilor sociale defavorizate să devină criteriu în ceea ce priveşte acordarea din partea statului a unor ajutoare financiare sau materiale către respectivele familii;
  • Continuarea construirii de campusuri şcolare, cu accent pe finalizarea celor aflate deja în construcţie, pentru facilitarea accesului la educaţie (în special la nivel liceal) al elevilor proveniţi din mediul rural sau din medii sociale defavorizate;
  • Sprijinirea ONG-urilor care acţionează la nivel local pentru a creşte accesul grupurilor dezavantajate la nivel de comunitate şi recunoaşterea lor ca intermediari între politicile publice implementate şi beneficiarii acestora;
  • Programe de alfabetizare a iliteraţilor, copiilor şi adulţilor, prin programe de educaţie, în privinţa obţinerii competenţelor-cheie;
  • Sprijinirea financiară, legislativă şi administrativă a măsurilor destinate eliminării violenţei în şcoli.

    2. Garantarea accesului universal la educaţia timpurie

  • Asigurarea unui loc în creşe pentru fiecare copil cu vârsta de până la trei ani prin construirea de creşe, cu o capacitate suplimentară de 50.000 de locuri;
  • Asigurarea condiţiilor materiale şi umane (construirea de spaţii, calificarea de personal), astfel încât din 2020 să se poată trece la învăţământul obligatoriu începând cu vârsta de 4 ani.

    3. Deschiderea sistemului educaţional şi de formare profesională către societate

  • Susţinerea structurilor parteneriale şi de dialog social pentru definirea calificărilor şi a cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul profesional şi tehnic şi implicarea acestor structuri în actualizarea şi modernizarea planurilor şi programelor de învăţământ;
  • Iniţierea şi finanţarea unui proces de dotare materială şi de asigurare a resurselor umane pentru unităţile şcolare de stat din domeniul învăţământului profesional şi tehnologic;
  • Regândirea sistemului de şcoli postliceale în corelare cu piaţa muncii;
  • Susţinerea, cu mijloace financiare, pârghii fiscale şi alte mijloace, a sistemelor de formare profesională iniţială care asigură legătura directă cu angajatorii şi cu piaţa muncii (de exemplu, învăţământul profesional, inclusiv cel dual – acolo unde este posibil, ucenicie, stagii de practică şi de internship etc.);
  • Lărgirea bazei financiare în vederea acordării de burse de şcolarizare pentru elevii ce urmează învăţământul profesional şi tehnologic;
  • Încurajarea, prin pârghii fiscale şi non-fiscale, a participării la formarea profesională continuă a tinerilor, a persoanelor cu nivel redus de educaţie şi calificare profesională, a celor care lucrează în companii mici cu mai puţin de 10 angajaţi, a celor cu vârste de peste 40 de ani care locuiesc în mediul rural şi, mai ales, a femeilor;
  • Acordarea de stimulente financiare pentru individ, dar şi pentru angajator pentru participarea angajaţilor la programe de formare profesională;
  • Asigurarea de infrastructură şi servicii digitale ca parte a procesului de modernizare a învăţământului românesc.

4. Creşterea calităţii proceselor de predare-învăţare-evaluare, precum şi a serviciilor educaţionale

a) Profesionalizarea complexă şi dezvoltarea profesională a profesorilor şi managerilor şcolari

  • Regândirea formării iniţiale şi a parcursului în carieră;
  • Regândirea politicilor salariale din învăţământul preuniversitar;
  • Introducerea unui sistem atractiv de salarizare a cadrelor didactice care să urmărească o mai bună poziţionare a profesorilor debutanţi în sistem; sistemul va fi introdus treptat, într-un interval de circa 20 de ani, şi va face trecerea de la variaţia actuală de tip exponenţial a salariului (în care acesta creşte accentuat cu vârsta) la una de tip logaritmic (în care creşterea are loc mai accentuat în prima parte a traseului profesional), în funcţie de criterii specifice legate de poziţionarea locului de muncă, riscul societal etc.; pe această bază va fi regândită politica salarială în învăţământul preuniversitar, pentru a asigura creşteri salariale constante, dar diferenţiate, în următorii 20 de ani; prima mărire salarială, de 10­15%, pentru cadrele didactice din primii cinci ani de vechime, va fi realizată încă din primul an de guvernare;
  • Definirea unui nou concept de carieră didactică, bazat pe criterii profesionale care vizează rezultatele obţinute şi mai puţin dependent de criteriile administrative – de exemplu, „vechime“;
  • Introducerea criteriilor de evaluare a cadrelor didactice în acord cu obiectivele reieşite din analizarea standardelor şi indicatorilor de calitate ai instituţiei şcolare în care activează aceştia, în funcţie de rezultatele obţinute de elevi şi de progresul înregistrat la indicatorii relevanţi: participare şcolară (reducerea absenteismului, a abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii), rezultatele învăţării (măsurate la evaluări naţionale şi internaţionale), rate sporite de retenţie/operaţionalizare, de acces pe piaţa muncii şi la niveluri superioare de învăţământ etc;
  • Sprijinirea cadrelor didactice pentru acces la reţele de formare continuă şi cercetare;
  • Profesionalizarea managerilor şcolari şi definirea unui parcurs specific în cariera acestora.

    b) Dezvoltarea capacităţii de monitorizare şi evaluare a politicilor publice în domeniul educaţiei şi formării profesionale :

  • Integrarea sistemelor de evaluare – a rezultatelor învăţării (ale elevilor), ale profesorilor şi ale instituţiilor de învăţământ pe bază de indicatori şi având ca ţintă îmbunătăţirea rezultatelor învăţării şi a bunăstării copilului şi adultului care învaţă;
  • Asigurarea acţiunii convergente şi complementare (prin armonizare legislativă, schimb de date şi cooperare interinstituţională) pentru toate instituţiile care se ocupă de persoanele, grupurile şi categoriile sociale în situaţie de risc educaţional, în vederea acordării unui sprijin rapid, adaptat nevoilor identificate;
  • Dezvoltarea capacităţii instituţionale a agenţiilor de atribuţii în asigurarea calităţii;
  • Regândirea rolului, structurii şi funcţiilor Inspectoratelor şcolare, în perspectiva descentralizării şi debirocratizării învăţământului preuniversitar.

    5. Fundamentarea actului educaţional pe baza nevoilor de dezvoltare personală, umană şi profesională a elevilor

Calitate în educaţie prin reformă curriculară autentică:

  • Stabilirea unui calendar, cu rezultate măsurabile, al strategiei pentru educaţia naţională;
  • Elaborarea unui cadru naţional de competenţe şi, în funcţie de acesta, a Curriculumului Naţional şi a profilurilor de ieşire pentru fiecare nivel de învăţământ şi tip de şcoală, corelate cu nevoile societăţii, ale pieţei muncii, fundamentate pe „competenţele-cheie“;
  • Noul Curriculum Naţional să fie realizat prin consultarea tuturor factorilor interesaţi: Comisiile Naţionale pe arii curriculare, reprezentanţi ai elevilor şi părinţilor, cercetătorilor în educaţie, lumii universitare, patronatelor, societăţii civile;
  • Un plan unitar şi coerent de învăţământ pentru nivelul preuniversitar, de la clasa pregătitoare până în clasa a XlI-a, şi corelarea conţinutului transmis cu abilităţile formate, cu metodele de pregătire aplicate şi cu metodele de evaluare a rezultatelor pe parcurs şi finale;
  • Restructurarea sistemului de examene naţionale prin centrarea acestora pe rezultatele învăţării înţelese nu numai ca informaţii, cunoştinţe, ci şi ca abilităţi şi atitudini manifestate, iar anul 2020 să fie primul an în care examenele de evaluare naţională să aibă la bază acest nou sistem;
  • Regândirea sistemului de elaborare şi evaluare a manualelor şcolare, asigurarea imparţialităţii evaluării şi transparentizării achiziţiilor.

    6. Asigurarea complementarităţii educaţiei formale, nonformale şi infórmale

  • Aducerea/readucerea la şcoală şi/sau în procesul de formare profesională a celor care au părăsit sau nu au frecventat niciodată şcoala, respectiv programe de formare profesională – cu accent pe persoanele, grupurile şi comunităţile dezavantajate;
  • Dezvoltarea sistemelor de recunoaştere, validare şi certificare a rezultatelor învăţării dobândite în contexte informale şi nonformale;
  • Includerea în nomenclatorul ocupaţiilor asociate educaţiei a unor noi roluri precum facilitatori online, mentori, coaches, consilieri de carieră, evaluatori de competenţe, designeri de formare etc;
  • Dezvoltarea pieţei serviciilor educaţionale complementare şi alternative (inclusiv facilitarea introducerii alternativelor educaţionale).
  • Identificarea soluţiilor de încadrare şcolară pentru copiii din familiile care imigrează în România, precum şi a celor mai adecvate soluţii de integrare prin educaţie în societatea românească a imigranţilor din toate categoriile de vârstă.

Învăţământ superior si cercetare – direcţii de acţiune

Învăţământul superior din România a trecut prin mai multe etape de restructurare, însă practic niciuna nu a fost definitivată. Evaluarea calităţii procesului didactic, acreditarea şi ierarhizarea universităţilor nu au dus la consolidarea poziţiei acestora în clasamentele internaţionale.

În aceste condiţii, internaţionalizarea instituţiilor de învăţământ superior se desfăşoară cu dificultate. Multă vreme universităţile au urmărit întărirea propriei autonomii invocând menirea lor: producerea de cunoaştere şi furnizarea de cunoştinţe, fără a se alinia şi la cerinţa exprimată de către Spaţiul European al Învăţământului Superior, referitoare la responsabilitatea sa socială.

În domeniul învăţământului superior şi al cercetării, guvernarea PNL va răspunde următoarelor urgenţe:

  • Analiza cadrului legislativ actual şi demararea unei proceduri de consultare naţională în vederea îmbunătăţirii legislaţiei de profil, inclusiv în sensul unei mai bune corelări a învăţământului universitar cu cercetarea;
  • Asigurarea autonomiei universitare reale prin restructurarea modelului de finanţare, limitarea fenomenului de politizare a universităţilor, îmbunătăţirea mecanismelor decizionale în cadrul universităţilor şi eliminarea situaţiilor de incompatibilitate sau conflicte de interese;
  • Modernizarea organizării şi funcţionării sistemului naţional de cercetare. Constituirea unui mecanism naţional eficient, realist şi transparent de evaluare a cercetării;
  • Sprijinirea politicilor destinate creşterii performanţei şi a nivelului de internaţionalizare în învăţământul universitar şi în sistemul de cercetare din România.
  1. Creşterea performanţei programelor de formare universitară

  • Susţinerea universităţilor – inclusiv prin soluţii financiare – în vederea introducerii unui sistem mai eficient de selectare a candidaţilor;
  • Evaluarea şi ajustarea modului de aplicare a sistemului Bologna în România:
  • Introducerea sistemului de specialităţi secundare („minore“) în pregătirea universitară;
  • Susţinerea universităţilor – inclusiv prin soluţii financiare, administrative şi legislative mai largi – în scopul regândirii ciclului al Il-lea al pregătirii (masterul), pentru organizarea în două filiere, corelate cu cercetarea, respectiv mediul profesional;
  • Măsuri de corelare a ciclului al Ill-lea al pregătirii (doctoratul) cu cercetarea;
  • Sprijinirea constituirii unor specialităţi universitare pluri/interdisciplinare cu impact direct asupra societăţii, inclusiv a unor profesii cu înaltă expertiză, absente sau insuficient reprezentate în România. Introducerea unui sistem de finanţare suplimentară, multianuală, destinată programelor de formare noi, în domenii de graniţă, multidisciplinare, inovatoare sau de prioritate naţională, în afara sistemului de finanţare bazat pe alocaţiile student- echivalent.
  1. Creşterea performanţei în cercetare

  • Revizuirea şi compatibilizarea sistemelor de evaluare şi finanţare a cercetării în România. Constituirea unor sisteme specifice de evaluare şi finanţare în funcţie de domeniile cunoaşterii, ramurile ştiinţifice şi tipul de cercetare abordat;
  • Revizuirea sistemului de finanţare în învăţământul superior. La sistemul finanţării studentului-echivalent, destinat formării, se va adăuga finanţarea prin contracte instituţionale multianuale privind cercetarea universitară fundamentală, care să favorizeze performanţa şi prezenţa în ierarhiile universitare internaţionale. Constituirea unui sistem de acreditare a universităţilor ca centre de cercetare – condiţie a finanţării instituţionale pentru cercetare;
  • Constituirea unui cadru legislativ eficient pentru cercetarea aplicată, inclusiv prin asocierea cu mediul de afaceri, precum şi prin constituirea unor antreprize universitare de tip spin-off;
  • Dezvoltarea unei platforme naţionale şi regionale de acţiuni inovative de cercetare pentru industrii. Până în 2020, România va avea în stare funcţională platforma „Inovare pentru dezvoltare“, sub forma unui set de iniţiative fanion care să valorifice prin inovare elementele de unicitate ale producţiei ştiinţifice şi tehnologice specifice României;
  • Actualizarea legislaţiei relevante pentru sistemul naţional de cercetare, inclusiv a statutului cercetătorului.
  1. Internaţionalizarea sistemului universitar si a cercetării

  • Completarea legislaţiei privitoare la programele universitare internaţionale şi a parteneriatelor pentru co-diplomare. Creşterea treptată a numărului de programe universitare în limbi de circulaţie internaţională cu cel puţin 50% pe parcursul următorilor patru ani;
  • Promovarea cercetării ştiinţifice româneşti prin realizarea unei baze naţionale de date cu publicarea textelor integrale ale contribuţiilor apărute în periodicele ştiinţifice din România, conform metodologiei bazelor de date internaţionale;
  • Promovarea mobilităţii cercetătorilor prin facilitarea constituirii parteneriatelor internaţionale în cercetare. Sprijinirea programelor de cercetare mixte, care implică diaspora ştiinţifică românească alături de colective din România;
  • Constituirea unei direcţii speciale de finanţare pentru încurajarea cercetării româneşti în domenii care depăşesc problematica românească, în scopul diversificării mediului academic şi al deschiderii spre problematici internaţionale;
  • Conceperea şi aplicarea unei strategii de promovare internaţională a învăţământului universitar şi a cercetării româneşti în plan internaţional. Promovarea României ca o destinaţie pentru studii universitare, cercetare ştiinţifică şi de business high-tech, de interes pentru tineri din interiorul şi din afara UE. Constituirea unui mediu ştiinţific
  1. Corelarea învăţământului universitar si a cercetării cu priorităţile de dezvoltare din societatea românească

  • Soluţii legislative şi suport financiar pentru constituirea bazelor universitare de pregătire practică. Încurajarea constituirii unităţilor-model în colaborare cu principalii angajatori interesaţi, în scopul creşterii nivelului de angajare al absolvenţilor;
  • Revizuirea sistemului de finanţare în învăţământul superior, inclusiv prin introducerea unor contracte instituţionale multianuale privind cercetarea universitară fundamentală;
  • Sprijinirea administrativă şi financiară a institutelor, centrelor de cercetare şi universităţilor care se angajează în politici instituţionale de tipul „Gândeşte global – acţionează local“. Constituirea unor linii specifice de finanţare pentru programe de formare universitară sau de cercetare cu aplicabilitate locală şi regională directă;
  • Sprijinirea programelor post-universitare destinate perfecţionării şi re-profesionalizării unor categorii de specialişti. Introducerea programelor pentru formarea cadrelor didactice din învăţământul gimnazial şi liceal;
  • Sprijinirea prin legislaţie şi soluţii administrative a programelor de tip tehno-doctor, bazate pe mobilitatea intersectorială a cercetătorilor pentru a oferi asistenţă tehnică firmelor şi pentru a prospecta piaţa inovaţiilor;
  • Stabilirea infrastructurii critice pentru cercetarea de importanţă strategică naţională, care trebuie să rămână sub control public.
  1. Revizuirea sistemului de finanţare a învăţământului universitar si de cercetare

  • Adoptarea unui plan naţional de lungă durată pentru cercetarea fundamentală, pornind de la Strategia 2014-2020 corelată cu Orizont 2020. Finanţarea cercetării printr-un sistem complex:
  • Finanţare de bază, pe baza evaluărilor publice anuale şi multianuale publice ale institutelor, centrelor de cercetare şi universităţilor acreditate ca centre de cercetare;
  • Finanţare multianuală, dobândită prin competiţie naţională, pentru instituţii cu programe strategice în cercetare;
  • Finanţare prin granturi de cercetare pentru proiecte individuale obţinute de cercetători şi echipe de cercetare independente sau afiliate instituţional în cadrul sistemului de cercetare.
  • Completarea sistemului de finanţare pe student – echivalent cu un sistem de finanţare prin granturi multianuale pentru programe de studii de importanţă strategică, deschise competiţiei între universităţi.

România trebuie să îşi dezvolte propriile capacităţi de cercetare în special în domeniile în care excelează, să promoveze inovarea şi să sprijine evoluţia resursei umane prin colaborare cu Diaspora ştiinţifică.

Politicile publice din domeniul cercetării ştiinţifice trebuie orientate atât către promovarea excelenţei, cât şi pentru aplicarea cât mai rapidă a inovării:

  • Institutele şi centrele publice de cercetare din sistemul CDI vor fi diferenţiate, inclusiv sub aspectul finanţării, în funcţie de profiluri şi de transparentizarea performanţelor în productivitatea cunoaşterii;
  • Firmele eficiente în producerea de cunoaştere cu potenţial de creştere rapidă vor beneficia de sprijin pentru a-şi identifica şi dezvolta acele tehnologii şi servicii ce le vor permite o poziţionare favorabilă în lanţurile globale de valoare adăugată. Astfel, pot fi puse bazele unei generaţii de institute de cercetare şi firme productive economic cu vocaţie europeană;
  • Dezvoltarea unei platforme naţionale şi regionale de acţiuni inovative de cercetare pentru industrii, inclusiv pentru procesarea industrială a produselor primare din agricultură şi pentru re-tehnologizarea unor companii de stat, care să susţină dezvoltarea unor bazine regionale de firme ce pot trece de la competitivitatea bazată pe costuri la cea bazată pe inovare, în scopul intrării pe piaţa economică europeană;
  • Internaţionalizarea pieţei de muncă a cercetătorilor, cu accent pe atragerea românilor din Diaspora. Cercetarea publică va fi intens conectată la nevoile de fundamentare a politicilor publice;
  • Dezvoltarea segmentului universitar în sensul oferirii de competenţe care să permită tinerilor accesul real la o specializare într-un domeniu. Hiperspecializarea, prin doctorat sau program postdoctoral, poate fi urmată de către cei mai performanţi;
  • Corelarea tuturor programelor educaţionale şi economice cu cercetarea. În felul acesta se reface legătura dintre educaţie, cercetare şi piaţa muncii într-o corelare totală a celor trei segmente;
  • Promovarea infrastructurilor de cercetare „world class“. România investeşte deocamdată prea puţin în infrastructuri de cercetare publice şi private. Unele dintre acestea sunt unice, iar unicitatea înseamnă şi avantaj competitiv;
  • Promovarea României ca o destinaţie ştiinţifică şi de business high-tech de interes – un loc în care tinerii cercetători să dorească să lucreze, să trăiască, atractiv pentru cei performanţi, indiferent că sunt români, străini sau români din Diaspora;
  • Stabilirea infrastructurii critice pentru cercetare pe care statul are obligaţia de a o promova şi asupra căreia trebuie exercitat controlul public.

Sursa: Scribd

Anunțuri

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: