Bag seamă că s-a întors mașina lumii, s-a întors cu susu-n jos! Cei care în 2012 (mă rog, o parte dintre ei) erau acuzați de niște inculți politic (dar tari în credința față de Stăpân) că fac lovitură de stat, acum au ajuns în situația (tot din dragoste față de un Stăpân) să acuze pe […]

La urne, culegi ce ai semănat (5): Fuziunea ratată!
Am spus-o și altă dată: fuziunea între Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal, în felul în care a fost concepută și etapizată de către înțelepții partidelor din Comisia de Unificare, a fost una care și-a ratat obiectivul esențial, care era tocmai acela al fuziunii, iar nu al lipirii a două partide. Nu voi intra […]

PNL și ”greșeala” USL. Un punct de vedere.
Foarte curând după decizia de unificare a PNL cu PDL, într-una dintre primele ședințe ale Biroului Permanent Național, am sugerat conducerii noului PNL să dezbatem, în forurile noastre interne, măcar două dintre aspectele istoriei recente a partidului, pe cele două ”rădăcini” politice ale sale: deciziile economice ale guvernării PDL din anii 2010-2011 și Referendumul din […]

În 2012 românii au avut dreptate, admite McCain
Încep cu un citat, din punctul meu de vedere, revelator: „Încă mai cred că avem instituții care ar putea să împiedice ca cineva să încerce să-și extindă puterile constituționale. Avem un Congres. Avem o Curte Supremă. Noi nu suntem România.” Ce o fi vrut să spună senatorul republican? Că, în cazul în care în SUA […]

Crin Antonescu (principalele declarații) – România TV – 3 Iulie 2014
Autori: Iulia Marin, Radu Eremia Adevărul – Senatorul PNL, Crin Antonescu, a vorbit joi seară, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune România TV, despre teme de actualitate de pe scena politică românească, precum încercarea lui Călin Popescu Tăriceanu de a atrage cât mai mulţi liberali în noul său proiect, însă şi despre evenimente politice […]

Interviu Crin Antonescu (”22”): Faţă de 2004, PSD e neschimbat în esenţa lui rea
revista22.ro – Până la urmă, de ce s-a rupt USL? Motivele care au fost invocate și de o parte, și de cealaltă au părut forțate. Senzația a fost că ambele părți au dorit să se despartă, motivul de substanță fiind de fapt candidatura la prezidențiale. USL s-a rupt pentru că PNL nu a acceptat transformarea USL în […]

Despre minciunile guvernării Ponta – episodul 1: ”PSD este în război cu Băsescu” (1)
Pentru mulți dintre români, numele premierului a devenit un supranume, sinonim cu păpușa aceea de lemn, făurită de păpușarul Gepetto. Nu voi spune asemenea păpușarului de la Cotroceni, că premierul ”minte cum respiră”; dar voi sublinia că în repetate rânduri, între spusele lui Ponta și adevăr este o diferență atât de mare încât imaginația publică […]
Comentarii recente