Sunt câteva domenii de politici publice care trebuie gândite pentru perioade de timp mai lungi decât legislaturile iar cel al relaţiilor de muncă este unul dintre ele. Mi-aş fi dorit ca dezbaterile politice şi publice să plece de la acceptarea acestui fapt. În viaţa unei societăţi politice democratice rotativa dintre stânga şi dreapta nu poate fi blocată.
La un moment dat vin unii şi pleacă alţii. Aşa s-a întâmplat în SUA, în Marea Britanie, în Germania, în Franţa, ca să numesc numai cele mai importante economii ale lumii euro-atlantice. Niciuna dintre guvernările de dreapta sau de stânga din această parte a lumii nu-şi face iluzii că va dura o “veşnicie”, de aceea atunci când vrea să introducă schimbări de durată caută să se asigure că acestea sunt susţinute şi de opoziţia din acel moment.
Construirea unor politici de durată este o artă – o artă a compromisului, o arta accesibilă doar minţilor cu adevărat deschise. Compromisul poate fi slab sau tare în funcţie de disponibilitatea şi abilitatea puterii şi opoziţiei de a negocia. Iar această slăbiciune sau tărie va da durata de viaţă a normelor.
Condul Muncii reglementează relaţiile în baza căruia se produce avuţia acestei ţări, cea mai înapoiată dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene, cea mai lentă, cea mai îndepărtată de standardele unei lumi civilizate.
Decalajul istoric pe care îl avem în faţă este o consecinţă directă a modului în care ca angajaţi şi angajatori am privit munca. Şi aici trebuie să spunem foarte clar un lucru – acela că nici unii nici alţii nu au o atitudine corectă faţă de ceilalţi. Nici angajaţii nici angajatorii nu dau totul ci doar se înşeală unii pe alţii totodată înşelându-se pe ei înşişi. Asta e România… reală şi profundă şi tristă.
Suntem în punctul asta de câteva sute de ani – în feudalism eram aici, în interbelic tot aici, în communism…tot aici, şi în post comunism tot aici suntem (v-aş recomanda o carte România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), scrisă de profesorul de istorie Bogdan Murgescu).
Codul Muncii este necesar şi trebuie să îi forţeze şi pe angajaţi şi pe angajatori să joace corect.
E vremea să mergem mai departe, mai repede decât am facut-o până acum iar Codul Muncii ne poate indica cât de mult putem deschide compasul în recuperarea distanţei. De aceea trebuie să asigurăm o viaţă lungă Codului Muncii.
Şi acum revin la întrebarea pusă în titlu. Domnule Boc, cât de mult vreţi să dureze Codul Muncii? Vă răspund tot eu cunoscându-vă predilecţia pentru monologuri şi arii.
Dacă nu îl treceţi prin dezbaterea parlamentului va dura doar cât veţi sta la putere– poate staţi până la sfârşitul legislaturii, poate şi mai încolo (nu ştiu nu sunt Mafalda), dar cert este că atunci când veţi pleca cei care vor veni îl vor schimba.
Dacă îl treceţi prin dezbaterea parlamentului va dura şi după ce veţi pleca. În funcţie de cum va arăta viitoarea putere, de ce echilibru între stânga şi dreapta va exista în ea. Ar putea dura un deceniu, poate şi mai mult.
Dacă realizaţi un accord bi-partizan (oooo, ce cuvânt american, aici pe Dâmboviţa), adică să obţineţi sprijinul total şi al celorlalţi ar putea dura o generaţie, până când însăşi economia va cere regândirea acestor reguli.
Acum depinde ce vreţi să lăsaţi în urmă…
sursa: Standard.ro
Radu Zlati 
Comentarii recente