In UE exista un proces in desfasurare privind reformarea pietelor muncii. Este o recomandare a CE, pentru a aplatiza diferenţele instituţionale semnificative pe pieţele muncii. În Germania piaţa muncii este caracterizată de un grad înalt de centralizare sindicală, în timp ce în Marea Britanie sindicatele sunt descentralizate.
Paul de Grauwe (in Economics of Monetary Union, Oxford University Press, 2009) consideră că eterogenitatea instituţională pe pieţele muncii din UE, dar mai ales din Zona Euro poate genera costuri semnificative pentru ţările membre. Chiar dacă acestea se vor confrunta cu acelaşi tip de şocuri, diferenţele instituţionale de pe pieţele muncii pot conduce la evoluţii divergente ale salariilor şi preţurilor. De exemplu, în cazul unui şoc pe latura ofertei, generat de creşterea preţului petrolului, evoluţia salariilor şi evoluţia preţurilor în ţările uniunii monetare depind, în mare măsură, de reacţia sindicatelor la acest şoc.
Atunci când negocierea salariilor este centralizată, sindicatele ţin seama de efectele inflaţioniste ale creşterilor salariale. Ele sunt sunt conştiente de faptul că revendicări exagerate în sensul creşterii salariilor pot genera creşterea inflaţiei, astfel încât salariile reale nu vor creşte. Prin urmare, sindicatele nu revendică excesiv creşteri salariale.
Atunci când negocierea salariilor este partial descentralizată, sindicatele negociază individual creşterea salariilor. În acest caz, sindicatele au un stimulent în solicitarea creşterii salariilor, ele fiind conştiente de faptul că obţinând creşterile respective nu influenţează nivelul general al preţurilor. Aici apare problema free rider-ului, fiecare sindicat fiind interesat de creşterea salariului nominal pentru membrii săi. Dacă nu obţine acest lucru, salariul real al membrilor lui scade, dat fiind că alte sindicate obţin creşteri ale salariului nominal pentru membrii lor. Este o situaţie de joc non-cooperativ, în care echilibrul se stabileşte la niveluri ale salariului nominal mai înalte decât în cazul unui joc bazat pe cooperare (negocierea centralizată a salariilor).
În ţările în care negocierea salariilor este descentralizată, temperarea creşterii salariilor nominale în urma unui şoc de ofertă este mai dificil de realizat. Nu există nici un stimulent pentru ca un sindicat să facă primul pas în sensul temperării revendicărilor privind creşterea salariului nominal.
Relaţia dintre centralizarea negocierilor salariale şi efectele rezultate nu este, însă, un proces liniar. Pentru o piaţă a muncii foarte descentralizată (negocierea salariilor se realizează la nivelul firmelor), revendicările salariale afectează direct competitivitatea firmei şi, prin urmare, afectează direct locul de muncă al membrilor de sindicat. În acest caz, revendicările salariale excesive ale sindicatelor determină pierderea masivă a locurilor de muncă. De aceea, în cazul unui şoc de ofertă, sindicatele acceptă, în mare măsură, chiar diminuarea salariilor nominale.
Ţările care au fie un grad înalt de centralizare, fie un grad înalt de descentralizare a negocierilor salariale rezistă mai bine şocurilor de ofertă decât ţările cu un grad intermediar de centralizare a negocierilor salariale (revendicările salariale sunt mai temperate în ţările cu centralizare „extremă”).
Pentru ţările cu instituţii ale pieţei muncii foarte diferite, formarea unei uniuni monetare presupune costuri mari. La fiecare şoc de ofertă, efectele asupra preţurilor şi şomajului în aceste ţări sunt diferite. Mai mult, în lipsa posibilităţii de a utiliza cursul de schimb, corectarea acestor diferenţe se obţine mai greu. (pentru detalii vezi Paul de Grauwe, Economics of Monetary Union, Oxford University Press, editia a 8-a, 2009)
Ori suntem golani, ori nu mai suntem. Ori lasam centralizat, ori descentralizam total. Calea de mijloc este daunatoare.
sursa: Standard.ro
Radu Zlati 
Comentarii recente