De ce nu ar trebui votat PSD (I): Pentru că Victor Ponta

Radu ZlatiÎmi aduc aminte anul 2012, mai prin primăvară. Când doi oameni politici tineri  (unul, datorită spiritului; celălalt, datorită biologiei), Crin Antonescu și Victor Ponta, reușiseră să răstoarme guvernul MRU (cu largul concurs, de altfel, al UNPR și chiar PDL). Și un nou premier, Ponta, fusese impus unui președinte timorat și aflat în vizibilă scădere a influenței politice.

A fost o primăvară a speranței, cum tot a speranței – că țara va scăpa cu totul de regimul Băsescu, a fost și vara toridă a acelui an. Dar știm deja cum au fost fructificate speranțele noastre din primăvara/vara lui 2012.

A plecat tânărul premier să lămurească Europa că nu are loc în țara pe care o conduce nici o lovitură de stat… a plecat cu ideile lui și s-a întors cu ”to do” lista lui Barosso. Și de acolo încolo, totul a mers prost în legătură cu poziționarea lui Ponta față de președintele suspendat. Care președinte suspendat a redevenit președinte în funcție, și apoi reinventat politic prin pactul, odios, încheiat cu același premier Ponta.

Iată un argument pentru care românii (sau cel puțin acele milioane de români care au votat DA în 29 Iulie 2012) nu ar trebui să voteze PSD: pentru că PSD a dat naștere, a dus la cârma țării și încă mai este platformă politică unui tip de felul lui Victor Ponta.

Desigur, VV Ponta nu este un unicat. Partidele ”tradiționale” cunosc prea bine tipul uman Ponta: tineri aruncați prematur în politica ”mare”, fără a avea în spate o viață profesională autonomă consistentă. Tineri specializați în dusul mapei șefului de partid, cunoscând o carieră politică (care o trage după ea și pe cea profesională) fulminantă la umbra protectoare a șefului și profitând, eventual, de căderea acestuia pentru a-i lua locul – moștenindu-i nu doar aria de interese și relații, dar și comportamentul social. Ponta nu este un unicat dar trebui să recunoaștem că are, în mai larga panoplie a ciocoilor politici din România postrevoluționară, un loc aparte. Unul de frunte.

În acest context, nu mai are mare importanță faptul că acest tânăr, nu lipsit de inteligență, a preferat să aibă o lucrare de doctorat scrisă pe repede-înainte, în mare parte plagiată – făcea ceea ce făceau și alții, mai bine plasați în lanțul trofic din politica dâmbovițeană. Nici că plagiatul l-a fragilizat în raport cu omologii politici europeni, când el ar fi trebuit să aibă tăria unei stânci – exact în vara lui 2012. Nu mai este important faptul că a primit bani necuveniți, pentru o activitate profesională pe care a exercitat-o fără a avea dreptul, deoarece intrase în corpul avocațial doar invocării unui doctorat fraudat. Nici faptul că, în timp ce jura public la altarul prieteniei cu șeful liberalilor, îngăduia ca toți vectorii de opinie PSD să pună sub semnul întrebării că ”poporul pesedist” ar vota vreodată un președinte al României provenind din PNL.

Important, mi se pare, este faptul că VV Ponta nu a înțeles nimic. Că acest om pare lipsit de solide repere morale (nu, el nu este ”rău”, dar nu este nici ”bun”, ci este cum se potrivesc astrele, vremurile, oamenii și interesul de moment, al lui și al cercului său de interese). Că, oricând, dacă istoria și istoriile s-ar repeta, ar proceda identic, cu conștiința liniștită. În alte vrenuri, poate că ar fi fost ”bine și așa”. Dar sper că cei ce vor vota în decembrie 2016 să aibă pretenții mai mari de la cei care vor conduce România pentru următorii 4 ani de zile. Și, pentru că VV Ponta este un membru de vază al Partidului Social Democrat, sper ca votanții la alegerile parlamentare din iarna acestui an să nu voteze un partid care a putut fi mediul de cultură a acestui virus politic pe care ne-am obișnuit să îl numim Victor Ponta.

PS Inițial în loc de virus politic intenționasem să scriu monstru politic. Dar m-am temut că ”monstru” va aduce în mintea cititorilor mei toată conotația negativă ca a fost atașată timp de secole cuvântului, în timp ce pentru mine el are mai degrabă semnificația lui genuină: un animal constituit din părți ale altor animale, deci animal fantastic, cu neputință de a exista, ființă ne-umană, etc. Desigur aș fi greșit și din aceea că Ponta nu este, de felul lui, ne-uman; ci, dimpotrivă, prea uman – însă din umanitatea aceea precară a unora dintre personajele caragialiene. Dar poate că românii vor dori să voteze și altceva decât un partid care are printre corifeii săi un Mitică prins deja cu doctoratul vopsit.

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , ,

2 comentarii pe “De ce nu ar trebui votat PSD (I): Pentru că Victor Ponta”

  1. pozeDECAT 25 August 2016 la 2:19 PM #

    Asta cu Sarmizegetusa de la sfarsitul clipului imi aduce aminte de ce nu trebuie votat PNL 🙂 Pentru ca Molot: http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2011/07/a-doua-distrugere-a-sarmizegetusei/
    Bine, acum ar mai fi si echivalarea posibila acum si cu Andreea Paul Vass (sau cum o mai cheama), Anca Boagiu, Gheoghe Tinel, Roberta Anastase …. cine mai e la PNL care trebuie votat?

    Apreciază

    • Radu Zlati 27 August 2016 la 9:26 PM #

      he he he, hai să nu ne luăm după figurile de rang 2 și 3, că nu mai terminăm. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

%d blogeri au apreciat asta: