Partidele politice nu sunt nici cluburi private, conduse după propriile reguli de drept privat, și nici secte care își urmează liderul fără ezitare sau fără întrebări.
Opiniile contrare fac parte din sistemul democratic, iar partidele politice, potrivit art. 1 din Legea nr. 14/2003, îndeplinesc o misiune publică garantată de Constituție. Ele sunt persoane juridice de drept public. Tocmai de aceea primesc subvenții de la bugetul de stat, în considerarea acestor caracteristici esențiale într-un sistem democratic. Prin urmare, teza potrivit căreia ceea ce se întâmplă într-un partid reprezintă exclusiv problema acelui partid nu poate fi primită atunci când ceea ce se întâmplă încalcă ordinea publică. Statul nu poate finanța încălcări ale ordinii publice. Impunerea în sarcina unui deputat sau senator a unei anumite conduite de vot înseamnă, în realitate, eludarea, printr-un act intern al partidului, a unei norme legale esențiale în arhitectura constituțională a României: Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, care le conferă parlamentarilor nu doar dreptul de a vota, ci și obligația de a o face.
În nicio situație și sub nicio argumentație pseudojuridică, drepturile conferite de lege unui senator sau deputat nu pot fi restrânse, limitate ori condiționate printr-o decizie a unui partid politic sau prin orice alt act al unei alte persoane fizice ori juridice. Motivul este acela că drepturile senatorilor și deputaților își au izvorul în lege; ele sunt drepturi legale statornicite în considerarea rolului esențial al acestor persoane ca purtători ai autorității de stat. De aceea, nu se poate imagina un act intern al unei persoane juridice – fie ea și partid politic – prin care să se aducă atingere acestor drepturi legale.
Se promovează, totodată, ideea că dreptul la vot conferit de Legea nr. 96/2006 și de regulamentele celor două Camere nu ar suferi nicio atingere, deoarece deciziile partidului, fiind decizii interne, nu blochează și nu interzic dreptul senatorilor și deputaților de a vota. În replică, o asemenea argumentație nu poate fi calificată decât drept ipocrită.Este evident că dreptul senatorilor și deputaților de a vota în orice chestiune aflată pe agenda Parlamentului nu poate fi limitat decât de propria lor conștiință sau de cazurile expres prevăzute de lege care atrag imposibilitatea exercitării votului. Însă ceea ce a făcut PNL a fost să instituie un mecanism de constrângere juridică, vecin cu șantajul: cine nu urmează strategia „prezent – nu votez” suportă excluderea din partid.
Or, excluderea din partid este o veritabilă sancțiune juridică, iar nu una politică, dovadă fiind inclusiv faptul că decizia de excludere poate fi contestată în fața instanțelor judecătorești. De aceea, amenințarea cu excluderea din partid în cazul în care un senator sau deputat nu renunță la dreptul de a acționa potrivit propriei conștiințe reprezintă, în realitate, o presiune echivalentă cu o restrângere substanțială a drepturilor legale conferite de calitatea sa de purtător al autorității de stat, potrivit Legii nr. 96/2006. Singurele consecințe pe care un senator sau deputat le poate suporta pentru modul în care votează sunt consecințele politice, cum ar fi faptul că nu mai este ales în structurile de conducere ale partidului sau că nu mai este desemnat ori susținut în procesele electorale viitoare. În schimb, atunci când vorbim despre excluderea din partid, ne aflăm în prezența unei veritabile sancțiuni juridice, iar nu a uneia politice.
Se mai susține că senatorii și deputații au fost aleși pe listele partidului și, prin urmare, trebuie să urmeze linia acestuia. O asemenea susținere nu face decât să promoveze în spațiul public nu doar o idee nedemocratică, ci, mai mult decât atât, una antidemocratică. Se creează astfel o pseudodoctrină care maschează, în realitate, o formă modernă de sclavagism politic. Lista de partid nu este o declarație de loialitate eternă. Ea reprezintă doar expresia încrederii pe care un partid o acordă, la un moment dat, unei persoane. Iar dacă această încredere a fost pierdută, atunci când a greșit partidul: atunci când l-a pus pe listă sau acum, când îi retrage încrederea?
Ideea sancționării unor deputați sau senatori cu excluderea din partid dacă nu urmează linia politică decisă de la centru, invocându-se listele de partid, nu reprezintă altceva decât o doctrină, un suport ideologic pseudodoctrinar adânc înrădăcinat în mentalul colectiv al partidelor, edificat tocmai pentru a eluda dreptul senatorilor și deputaților de a vota și de a se comporta potrivit propriei conștiințe.
Senatorii și deputații nu sunt sclavii moderni ai nimănui. Mecanismul instituit prin deciziile PNL, prin care s-a dispus aplicarea strategiei „prezent – nu votez”, exprimă totodată ceea ce doctrina califică drept fraudă la lege. Pe scurt, frauda la lege este definită ca operațiunea prin care o normă juridică este utilizată pentru eludarea unei alte norme de ordine publică.
Avem, pe de o parte, Legea partidelor politice nr. 14/2003, care conferă organelor de conducere ale unui partid dreptul de a adopta decizii, iar, pe de altă parte, art. 47 din Regulamentul activităților comune ale Senatului și Camerei Deputaților, care prevede că „acordarea votului de încredere Guvernului și retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură sunt supuse procedurii votului secret cu bile”. Așadar, ne aflăm în prezența unui vot secret. Or, PNL a utilizat Legea nr. 14/2003, care îi conferă dreptul de a adopta decizii, pentru a eluda caracterul secret al votului prevăzut de art. 47 din Regulament.
Deoarece PNL nu are încredere în modul în care senatorii și deputații votează, votul fiind secret, a dispus ca toți parlamentarii să nu voteze. Însă opțiunea „nu votez” aparține exclusiv logicii votului deschis, unde abținerea poate fi consemnată ca atare. La votul secret cu bile, parlamentarul care se prezintă la urne fie exprimă un vot „pentru”, fie unul „contra”, în condițiile art. 49, fie se abține de la introducerea bilelor, ipoteză în care prezentarea la urne fără exprimarea unei opțiuni valabile echivalează, în fapt, cu un vot „contra” și dezvăluie totodată poziția sa. În această din urmă ipoteză trebuie considerat că parlamentarul a renunțat el însuși, de bunăvoie, la caracterul secret al propriului vot.
În schimb, a impune, cu caracter obligatoriu, de la centru, printr-o decizie de partid, o conduită procedurală de tipul „prezent – nu votez” înseamnă obligarea de plano și ab initio a parlamentarului să renunțe la caracterul secret al votului său, ceea ce contravine art. 47 din Regulamentul activităților comune ale Senatului și Camerei Deputaților. Prin urmare, instrumentul juridic prin care s-a realizat acest lucru – respectiv deciziile PNL – este lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege.
sursa: FB
Radu Zlati 
Lasă un comentariu