Recentul desfășurat Consiliu Național al Partidului Național Liberal a însemnat, după umila mea părere, o mare înfrângere pentru partid și un mare semn de întrebare pentru viitorul acestuia. Adevărat, aici s-au luat câteva decizii salutare – de fapt, unele doar aprobări ale unor decizii luate anterior, de către BPN al PNL: componența comisiei organizatorice pentru organizarea alegerilor și cea a comisiei pentru statut, etc.
Dar.
Dar zic ”înfrângere” pentru că recentul CN al PNL a eșuat în luarea unei poziții favorabile față de propunerea ca președintele partidului să fie ales, prin vot direct, de către toți membrii de partid. Aceasta deși dintre liderii partidului naționali sau regionali nici unul nu a îndrăznit , în mod public, să se declare împotriva acestei propuneri. Deși unii dintre liderii de primă linie (Raluca Turcan, președintele interimar, și Cristian Bușoi, secretarul general) ai partidului s-au pronunțat public în favoarea propunerii alegerii președintelui PNL de către toți peneliștii. Deși doi dintre candidații cei mai bine cotați la ora actuală, Ludovic Orban și Cătălin Predoiu, au fost de acord cu votul direct al tuturor membrilor de partid. Deși exista, extrem de vizibil, un imens orizont de așteptare din partea activului de partid pentru o reformă organizațională în PNL, iar unul dintre pilonii de bază ai acestei reforme era tocmai accesul la vot pentru alegerea președintelui al întregului activ de partid .
Ce să înțeleg din hotărârea de ieri? Că Turcan, Bușoi, Orban, Predoiu, ne-au mințit în față și că de fapt au spus ceea ce noi vroiam să auzim, iar în spatele ușilor închise, au decis să îndrume voturile altfel? Sau că cei enumerați mai sus, sau cel puțin majoritatea lor, au fost sinceri – dar voința lor a fost cuvârșită de aceea, mult mai puternică în ce privește colectarea voturilor în CN, a baronilor de partid?
Nu am date pentru a înclina balanța înspre o parte sau alta a balanței factorilor care au dus la votul, după mine nu doar irațional dar și indecent, de sâmbătă. Dar poate că, dacă legăm votul indirect în cazul Președintelui PNL de cel al președinților de filială, și ei aleși indirect, atunci vedem rațiunea pentru care a fost luată decizia așa cum a fost luată: există o imensă teamă, în cazul multor baroni județeni, că un vot ”universal”, implicând toți membrii de partid, ar putea duce la răsturnarea domniilor lor de pe prețioasele poziții pe care s-au fixat, parcă pentru totdeauna (uitând că imensa lor majoritate sunt, în acest moment, președinți interimari numiți iar nu aleși). Și dacă președintele PNL ar fi fost ales în mod direct, evident că și domniilor lor li s-ar fi aplicat aceeași procedură.
Prin votul CN al PNL de sâmbătă s-a amânat democratizarea reală a partidului (sau cel puțin un aspect esențial al acesteia) pentru o vreme. Vom vedea pentru câtă. Dar vreau să atrag atenția că democrația fie este, fie nu este, tertium non datur. Iar o democrație pe jumătate, sau chiar pentru 90%, nu este o decât o democrație parțială, aceasta însemnând nimic altceva decât dictatura unor grupuri de interese. Adevărat, în politică existența unor grupuri de interese este perfect legitimă – partidele ele însele nefiind altceva decât expresia instituționalizată a unor astfel de grupuri. Doar că, din păcate, s-a adeverit în ultimii ani că grupurile de interese care au condus PNL nu au reprezentat și interesul partidului; iar acest fapt a fost simțit atât de către activul de partid cât și de către simpatizanții noștri, care fie au refuzat să mai lupte pentru o cauză pe care nu o mai simțeau ”a lor”, fie chiar nu ne-au mai votat.
În consecință, votul privitor la modalitatea alegerilor interne din acest an înseamnă perpetuarea exact a tipului de cultură organizațională care ne-a adus la rușinosul scor din decembrie 2017. Se poate coborî mai jos de atât? Teama mea este că, mergând în continuare pe drumul deschis de către CN al PNL din 4 Martie 2017, se poate!
PS Să nu mi se replice că președintele PNL va fi ales de un for democratic ales, mai numeros decât oricând – 5000 de delegați. Căci 5.000 de delegați nu sunt egali cu 200.000 de membri (sau câți vom fi noi, peneliștii, la ora actuală – căci de bine ce suntem organizați, nici câți suntem nu mai știm…)
Radu Zlati 
Comentarii recente