Românii nu au ales răul cel mai mic, domnule Barna!

Într-un interviu dat Digi24 domnul Dan Barna (liderul USR) a evitat să răspundă clar și neechivoc la întrebarea dacă președinția asigurată de către Klaus Iohannis a fost bună sau rea: „A fost un mandat care a contat foarte mult în a păstra România pe direcția europeană.” De asemenea a evitat să ofere motive clare pentru care domnul Iohannis ar trebui înlocuit la Cotroceni de către un candidat al USRPLUS. Barna a furnizat trei argumente:

• „În toată Europa se schimbă cumva energia în politică”; adică dacă a câștigat Macron în Franța, ar trebui să câștige și la noi o replică, clonă sau ceva în genul acesta (e drept, domnul Cioloș s-ar potrivi mânușă la acest portret de prezidențiabil)
• Rezultatele din 26 mai ac, când „componenta activă a societății, antreprenorii, oamenii care și-au construit o viață confortabilă au înțeles că trebuie să se implice și politic.”
• Faptul că pentru prima dată, dacă s-ar ajunge la o finală Barna/Cioloș vs Iohannis, s-ar vorbi despre proiecte, „Până acum am avut de ales între rău și răul cel mai mic”. (HotNews)

Nu voi comenta primele două argumente. Nu voi aduce aminte domnului Barna cel iute uitătoriu despre faptul că Macron, icoana acestei schimbări energetice europene, nu a fost capabil la doi ani de guvernare să câștige alegerile europene de la el din țară: și nici faptul că alegerile europene din România nu au fost câștigate de către partidele care ar susține o candidatură Barna/Cioloș, ci de către Partidul Național Liberal, partidul care îl susține fără rezerve pe președintele Iohannis.

În schimb ceea ce mă deranjează este cea de al treilea argument: că, vezi doamne, de abia printr-o confruntare Barna/Cioloș – Klaus Iohannis s-ar ajunge în România la o confruntare pe proiecte, iar electoratul român nu ar fi pus în situația de a alege între ”rău și răul cel mai mic”.

Nu, domnule Barna, în 2014 românii nu au ales între rău (Ponta) și răul cel mai mic (Iohannis) ci au ales între rău (unul mic, e drept, mai mic decât Iliescu, de exemplu – căci cât de mare e „răul Dragnea” încă nu aflaserăm) și bine (e drept, și el, la rândul lui, un bine nu foarte mare – doar după alegeri am ajuns să îl putem cântări mai corect). Dacă nu ați înțeles asta în 2014, nu mă aștept să înțelegeți nimic, în general, de la viața politică.

Tot așa cum în alegerile din 2016 pentru europarlamentare nu au contat programele (cine dreac dintre milioanele de votanți ai PNL sau Alianței au stat să citească programele acestor formațiuni politice? Câteva zeci? Câteva sute?) ci ura viscerală îndreptată asupra unui partid și a imaginii acestui partid, în cea mai mare măsură simbolizat de către „penalul Liviu Dragnea”.

Dar dincolo de această ură a fost simțământul popular că se face o alegere nu între rău și răul mai mic (domnule Barna, vă vedeți pe dvstră și partidul dvstră ca fiind răul cel mai mic?) ci între rău și bine. E drept un bine greu de cuantificat (USRPLUS) din cauza noutății sale alături de un bine cu destule pete (PNL nu mai este fată mare: cu 150 de ani în spate, partidul a acumulat și destule greșeli, nu doar merite evidente).

Dincolo de toate astea, a fost o alegere dintre rău și bine, la nivel simbolic – atât în decembrie 2014 cât și în mai 2019. Tocmai de aceea aveți grijă, domnule Barna, cum acționați în următoarea perioadă. S-ar putea ca cei care v-au votat în mai ca fiind un bine, să constate că percepția lor a fost eronată. Și că nu sunteți, totuși, decât un rău ceva mai mic decât PSD.