Favoritul meu și unul dintre cele mai bune romane despre obsedantul deceniu, ”Galeria cu viță sălbatică” a lui Constantin Țoiu (drag mie peste poate, nu doar ca romancier) are pe undeva o provocare care mă deconcertează. Unul dintre personajele romanului folosește sintagma ”echipa cu care trecem prin lume”, pentru a se referi la poporul român.
Cum adică ”echipa cu care trecem prin lume”?
Pot face parte din aceeași echipă și torționarii și victimele acestora? – mă întrebam eu la prima lectură a romanului, în anii mei de liceu sibian.
Pot face parte din aceeași echipă și cei care sunt sarea pământului, și profitorii tranziției la democrație și economia de piață? – mă întrebam prin anii 90.
Pot face parte din aceeași echipă sfinții și decăzuții, cei cinstiți și cei corupți, cei în fața cărora te apleci cu respect și cei în direcția cărora își vine să scuipi cu dispreț? – mă întreb azi, când este 1 Decembrie, Ziua Unirii. Zi în care mi se spune, la un post TV, că președintele ales al țării, simbolul instituțional al voinței populare, a fost huiduit la ceremonia de la Arcul de Triumf.
Nu mă interesează, aici și acum, ce zic unii și alții. Nu mă interesează finețurile. Nici faptul că suntem în toiul unei campanii electorale de care va depinde destinul politic al României pentru cel puțin 4 ani de zile. Ceea ce mă interesează este răspunsul pe care eu îl dau, pe care cu toții ar trebui să îl dăm, la întrebarea: noi, cetățenii statului român; noi, românii, indiferent de celelalte convingeri personale sau de grup, facem parte – noi cu toții, din ceea ce Țoiu numea echipa cu care trecem prin lume?
Dacă răspunsul este DA, și dacă ziua aceasta este ziua tuturor, a celor care se află în tribunele oficiale la București sau Alba Iulia dar și a acelora care își ispășesc păcatele prin închisorile patriei, a academicianului ca și a țăranului, a membrului Coaliției pentru Familie ca și al militantului LGBT, al tuturor, repet, atunci pot privi prezentul dar și viitorul cu oarece speranță. Căci, dacă acel DA este adevărat și neros de îndoială, atunci avem un viitor împreună,.Și dincolo de ceea ce se va întâmpla în 11 Decembrie3 și în zilele următoare, cei care vor deține pârghiile puterii în statul român vor lucra pentru cei care sunt acest stat, pentru români.
Dacă răspunsul este NU, atunci am toate motivele să mă tem pentru tot ce poate fi mai rău. Căci nimic nu poate fi mai rău decât o țară dezbinată, un război al tuturora contra tuturor.
Cred că ziua de azi ne va da un răspuns, fie și el parțial, la întrebare. Dar indiferent de răspunsul dat de către niște actori politici care își închipuie, fiecare dintre ei, că joacă un scenariu care este doar al lui, eu îmi doresc, sincer, ca răspunsul dat de către acea Românie pe care unii o numesc mută, răspunsul dat să fie DA.
Radu Zlati 
Si sfintii au un trecut si pacatosii au un viitor,spunea cineva! Vad in retorismul d-voastra o substantiala unda de amaraciune ,pentru cele spuse si inca nespuse? Numai catastrofele unesc oamenii,din pacate….
ApreciazăApreciază
adevărat că doar marile încercări testează tăria sentimentului național. Dar de ce ar trebui să ne dorim un război ca să vedem dacă suntem sau nu patrioți?
ApreciazăApreciază