Bag seamă că s-a întors mașina lumii, s-a întors cu susu-n jos! Cei care în 2012 (mă rog, o parte dintre ei) erau acuzați de niște inculți politic (dar tari în credința față de Stăpân) că fac lovitură de stat, acum au ajuns în situația (tot din dragoste față de un Stăpân) să acuze pe alții că produc un ”început de lovitură de stat”.
Pesediști, la loc comanda! În 2012 nu făceați nici o lovitură de stat, cheile puterii (aia reală…) în momentul în care reprezentantul Poporului, Parlamentul, decidea suspendarea lui Băsescu, nu erau la voi – chiar dacă ați fi dorit, nu puteați da o lovitură de stat. Și asta – că nu este o lovitură de stat, ci una în limitele și sub incidența legilor – s-a văzut în momentul în care 6 oameni, stimulați intern și extern, au emis o erată. Cine va acuzat atunci este incult în cap și părtinitor până la întunericimea minții.
Dar, tot așa cum în 2012 nu era nici o lovitură de stat, nici acum nu este. Hai să fim serioși: o hotărâre a CCR a statornicit că Președintele României este liber să participe cam la orice manifestare dorește, inclusiv la o activitate organizată de un partid politic (pe atunci era vorba de Băsescu și de un miting PDL). Și veniți voi să spuneți că Președintele nu ar avea voie, constituțional, să participe la un amnifestare apolitică? Ok, era o manifestare neautorizată. Dar înainte să intrăm în hățișurile legislației, să aducem aminte că, autorizată sau nu, nu a fost o manifestare organizată de partide politice, a fost pașnică și că, fie ea și neautorizată, era pe deplin justificată din punctul de vedere al celor mai mulți dintre români (inclusiv a votanților PSD – aceștia lui i-au votat pe Dragnea & Co, pentru ca odată ajunși la putere să își grațieze sau/și amnistieze elita penală a partidului).
Pesediști, faceți ce v-ați angajat și pentru ceea ce ați fost votați: măriți salariile și poensiile, scădeți sarcinile fiscale, măriți investițiile, creșteți bugetele pentru educație și sănătate. Și nu vă grăbiți să faceți ceea ce nu apare în programul vostru de guvernare – chestii precum o amnistiere și grațiere cu adresant domiciliat în Teleorman.
Dacă nu… ei bine, lucrurile sunt în desfășurare. Vremea se va răci, s-ar putea să aveți noroc…
PS Nu sunt un admirator al lui Klaus Iohannis, cred că în ascensiunea sa în fruntea PNL și în postura de candidat la preșidenția României sunt aspecte care nu fac cinste nici omului și nici politicianului Iohannis; cred că felul în care s-a gestionat legătura sa cu partidul meu nu a fost una benefică pentru partid, în ultimii doi ani de zile. Dar când are dreptate, când înțelege să își joace cărțile cu fermitate și înțelepciune, nu voi fi eu acela care să nu observ și subliniez aspectele pozitive. Pentru participarea lui Klaus Iohannis la ședința de Guvern și pentru ieșirea lui în stradă ieri seară, un sincer bravo!
PPS Un sincer bravo și liderilor PNL care au înțeles imperativul clipei și care au ieșit și ei în stradă, ieri seară. Dacă Raluca Turcan a putut, dacă alții au putut și ei, atunci ar putea și liderii regionali din orașele unde au loc astfel de manifestații. Suntem sau nu suntem, alături de popor?
Deci era politic sau apolitic odata ce lideri de partide ies in strada? Eu cred ca fiecare trebuie sa se manifeste acolo unde ii este rolul. Cetateanul in strada iar liderul politic la tribuna Parlmentului. Cand se amesteca, se produc inevitabil o ruptura in societate, neincredere, acuzatii de manipulare si alte asemenea. Mie, de acasa, mi se pare o cocotare nerusinata pe un val de nemultumire publica pentru a parea ca e mai in fata decat e cazul. Caci niciunul dintre oamenii politici care s-au lipit pe langa protestatari n-ar fi generat el insusi o manifestare de sustinere. Ca dovada ca la vot procentajul a fost relativ penibil sau cel putin dezamagitor.
ApreciazăApreciază
consider întru totul normal ca liderii politici, dacă doresc, să coboare în stradă alături de cetățeni. Cu condiția de a o face în nume personal, să nu fie înconjurați de zeci/sute de colegi de partid. Am luat parte la multe manifestații, și la București și la Cluj, pe diferite teme – atâtâa timp cât cauzele erau drepte și nu se striga împotriva clasei politice în general, chestie care mi se pare o neghiobie.
ApreciazăApreciază
Fiecare cu propria apreciere asupra oportunitatii prezentei:
http://www.mediafax.ro/politic/ludovic-orban-huiduit-si-imbrancit-in-piata-universitatii-orbane-pleaca-de-aici-ca-dai-de-belea-pdl-usl-aceeasi-mizerie-9153156
http://www.mediafax.ro/social/protest-in-capitala-sute-de-persoane-s-au-adunat-la-universitate-mihail-neamtu-alungat-din-multime-11805661
ApreciazăApreciază
adevărat, se poate întâmpla și așa. Dar mai bine îți asumi riscul de a fi huiduit decât să ai un comportament autist.
ApreciazăApreciază
https://www.google.ca/search?q=rats+fed+gmo+tumors&rlz=1C1AOHY_enCA708CA708&espv=2&biw=1440&bih=779&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiinuiLrfzRAhUUR2MKHQN1DwgQ_AUIBigB
ApreciazăApreciază
Evreul George Soros demascat de ROMANIA TV. Guvernul Cioloș Impus de miliardarul Soroș
Sprijină munca pe care o facem și distribuie mai departe materialele pe care ți le trimitem! Mulţumim!
Please like and share our facebook page Anonymous Dacia
Guvernul CIOLOȘ nu este GUVERN ROMÂNESC! Este Impus de miliardarul american George Soros,FMI, UE – este impus din afară!
Nu mai am nici o indoiala, incendiul de la Club Colectiv a fost premediat. Tot ce s-a intamplat acolo a fost o actiune de tip steag fals prin care Soros a preluat in totalitate fraiele puterii in Romania. Securistii trebuiau neaparat sa se asigure ca Romania va fi de partea UE in viitoarea conflagratie mondiala. Au reusit, multimea a fost prostita mai rau ca la revolutie. Media romaneasca si-a facut pe deplin din nou datoria manipuland si ducand protestele in directia dorita.
Multi dintre noi cred ca am observat ca oricine a incercat sa strige Jos Iohannis sau sa il cinsteasca pe Dumnezeu in pietele unde s-au tinut protestele, au fost din start maziliti. Grupurile foarte bine organizate prin ONG-urile lui George Soros si cu puternica sustinere a presei centrale, s-au transformat in liderii protestatarilor. Profitand de lipsa de coeziune si de idei clare a ceea ce si doresc romanii ca alternative la actualul sistem si actuala clasa politica, licuricilor le-a fost foarte usor sa preaia controlul si sa-i manipuleze pe romani, ducandu-i exact unde au vrut ei si facandu-i sa creada pe bietii romani dezorientati, ca Iohannis este solutia si in el trebuie avuta toata speranta. Iohannis, care este un doar un papitoi care face doar ce i se dicteaza din spatele cortinei.
Da, nu numai ca nu ne-am luat tara inapoi, ci am instrainat-o si mai mult, de acum. Sub aceasta masca a guvernului tehnocrat, Romania va deveni nici mai mult, nici mai putin, decat o mare colonie si o viitoare carne de tun in iminentul conflict global care bate la usa.
Avem un guvern de slugi globaliste va dati seama ?
ApreciazăApreciază