Poncifele propagandei anti-Referendum: ”Un referendum prea scump, țara are alte priorități”

Motto: NU sunt pesedist, NU susțin PSD sau pe Dragnea.
Sunt membru PNL și susțin Referendumul.

Unul dintre argumentele cele mai des vehiculate, recent, împotriva organizării Referendumului este acela că acest act democratic costă prea mult, că ar fi alte direcții în care banii respectivi ar trebui îndreptați (cel mai adesea am aflat că ar trebui construit un spital de banii ăia).

Discuția îmi aduce aminte de celebra lozincă ”Vrem spitale, nu catedrale”, o lozincătot atât de stupidă pe cât de mare i-a fost și îi este succesul în unele medii sociale, gata să preia pe nemestecate o hrană intelectuală de calitate îndoielnică. Lozincii respective i-au răspuns alții, mai bine decât aș putea să o fac eu: aici, un răspuns dintr-un punct de vedere liberal (chiar libertarian) cu care, în mare parte, rezonez.

Dar, la drept vorbind, cât ar costa Referendumul solicitat de Coaliția pentru Familie și aproape 3 milioane de cetățeni? Referendumul din 2012, pentru demiterea lui Băsescu, a costat 95 milioane lei, adică cca 10,2 milioane euro, la cursul mediu de 4,4 lei/euro; Referendumul din 2009, pentru demiterea modificarea structurii Parlamentului, a costat cca 70 milioane lei, adică cca 16,6 milioane euro la un curs de 4,2 lei/euro. Un cost de 200 milioane în 1918, pentru 2 zile de referendum (așa cum își propune Guvernul PSD) ar însemna cca 22 milioane euro/zi, ceea ce ar păstra cheltuielile într-un anumit palier al cheltuielilor, relativ decent.

Ambele referendumuri, atât cel din 2009 cât și cel din 2012, nu au avut nici un rezultat practic (primul a fost validat, dar a fost doar un referendum consultativ, iar rezultatul său clasa politică a preferat să îl ignore; al doilea nu a fost validat). Retrospectiv, au fost plebiscite ”pentru nimic”. Și totuși ele au fost susținute și în epocă niciuna dintre tabere (firesc, tematica celor două plebsicite a iscat controverse, mai aprinse în cazul referendumului de demitere) nu a fost acuzații de genul ”referendumul costă prea mult, deci mai bine nu îl facem”. Să mai adăugăm că în 2012 România de abia ieșise din criza economică și puncția bugetară s-a resimțit mult mai dur decât aceea pe care finanțele publice ale anului 2018 o vor suferi pentru organizarea Referendumului pentru art. 48.

Art. 2, al. 1 din Constituția României specifică: ”Suveranitatea natională apartine poporului roman, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum. ” Deci Referendumul este una dintre formele de manifestare ale suveranității naționale. Mai mult – Referendumul este singura formă prin care poporul își exercită plenar suveranitatea, căci este o formă directă de manifestare a voinței, nu una reprezentativă (de câte ori nu ne-am simțit ”trădați” de cei pe care i-am trimis să ne reprezinte în în consiile locale sau Parlament?)

Cei care spun – ”Referendumul este prea scump” ne spun, de fapt – ”Democrația este prea scumpă”. Este parțial adevărat – Democrația este scumpă. Dar ”prea”? ”Prea” în raport cu ce? Posibil ca mecanismele de funcționare ale unei societăți non-democratice (dictatură, regim totalitar, ce vreți!) să fie mai reduse. Dar: chiar își doresc cei care spun că democrația este scumpă, să trăiască într-un regim non-democratic? Parlamentul lui Ceaușescu costa mult mai puțin decât Parlamentul român actual (parlamentari mai puțini, chelștuieli salariale mai mici, cheltuieli logistice de asemenea). Ne-am dori reintroducerea Marei Adunări Naționale, cu atribuțiile ei decorative și supunerea față de un Daddy oarecare? Cine dorește costuri societale reduse pentru sistemul politic, să tragă o fugă în Coreea de Nord. Sau Venezuela.

Gândirea ”Un referendum prea scump, țara are alte priorități” este deficitară și din punct de vedere al percepției realității. Realitatea nu este binară și exclusivă: fie Referendum, fie Spitale/Școli/Drumuri (și pe orice altceva ar putea fi cheltuiți câteva zeci de milioane de euro). Realitatea este că am putea avea și democrație directă și spitale/școli/etc. Într-o țară normală, cu o societate normală. ”Normal” însemnând că vocea poporului se poate face auzită. Dacă vocea a 3 milioane de români este ignorată, de ce ar putea crede cineva că 5 miii, 90 de mii sau chiar 600 de mii de români s-ar putea face auziți? Pe 7 octombrie, mii sau zeci de mii de români vor boicota Referendumul. Nu vor merge la vot, unii pe motiv că e prea scump. Roata se întoarce, chiar de ar fi pătrată. Mulți dintre cei care vor boicota Referendumul pentru redefinirea căsătoriei sprijină la rândul lor un Referendum, pe altă temă. S-ar prea putea ca cei care boicotează să fie boicotați la rândul lor. Cine face, face-i-se.

Dar chiar admițând că argumentele tale, ale celui care spui că Referendumul costă prea mult și mai bine am cheltui banii pe altceva, ar fi corecte. Însă Referendumul va avea loc. Costurile vor fi asigurate de la Buget, adică din avuția noastră, a tuturor (Guvernul doar gestionează acești bani, nu sunt ai lui, ci ai noștri), fie că tu, în grija ta față de banii națiunii, boicotezi votul sau nu. Indiferent dacă vor participa la vot 2 milioane de români sau 8 milioane, cheltuielile vor fi aproximativ aceleași. Așadar, de ce să nu participi la Referendum? Pentru că este prea scump? Absența ta nu va duce, oricum, la scăderea costurilor. Va arăta, în schimb, cât preț pui pe democrație.