La 2 Noiembrie 1938 a fost semnat primul Diktat de la Viena. Un acord prin care marile puteri fasciste ale momentului (Germania, Italia) se ”angajau” să rezolve problemele teritoriale dintre Ungaria și Cehoslovacia. Știm cum le-au rezolvat. Și ne aducem aminte cum aceleați puteri au ”rezolvat” problemele teritoriale între Ungaria și România, în al Doilea […]
1 Noiembrie – Între UE și Ardei Iute
O mulțime de evenimente de comemorat azi… dar nici un evenument nu poate fi considerat, după mine, ca având o importanță capitală pentru istoria României sau cea universală. Într-o zi de 1 Noiembrie, de exemnplu, papalitatea a aprobat înființarea Inchiziției, Magellan a trecut prin strâmtoarea care îi va purta numele, sau JF Kenedy îl învinge […]
Ziua Tuturor Sfinților
Azi sărbătorim Ziua Tuturor Sfinților. Cei numiți și cei nenumiți, dar cu toții pătimitori pentru credința nestrămutată în Dumnezeu. Azi de asemeni ne îndreptăm către cimitire și aprindem candele pentru morții noștri, pentru cei dragi care s-au dus dintre noi și pe care sperăm să îi reîntâlnim în Lumină, de-a dreapta Tatălui Ceresc. Să îi […]
29 Octombrie – Regina Maria
Dintre toate evenimentele care se comemorează azi, pentru mine – ca liberal și monarhist, cel care mi se impune atenției în mod detașat este cel al nașterii, în 1875 (an, printre altele, în care a apărut în mod oficial PNL), a Reginei Maria. Ajunge atât, pentru ca românii să identifice în ea, în ”Mama răniților”, […]
25 Octombrie – Ziua Regelui
În lume există câteva zeci de case regale. Dar pentru români există un singur rege: Majestatea Sa regele Mihai I. Azi am sărbătorit ziua majestății sale într-un mod cu totul fericit: dezvelirea unei statui care îl înfățișează pe Rege dar și numirea piețetei de la încrucișarea Bulevardului Kieselef cu strada Arhitect Ioan Mincu cu frumoasa […]
24 Octombrie – Ziua Organizației Națiunilor Unite
La 24 Octombrie 1945 se semnează Carta Organizației Națiunilor Unite. Desigur, în activitatea sa care deja depășește o jumătate de secol, ONU a bifat atât succese cât și eșecuri, în încercarea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului și alte câteva nobile idealuri. Poate că nu a fost la înălțimea tuturor așteptărilor, poate că […]
23 Octombrie – Despre cultură și neam
La 23 Octombrie 1861 lua ființă la Sibiu Astra (Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român) probabil cea mai influentă organizație nonguvernamentală (în vocabularul de plastic al zilelor noastre) din istoria poporului român. Nimeni nu va putea sublinia îndeajuns aportul Astrei la dezvoltarea culturală a românilor ardeleni, dezvoltare ce înainte de 1861 se […]
22 Octombrie – O zi a artelor…
Acum 201 ani s-a născut Franz Liszt. Ajunge pentru a acorda unei zile acolada gloriei… Și dacă mai adăugăm că în aceeași zi de 22 octombrie s-a născut Catherine Deneuve, atunci putem conveni că această zi o dedicăm artelor…
17 Octombrie – Maica Tereza
În 1979 Maica Tereza a Săracilor primea Premiul Nobel pentru Pace. Ea, care nu era unul dintre ”făcătorii de pace” precum fuseseră alții înainte sau după… Ea, care atâta știuse să facă: să răspândească în jur lumina credinței, iubirea hristică și grija pentru aproapele. Ea care mărturisea: Haideti sa ne intampinam mereu unul pe altul […]
16 Octombrie – Nu vă fie teamă!
Într-o zi de 16 Octombrie a anului 1978, fumul alb ce se înălța deasupra acoperișurilor unei clădiri a Vaticanului anunța lumii și orașului că ”Avem un Papă!” Și am avut. Pontificatul lui Karol Józef Wojtyla care devenea în acea zi Papa Ioan Paul al II-lea a fost nu numai unul dintre cele mai lungi păstoriri universale, dar […]
15 Octombrie – Între o moarte și o naștere… muzica!
Zi oarecum săracă în evenimente întru totul remarcabile. Pe plan național, aș ezita între uciderea (1451) la Reuseni, din ordinul propriului frate, a domnitorului Bogdan II (tatăl marelui Stefan cel Sfânt) sau nașterea (1893) lui Carol, cel care avea să devină regele Carol II al României. Primul eveniment se înscrie în trista și lunga listă […]
14 Octombrie – La mulți ani, București!
Pentru că toată lumea azi se dă de moarte vorbind despre Sfânta Parascheva eu, care sunt credincios practicant dar nu mare fan al comemorărilor religioase și cu atât mai puțin ale celor transformate în prilej de manifestare PR din partea BOR și a oamenilor politici de diferite spețe, aleg să vorbesc despre capitala nostră.: București. […]
13 Octombrie – O sâmbătă cu muzică…
Este sâmbătă… Dacă mă uit pe calendar, cea mai ”izbitoare” comemorare (la propriu și la figurat) a zilei de azi este aceea a deturnării avionului german de către teroriștii din Facțiunea Armata Roșie. Dar este sâmbătă, zi luminată, zi de odihnă… nu aș vrea să vorbesc despre faptul că omul, din varii pricini, devine câteodată […]
12 Octombrie – Un domnitor martir şi vânzarea de ţară
Am ezitat pentru comemorările acestei zile, pe plan naţional, între moartea brutală a voievodului Grigore III Ghica şi înfiinţarea, prin decret imperial, a Universităţii din Cluj (1872). Pentru că despre UBB promit să revin în contextul a ceea ce voi numi ”Proiectul Transilvania”, parte a ceea ce ar trebui să fie ”Proiectul România”, am ales […]
10 Octombrie – Regele a murit, trăiască regele!
La 10 octombrie 1914 murea Carol I, umbrit de tristeţea refuzului din partea Consiliului de Coroană la propunerea regelui de a intra în conflagraţia mondială de partea Puterilor Centrale. Un rege întemeietor de stat şi de ţară, una dintre cele mai marcante figuri politice ale României moderne, alături de cei doi Brătieni, tatăl şi fiul. […]
9 Octombrie: Despre muzică şi viaţă
Într-o zi de 9 Octombrie (1940) s-a născut John Lenon. Într-altă zi de 9 Octombrie (1978) a murit Jacques Brel. Nu ar fi oare destul pentru a dedica această zi, muzicii? Nu multe lucruri de la mine ar fi de spus despre cel care a fost simbolul formaţiei The Beatles, John Lenon. Cântecele compuse de către el şi Paul […]
(Cristian Isop – Ceva despre noi): Radu Zlati – Lectia de civism
Cine sunteţi, cine credeţi că puteţi să fiţi ? (inclusiv nişte date biografice sumare) În fiecare dintre noi (nu eu am spus-o primul) dorm mai mulţi ”eu”: cel care suntem cu adevărat, cel care credem noi că suntem, cel care cred alţii că suntem, cel care credem noi că alţii cred că suntem… şi aşa […]
Vinerea Mare
(Evanghelia dupa Matei) 44. Şi era acum ca la ceasul al şaselea şi întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea. 45. Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc. 46. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul […]
An nou fericit! Happy New Year!
Tuturor vizitatorilor acestui blog, cititori sau comentatori, un sincer „La multi ani!” si un „An nou fericit!” To all of you, reading or posting in this blog, Happy New Year!
Sarbători fericite! Merry X-mass!
“Bucurati-va, desavarsiti-va, fiti uniti in cuget, traiti in pace si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu voi” (II Corinteni 13, 11).
Agerpres – Duşa: PSD şi PNL vor contesta la CCR prelungirea termenului de plată a drepturilor câştigate de bugetari în instanţă
Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a anunţat, miercuri, în plenul Camerei, că social-democraţii şi liberalii vor contesta la Curtea Constituţională proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care prevede prelungirea termenelor de plată până în 2016. […]
La moartea lui Stefan Sames
Cred ca am fost stelist dintotdeauna. Cel putin de cand ma stiu eu, am iubit Steaua si am urat Dinamo, morcovii fierti si cuvantul „Vietnam” (nu ma intrebati de ce, nici eu nu stiu). Cand am apucat sa vad pe viu meciurile Stelei (la inceputul si mijlocul deceniului 8, binecuvantat din punct de vedere fotbalistic […]
Românii sunt printre cei mai pesimişti consumatori din lume – sondaj Nielsen (MEDIAFAX)
România se află pe locul al 52-lea din 56 de ţări în ceea ce priveşte încrederea consumatorilor, potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de The Nielsen Company, bazat pe încrederea în piaţa muncii, situaţia financiară personală şi posibilitatea de a cheltui. Sondajul a fost efectuat în perioada 20 mai – 7 iunie în rândul a 31.000 de […]
Dan C.: Sfârsitul lumii aşa cum o ştiam
Profesorul Harald Welzer, de la Institutul pentru Ştiinte Umaniste din Essen, a scris, pentru Frankfurter Allgemeine, un mic ghid prin care ni se arată fiecăruia din noi ce putem face pentru a salva lumea. Sfaturile fac parte din lucrarea lui Harald Welzer, scrisă împreună cu Claus Leggewie, „Sfârsitul lumii aşa cum o ştiam“. Începeţi prin […]
Dezbateri: Cel mai slab BAC din istorie?
Raspund aici invitatiei platformei spunesitu si lui Laurentiu Luca de a analiza cauzele promovabilitatii extrem de scazute la bacalaureatul din 2011. Mai intai sa fac o precizare esentiala: principala cauza tine de sistemul de invatamant insusi, este o cauza de sistem. Dar aceasta cauza (constand in proasta asezare a sistemului de invatamant, inadecvarea acestuia prin […]
CHRISTOS a-nviat!
Luca 24 Invierea lui Isus. 1 In ziua intii a saptaminii, femeile acestea, si altele impreuna cu ele, au venit la mormint dis de dimineata, si au adus miresmele, pe cari le pregatisera. 2 Au gasit piatra rasturnata de pe mormint, 3 au intrat inlauntru, si n-au gasit trupul Domnului Isus. 4 Fiindca nu stiau ce sa creada, […]
Peste 12.000 de persoane renunţă la cetăţenia română în favoarea celei maghiare
Peste 35.000 de persoane din Ardeal vor să obţină cetăţenia maghiară. De la începutul acestui an, 12.000 de persoane au renunţat la cetăţenia română în favoarea celei maghiare. Oamenii spun că, devenind cetateni maghiari, vor intra în spatiul Schengen şi vor beneficia de toate drepturile, inclusiv să circule în Statele unite făra viza. De la […]
Luni, 3 ian. 2011 – frig la mal
Aş fi spus ghiaţă la mal, dacă aş fi trăit pe malul unei ape. Aşa însă? Lumea se reculege după Sărbători. Între timp, România este tot aşa cum o ştim. Media transmite (încă) din oră în oră starea sănătăţii lui Huidu (nu s-a impacientat în egală măsură în cazul lui Anca Parghel… si mai pot […]
marţi, 28 dec. 2010
Curtea Constitutionala a respins solicitarile opoziţiei privitoare la neconstituţionalitatea Legii Salarizării şi a Bugetului. Deci, reducerea cu 25% este oficializată (e drept, s-ar putea ca reducerea inseşi să fie diminuată din ianuarie). reducerea reduceri… parca trăim într-un film cu proşti. Decât că nu este un film… restul rămâne valabil. guvernul a lansat in discuţia publică […]
luni, 27 dec. 2010
schimbare, prin ordin prezidential, a Sefului de Stat Major al Armatei (vom afla probabil pe surse, motivele schimbarii) Basescu a decorat pe fostul procuror Ioan Botos, cel caruia tot el i-a cerut demisia, cand cu evadarea lui Haisam lumea incet-incet se trezeste din mahmureala Craciunului.. pentru a se pregati de aceea a Anului Nou.
Cotidian 23 dec. 2010
În timp ce românaşii se pregatesc de Crăciun făcând ultimele cumpărături şi tăind godacul din ogradă (dacă au aşa ceva) un om a găsit cu cale să se arunce de la balconul Camerei Deputaţilor, taman când premierul se pregătea să ia cuvântul. A fost un gest de protest explicit împotriva măsurilor luate de către guvern. […]
Cotidian: 22 dec. 2010
ceremoniile de comemorare ale Revoluţiei au început cu o jumătate de oră mai devreme în faţa TVR, astfel încât Ion Iliescu nu a putut participa; pe de altă parte, Băsescu şi Boc nu au luat parte (de ce nu mă mir?) la Ocna Mureş surpările continuă (azi, un supermarket s-a cufundat în pământ) Senatul a […]








Comentarii recente