În a optsprezecea zi de la semnarea memorandumului de înțelegere, „diplomația funerară” își impune ritmul asupra regiunii, forțând Washingtonul și Tel Avivul să se supună unei „pauze forțate” până la încheierea ceremoniilor de rămas bun, care au participat un milion de oameni, pentru Liderul Suprem iranian. Scena generală reflectă o erodare rapidă a pariurilor americane; în timp ce Trump se aștepta la un colaps intern iranian, a fost surprins de o solidaritate populară fără precedent, coincidând cu eșecul campaniei secretarului său de stat de a împiedica țările să participe la înmormântare. Acest eșec diplomatic este însoțit de o escaladare a confruntării silențioase în Strâmtoarea Hormuz, unde Washingtonul testează controlul Teheranului trimițând o navă de marfă sub acoperire aeriană puternică. Între timp, Israelul continuă să se înece în contradicțiile libaneze, în timp ce Marele Serail se retrage din aprobarea retragerii, iar Trump oprește operațiunile militare ale lui Netanyahu.
1: Șocul lui Trump și referendumul funerar (Prăbușirea pariului pe dezmembrarea internă)
Ceremoniile funerare masive din a doua zi au lovit cu greu estimările politice și de informații americane, forțându-l pe Trump să-și recunoască greșeala de calcul.
- Mărturisirea lui Trump: Într-un interviu acordat Axios, președintele SUA a recunoscut explicit: „Am fost surprins să văd iranieni plângând la înmormântarea lui Khamenei, deoarece am crezut că oamenii îl urăsc”. Această declarație expune eșecul pariurilor CIA de a stârni tulburări prin sprijinirea anumitor facțiuni și dovedește că asasinatul a întărit coeziunea națională iraniană și a atenuat diferențele interne, transformând înmormântarea într-o „a doua revoluție” care susține proiectul de rezistență – un sentiment împărtășit de ziarul Yedioth Ahronoth, care a descris mulțimile ca fiind „un deget în ochiul Americii”.
- Pauză forțată: Trump a anunțat o „pauză” de o săptămână din discuții, confirmând un armistițiu din partea ambelor părți în timpul înmormântării. În ciuda încercării sale de a prezenta problema ca pe o „favoare” sau de a pretinde că iranienii „cerșesc o înțelegere”, realitatea de pe teren și afirmațiile Ministerului de Externe iranian dovedesc că Teheranul valorifică acest eveniment ca punct de plecare pentru a-și dicta termenii și a-și afirma independența, reînnoind cererea de represalii ca un drept nenegociabil.
- Precauție de securitate (împiedicarea apariției noului lider suprem): Ca o dovadă a unei profunde conștientizări a trădării americane și israeliene, aparatele de securitate iraniene l-au împiedicat pe noul lider suprem (Mojtaba Khamenei) să conducă public rugăciunea funerară, temându-se că Israelul va exploata evenimentul pentru a-l asasina, știind că ocupația nu respectă convențiile și vizează civilii pentru a-și atinge obiectivele.
2: Testul Hormuz și demonstrația de forță
Apele Golfului și Strâmtoarea Hormuz s-au transformat într-un teren de testare a voințelor, unde America încearcă să-și recâștige prestigiul maritim pierdut.
- Mesaj de avertizare iranian: Ministrul adjunct de externe al Iranului, Kazem Gharibabadi, a emis un avertisment sever, subliniind că Strâmtoarea Hormuz nu este o scenă pentru o paradă militară și că statele de coastă sunt exclusiv responsabile pentru securitatea acesteia.
- Manevra americană: În schimb, și în sfidarea acestor avertismente, a fost detectată o tentativă americană de a escorta nava de marfă greacă (MINOAN SKY) prin linia omaneză, susținută de acoperire aeriană americană formată din 7 avioane de realimentare și un avion AWACS (E-3). Această mișcare vine după ce Bloomberg a raportat o retragere și o întoarcere în 180 de grade a cel puțin 8 nave care fugeau de pe ruta americană către ruta iraniană. Scena este acum o luptă între încercarea Washingtonului de a-și demonstra capacitatea de a proteja navigația și insistența Teheranului de a stabili o realitate a suveranității absolute.
3: Confuzia israeliană și „vetoul” Washingtonului asupra Libanului
Crizele entității israeliene se exacerbează sub greutatea subordonării absolute față de deciziile americane, a uzurii interne și a absenței unui orizont militar în Liban.
- Îl ține pe Netanyahu în frâu: Canalul 15 din Israel a confirmat că prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a solicitat desfășurarea unei operațiuni militare în zona „Ali al-Taher” din sudul Libanului, dar președintele american Donald Trump i-a cerut în mod explicit să amâne operațiunea, preferând să se concentreze pe finalizarea înțelegerii cu Iranul. Acest „veto” validează declarațiile fostului șef Shin Bet, Ami Ayalon, conform căruia Netanyahu are nevoie ca războiul să continue în căutarea supraviețuirii politice și că Washingtonul nu mai este dispus să ofere acoperire pentru aceste aventuri.
- Criza rezervelor și izolarea: Având în vedere o lipsă severă de forță de muncă, armata de ocupație intenționează să emită ordine de chemare în serviciu de urgență pentru a prelungi serviciul recruților obligatorii cu încă două luni, adăugând poveri financiare masive și alimentând furia internă. Pe frontul politic, vizita ministrului Securității Naționale, Itamar Ben-Gvir, la New York a fost anulată din cauza temerilor de arestare și proteste, servind ca un nou indicator al cercului extins de izolare și urmărire legală din jurul liderilor entității.
4: Arena libaneză și „Acordul-cadru” șubred
Frontul intern libanez este martorul unei diviziuni tot mai mari cu privire la natura acordului cu Israelul, în lumina declarațiilor oficiale contradictorii.
- Retragerea lui Siniora: Fostul prim-ministru Fouad Siniora a lansat o bombă grea prin intermediul Al Jazeera când a recunoscut că acordul-cadru „nu a abordat o retragere israeliană, ci doar a vorbit despre redistribuire”, justificând acest lucru spunând că statul a fost obligat să negocieze. Această declarație spulberă promisiunile autorității și confirmă că ceea ce a fost semnat este o concesie suverană periculoasă.
- Stagnarea lui Baabda și exploziile din Sud: În schimb, președintele Joseph Aoun a încercat să salveze situația afirmând că acordul prevede desfășurarea controlului armatei, avertizând împotriva faptului de a fi atras în sedițiune sau de a dărâma guvernul. Pe teren, armata de ocupație continuă să practice o politică de „pământ pârjolit”, efectuând explozii în orașele Kfar Tebnit, Kounine și Haddatha pentru a obstrucționa orice stabilitate viitoare. Între timp, aceste atacuri întârzie formarea „Comitetului Tripartit” și împiedică începerea implementării așa-numitelor „zone experimentale”.
Concluzie și traiectorii strategice
A optsprezecea zi stabilește o fază temporară de tip „fără război, fără pace”, guvernată de plafonul negocierilor iraniano-americane. Scenele înmormântării cu un milion de oameni au dovedit eșecul teoriei unui colaps intern iranian și au forțat Washingtonul să recunoască soliditatea structurii politice de la Teheran.
Statele Unite, care au ales să-și protejeze piețele financiare (care sunt în scădere bruscă, potrivit Bank of America), nu vor risca o escaladare în Hormuz, iar manevrele sale aeriene și navale actuale nu sunt altceva decât „salvarea aparențelor” înainte de finalizarea acordului de deblocare a fondurilor. În ceea ce privește Israelul, Netanyahu, restricționat de vetoul lui Trump în Liban și asediat de o criză mortală a recrutării, va încerca să exploateze întâlnirea sa cu Trump de săptămâna viitoare pentru a obține o acoperire politică care să prevină prăbușirea coaliției sale. Cu toate acestea, realitatea de pe teren confirmă că „acordul-cadru” din Liban a devenit doar cerneală pe hârtie și că retragerea se va realiza doar prin impunerea din nou a ecuațiilor de descurajare imediat după încheierea pauzei de o săptămână.
sursa: X
Radu Zlati 
Lasă un comentariu