PNL și ”greșeala” USL. Un punct de vedere.

Foarte curând după decizia de unificare a PNL cu PDL, într-una dintre primele ședințe ale Biroului Permanent Național, am sugerat conducerii noului PNL să dezbatem, în forurile noastre interne, măcar două dintre aspectele istoriei recente a partidului, pe cele două ”rădăcini” politice ale sale: deciziile economice ale guvernării PDL din anii 2010-2011 și Referendumul din 2012. Să discutăm, să alegem la o concluzie reciproc împărtășită, și să mergem împreună mai departe. Era nevoie, argumentam eu atunci, ca în cadrul noului partid să vorbim (foști peneliști, foști pedeliști) cu sinceritate și argumente despre acele două momente de inflexiune ale istoriei noastre de partid. Istorie care, în cele două puncte, a pus PNL și PDL în poziții total divergente, fără puncte posibile de dialog. Ulterior, după alegerile prezidențiale, am repetat propunerea mea, în cadrul grupului parlamentar PNL. În ambele ocazii am fost auzit dar nu și ascultat. Nici măcar nu mi s-a răspuns în vreun fel.

De câteva zile, în propaganda electorală a Partidului Național Liberal a apărut o temă nouă. Aceea a asumării unei culpe din partea PNL, culpă care ar consta în constituirea, alături de PSD, a Uniunii Social Liberale.

Repet, dacă mai este cazul: constituirea USL, cea mai mare construcție politică post-revoluționară, participarea PNL la această alianță, costurile și beneficiile participării, nu au constituit niciodată un subiect de discuție în cadrul PNL, înainte sau după fuziunea cu PDL. Singurele  voci care au criticat constituirea USL au fost, la momente diferite, cele ale lui Ludovic Orban (pe motiv de opoziție ireductibilă la PSD) și cele venite din partea Tăriceanu-Chiliman-Moisescu (mai degrabă pe motive de oportunitate și carieră internă decât din motive de doctrină sau morală politică – după cum s-a văzut foarte clar la CPT, trecut lejer din postura de denunțător al alianței cu PSD, la aceea de cel mai fidel slujbaș al social-democraților). Dar aceste voci au fost fără putere în fața acceptării quasi-unanime a USL, văzut ca vehicul politic de succes al unui PNL care se dorea (și ar fi putut să devină) o alternativă viabilă ca vocație guvernamentală, a aliatului PSD, în cadrul USL.

Nu știu de unde a venit idea aceasta recentă de a ne auto-acuza, noi peneliștii, pentru episodul USL. Sper că nu scorurile dezamăgitoare din sondajele pre-electorale. Oricum, argumentele aduse în dezbaterea electorală mi se par cam subțiri. Președinta PNL, Alina Gorghiu, afirma:

Sunt momente în destinul recent al PNL pe care ar fi trebuit să le recunoaştem ca greşeli, mai repede decât acum, USL-ul este unul dintre momentele acelea. Au fost şi altele. (…) Categoric, ideea de USL a fost o greşeală, nu poţi să te aliezi cu PSD-ul şi să crezi că vei rămâne neviciat, nevătămat şi neatins de tarele PSD, dar este istorie. /…/ M-aș uita foarte tare ca PNL să rămână PNL, să nu fie o roată la căruţa PSD, partid care a vrut toată puterea şi a scos PNL de la guvernare. (aici)

Îmi reprim plăcerea de a demonta discursul liderului meu de partid. Dacă are dreptate în aspectele ne-esențiale, în schimb se află în eroare în ce privește tema principală: USL ca greșeală a PNL.

Nu eu spun că greșește Alina Gorghiu: de spus faptul că USL a fost soluția cea mai bună a momentului a spus și a repetat, cu tărie, valul popular uriaș care a susținut USL în toate confruntările electorale din anul 2012. Val care ne-a dus, atât pe doamna președintă a PNL cât și pe mine, în Parlament. Val care l-a transformat pe Băsescu într-un mort politic, în viață fiind.

Vom vedea dacă tema lansată de către PNL, această mea culpa publică la orele de maximă audiență ale televiziunilor, va fi benefică pe plan electoral. Dacă auto-incinerarea în simbol a istoriei foarte recente a PNL va transforma partidul într-o pasăre Phoenix. Eu unul mă tem că nu. Dar nu pot să nu observ că, dintre cele două subiecte de discuție internă enunțate de mine în primul paragraf al articolului, propaganda electorală a PNL pare a fi ”rezolvat” unul dintre ele, fără ca discuția internă să fi avut vreodată loc. Mai rămâne, nu-i așa, să admitem (noi, liberalii ”vechi”) că măsurile din 2010 ale guvernului Boc au fost singurele adecvate (iar PNL în 2010 greșea că le combătea), și că Referendumul din 2012 a fost o încercare de lovitură de stat împotriva celui mai iubit dintre președinți.  Ar fi, desigur, un triumf al liberalismului bine ponderat cu băsism și sunt sigur că, după aceste două recunoașteri ale unor mari greșeli politice, noul, marele PNL, va avea victorii multe. Inclusiv dragostea și recunoștința plenară a românilor. Până atunci însă, să citim ce a spus Crin Antonescu, artizanul USL dar și inițiatorul fuziunii PNL cu PDL, despre recentele evoluții din gândirea și practica electorală a PNL:

Bun, fiecare are dreptul la o proprie evaluare și când e vorba de judecăți de valoare fiecare este cu dreptatea lui. Eu, sigur am o altă părere, eu nu mi-am schimbat nici motivele și nici intențiile pentru care am participat la construirea USL, nici intențiile cu care am participat la construcția acestui proiect politic. Ce pot să spun, însă, foarte clar, pentru că aici nu mai e vorba de evaluări, ci este vorba despre fapte concrete și aici mă despart categoric de doamna președinte în evaluarea conform căreia PNL ar fi fost în USL ultima roată la căruță. PNL a avut foarte clar un principiu al parității, deci nu cred că în toată această perioadă din punct de vedere al imaginii, al modului în care s-au făcut discursurile politice, al modului în care s-au desfășurat acțiunile USL, putem vorbi despre ultima roată la căruță. Este o expresie nefericită pentru rolul jucat de PNL în USL. Să nu uităm, totuși, că în urma acestei construcții politice, PNL-ul de atunci a obținut în alegerile locale scoruri record, un număr de poziții record, cu mult mai multe decât în actuala formulă PNL-PDL. Să nu uităm de Guvernele USL, în care PNL a deținut paritate și ministere foarte importante.Sigur, eșecul USL este unul indiscutabil. Împărtășesc părerea că PNL a fost trădat în acest proiect de partenerul de alianță, dar dincolo de asta argumentele pentru care am construit USL rămân valabile. /…/ Atunci când am început construcția PNL-PDL, eu consideram și consider și acum, că PNL avea toate elementele pentru a impune noii construcții nu doar numele, ci și propria sa viziune despre societatea românească și despre istoria-i recentă. Am sentimentul uneori și ăsta este un sentiment destul de trist, că mai curând evaluările fostului PDL s-au impus. Mărturisesc că mă doare sufletul când le văd reluate în gura unor oameni alături de care am lucrat, din vechiul PNL, dar din nou și aceasta este o chestiune pe care o privesc de la distanță. Cred, însă, că pe vechii liberali ar trebui să-i intereseze mai mult, dar asta este problema lor și nu a mea. (aici)

Mai multe, cu detalii, după anunțarea rezultatelor alegerilor parlamentare.

Să observ doar, en passant faptul că avem un prim efect al re-poziționării PNL față de apariția USL: Traian Băsescu a re-evaluat-o pe Alina Gorghiu. Să zicem că e de bine. Dar cât de bine, și dacă este bine într-adevăr, doar poporul ne va spune, la urne.