Școala în vremea molimei

Răspunzând unei teme actuale în contextul pandemiei provocate de virusul SARS-COV2 vicepremierul Raluca Turcan a evocat trei mari scenarii în ceea ce privește învățământul românesc, toate trei fiind posibile în funcție de evoluția pandemiei și de viitoarele evaluări pe care specialiștii le vor face:

„Sunt trei etape posibile, cel puțin din perspectiva mea. Una ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, dar e un scenariu destul de greu de atins, întrucât deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată. Al doilea scenariu ar fi al decalării evaluărilor, iar al treilea ar fi al repetării anului, însă vom vedea, e foarte-foarte dificil de afirmat acum care va fi soluția” (HotNews)

Invitată să comenteze spusele Ralucăi Turcan, Ministrul Educației Monica Anisie a precizat:

”La acest moment, Ministerul Educației și Cercetării lucrează la mai multe scenarii, uitându-se cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene. Doamna vicepremier a făcut referire la astfel de scenarii care și în statele UE se iau în calcul. Așa cum am declarat și pana acum, scenariul acesta al înghețării anului școlar nu este luat în calcul” (edupedu)

Să ignorăm spusele vicepremierului. La urma urmei, Ministerul Educației este (sau ar trebui să fie) factorul decident. Oricum, în fapt, mi se pare că Monica Anisie nu o contrazice pe Raluca Turcan. Este exclus să se meargă pe varianta înghețării anului școlar acum, când la nivel național s-a marcat doar a patra victimă, înțelegem de la dna Ministru. Dar, dacă se merge pe scenariul italian (și, din diferite motive, acesta pare că va fi model și pentru varianta românească) când, peste o lună de zile, numărul morților zilnice se va scrie cu numere având trei cifre, ce va zice dna Ministru? Să ne aducem aminte că în domineața zilei când s-a decis suspendarea cursurilor școlare, Monica Anisie nu vedea nici un argument în favoarea suspendării?

Din punctul meu de vedere, există trei variante:

1. ne întoarcem la școală undeva la începutul/mijlocul lui mai și școala va dura până la mijlocul lui iulie, cu examenele maționale la sfârșitul perioadei;
2. ne întoarcem la școală în luna iunie, și lunile iulie-august vor fi dedicate școlii (inclusiv pregătirea examenelor naționale, cu termene la sfârșitul lui august/începutul lui septembrie);
3. anul școlar va fi înghețat, urmând a fi reluat în septembrie.

Variantele (1) și (2) presupun variate tipuri de sacrificii (din partea tuturor: elevi, părinți, cadre didactice) dar sunt preferabile variantei (3) care nu evită sacrificiile, dar pune pe butuci sistemul universitar de stat (în lipsa unor măsuri de sprijin financiar guvernamental care să exceadă Legii 11/2011).

Variantele (1) și (2) presupun că se va constata că învățarea online, pe perioada suspendării cursurilor școlare, a fost un eșec – ea nereușind nici să cuprindă cantitativ tot eșentionul școlar, nici să răspundă calitativ unor exigențe minimale în privința calității actului de predare-învățare. De aceea vor fi nevoie de minim 40-50 de zile lucrătoare pentru parcurgerea, în ritm rapid, a întregii programe școlare. Aceste variante prespun, de asemenea, că examenele naționale se vor organiza după reluarea activității școlare normale – nu suntem și nu vom fi pregătiți ca aceste examene să fie susținute online.

Deczii greu de luat și greu de suportat de către școala românească, nereformată și prinsă pe picior greșit de către o pandemie care, deocamdată și strict pe palierul educațional, nu se lasă întrezărită ca fiind și o fereastră de oportunitate, ci își arată doar spectrul hâd al eșecului.