PUBLIC AFFAIRS: TOAMNA POLITICA ESTIMĂRI SI PREDICTII

PARTICULARITĂŢILE SITUAŢIEI ACTUALE

•             Având un sistem electoral bazat pe reprezentare proporţională şi un sistem de partide pluralist, fie el şi moderat, în România, cu excepţia lui 1990 care a operat în alt cadru politic şi legal, nu s-a discutat despre obţinerea majorităţii de către o singură formaţiune sau alianţă politică. Pentru prima dată există o construcţie politică – USL – care ţinteşte şi are şanse reale de a depăşi pragul de 50%.

•             USL este prima alianţă politică ce are la bază două partide mari. Celelalte alianţe politice şi electorale comparabile sunt CDR şi Alianţa DA. Principalii piloni politici ai CDR, la formarea acesteia au fost PNŢCD, PNL şi PSDR, toate partide mici. (Pragul care se consideră a delimita partidele mari de cele mici este de 15%). Acelaşi raţionament este valabil şi în cazul PNL şi PD, ambele sub 15% la momentul creării Alianţei DA.

•             Este pentru prima dată când în jurul cifrei de 50% se creează o miză falsă. Şi tot pentru prima dată când un partid – PDL propune creşterea propriului scor electoral, ci scăderea scorului adversarilor.

•             Prăbuşirea PDL în sondaje, în exerciţiul guvernării, este similară celei a PNŢCD. PDL este singurul partid, în afara PNŢCD, care, fiind principala formaţiune de guvernare, ţinteşte în alegeri un scor semnificativ mai mic decât cel cu care a ajuns la putere. În 1996, PDSR, aflat la putere, a concurat pentru primul loc cu CDR. În 2004, PSD, după 4 ani de guvernare, a concurat cu Alianţa DA şi chiar a obţinut primul loc la parlamentare. În 2008, PNL a obţinut un scor mai bun decât cel din 2004, chiar dacă nu a câştigat alegerile.

• Niciodată până în prezent nu a existat competitor pentru UDMR, care a deţinut monopolul pe segmentul electoratului maghiar. Pentru prima dată UDMR nu mai este singur în această zonă şi chiar îşi vede ameninţată intrarea în Parlament.

CE NE ARATA EXPERIENŢA TRECUTA

Experienţa precedentelor scrutine din România poate constitui un indicator pentru evoluţiile la care trebuie să ne aşteptăm în anul electoral 2012. Astfel:

•             România a cunoscut practica alternanţei la guvernare după fiecare scrutin parlamentar. începând cu 1992, niciun partid care a jucat rolul principal într-un guvern nu a reuşit să rămână la putere după următoarele alegeri.

Continuitate la guvernare a avut numai UDMR, care a jucat însă, de fiecare dată, un rol secundar în guvernare.

•             Cu cât competiţia politică a fost mai puternic polarizată între putere şi opoziţie, cu atât a fost mai dificil pentru alte formaţiuni şi alianţe din afara celor două blocuri să treacă pragul electoral. Confruntarea bipolară lasă doar câteva nişe de acces, care sunt şi ele deja ocupate.

•             Nicio competiţie electorală nu a fost câştigată pe principii ideologice -stânga vs. dreapta. Falia dintre putere şi opoziţie s-a constituit de fiecare dată pe alte teme majore: comunism vs. anticomunism, corupţie – anticorupţie.

•             Niciun partid nou înfiinţat începând cu 1992 nu a reuşit să treacă pragul electoral la alegerile parlamentare. Chiar dacă unele experimente se anunţau de succes, fiind coagulate în jurul unei personalităţi sau având rezultate bune la locale, niciun partid nou nu a reuşit să performeze la alegerile parlamentare. În timp ce unele formaţiuni mai vechi au dispărut de pe scena parlamentară (PDAR, PNŢCD, PRM), niciuna nouă nu a reuşit să treacă bariera celor 5%. Cele mai importante exemple sunt al APR în 2000 sau PNG-ul lui Gigi Becali în 2004.

PARTICULARITĂŢI ÎN STRUCTURA ELECTORATULUI

O analiză chiar şi sumară a profilului electoratului diferitelor partide conduce la câteva concluzii surprinzătoare, care contrazic strategiile de imagine bazate pe prezentarea de sondaje care ar indica tendinţe specifice în intenţia de vot.

•             Astfel, structura de bază a electoratului care optează pentru Uniunea Social Liberală nu se suprapune cu nicio structură de bază a vreunui alt partid. Din punct de vedere sociologic nu există concurenţă pentru electoratul USL.

Astfel, electoratul care provine din zona de stânga, respectiv electoratul PSD nu are alte opţiuni viabile. De asemenea, electoratul de dreapta, aparţinând PNL, nu are nici el variante electorale mai bune. Nici pentru cei nemulţumiţi de actuala putere nu există alternative majore în afara USL, dat fiind că partidele mici nu pot furniza asemenea alternative reale şi nu au forţă de coagulare.

•             Ultimii ani au impus o delimitare clară între PNL şi PDL. Spre deosebire de anul 2008 când exista un segment de alegători care îşi afirmau favorabilitatea atât faţă de PNL, cât şi faţă de PDL, evoluţiile politice fac ca astăzi opţiunea să fie de tip „ori…ori”, nu „şi….şi”. Chiar şi în raport cu anul 2009, cu alegerile prezidenţiale, s-au consumat episoade cheie care au făcut să dispară orice posibilă zonă de compatibilitate. Fostul electoral al Alianţei DA s-a disipat complet, alegătorii optând fie pentru PNL, fie pentru PDL, fie pentru alte construcţii. Prin urmare, presupunând că o parte a electoratului PNL nu a agreat de principiu alianţa cu PSD, oricum transferul către PDL şi Traian Băsescu nu mai este posibil. Dintre potenţialii nemulţumiţi faţă de decizia PNL, o parte o vor accepta ca necesară, o altă parte nu vor vota deloc. Depinde de capacitatea opoziţiei să limiteze opţiunea de non-vot. Oricum aceasta se va modifica în raport cu situaţia acutală după locale şi în contextul acutizării competiţiei între putere şi opoziţie la alegerile parlamentare.

•             USL nu are grupuri de electorat ţintă comune nici cu alte partide: PRM, PNG, Partidul Poporului, ca să menţionăm doar pe cele care figurează în sondaje. Deşi se afirmă de stânga, UNPR (atât cât e cunoscut) va fi perceput ca aliat al PDL şi nu se va putea delimita de acesta, prin prisma participării la guvernare.

Având în vedere toate acestea, eventualele pierderi de electorat de către USL nu se vor traduce în scăderi semnificative din punct de vedere procentual. Electoratul care părăseşte USL merge fie spre zona non-votanţilor, fie spre cea a nehotărâţilor.

Sociologic vorbind, PDL are următoarele mari probleme:

1.            Nu poate recupera electorat de la USL, care, în schimb poate lua electorat de la PDL.

2.            Toate formaţiunile pe care le-a încurajat artificial în jurul său – UNPR, Partidul Poporului – nu pot nici ele recupera votanţi de la USL, cu care nu împart acelaşi electorat ţintă, ci dimpotrivă. PDL îşi dispută segmente de electorat cu acestea.

3.            „Locomotiva” Băsescu nu mai produce voturi şi nu există personalitate care să poată prelua capitalul electoral al lui Traian Băsescu. Discuţiile în PDL despre Baconschi sau alţii sunt iluzorii.

PROVOCĂRI ACTUALE PENTRU ACTORII POLITICI

UNPR – ALTERNATIVA LUI BĂSESCU LA PDL?

Există o serie de elemente care arată că Traian Băsescu încearcă debarasarea de PDL şi apropierea de UNPR. Traian Băsescu vizează destructurarea PDL.

În ultimă instanţă, dacă ţinem cont de premisele nefavorabile ale PDL, s-ar putea ca Traian Băsescu să opteze pentru sacrificarea acestuia în favoarea UNPR, care s-a dovedit în timp un executant mult mai fidel al directivelor prezidenţiale decât chiar PDL. În plus, anumite circuite politico-financiare trimit mai degrabă spre o favorabilitate a lui Traian Băsescu în raport cu UNPR. Câteva indicii ale strategiei de creştere a UNPR şi apropiere de acesta există. Astfel,

•             liderii UNPR au fost scoşi în faţă mai frecvent şi a apărut cu iniţiative, gen „coşul pensionarului”

•             vor apărea probabil sondaje de casă al PDL, cum a fost cel al IRSS, care vor da UNPR-ul crescând

•             UNPR s-a activat în zona de comunicare

Dispoziţia lui Traian Băsescu de a sacrifica PDL ar putea explica şi „insensibilitatea” acestuia la ideea compresiei numerice importante a consilierilor judeţeni ai PDL în eventualitatea unei reorganizări administrativ-teritoriale care să reducă numărul judeţelor de la 41 la 8.

La alegerile din 2008, PDL a obţinut 458 mandate de consilier judeţean, reprezentând 32,87% din totalul mandatelor la nivel naţional. Pe datele vehiculate, 8 judeţe, fiecare cu 45 de consilieri judeţeni ar însemna un total de 360. Din aceştia, cu 20% din mandate PDL va deţine 72, iar cu 25% din mandate 90.

Aşadar, reorganizarea administrativ-teritorială dorită de Traian Băsescu ar face ca PDL sa piardă aproximativ intre 386 şi 368 de consilieri judeţeni faţa de anul 2008.

PDL – CĂTRE COMPRESIE ŞI DEZAGREGARE?

Alegerile interne din PDL, dar şi strategia politică adoptată ulterior de a păstra status-quo-ul în totalitate, fără niciun fel de schimbări semnificative nici la nivel de partid, nici la nivel de guvern, a făcut ca PDL să piardă momentul oportun unui eventual reviriment.

Pe acest fond, PDL s-a autoizolat. Mesajele de tip „test” adresate PNL în sensul unei posibile reapropieri nu s-ar fi putut concretiza nici dacă acesta nu era parte a USL şi nici un pot compensa istoria negativă a raporturilor dintre cele două formaţiuni. Experienţele acumulate din 2007 încoace, de la ruperea oficială a Alianţei DA, au o încărcătură politică mult prea mare şi au pecetluit nu doar separarea electoratelor celor două partide, ci şi a establishmentului şi leadershipului lor. Altădată considerată de unii posibil liant al reapropierii PNL-PDL, gruparea Blaga a ratat definitiv orice asemenea ocazie, făcându-se părtaşă direct sau tacit, prin obedienţă, la tot ce a însemnat guvernarea Băsescu. Opoziţia internă a lui Vasile Blaga s-a dovedit a fi un mit, în ciuda unor evaluări anterioare care îl considerau pe fostul ministru de interne capabil să răstoarne ierarhia politică în PDL şi să scoată partidul de sub influenţa Cotroceniului.

Deşi avea cea mai mare nevoie de reformă internă, PDL rămâne cel mai nereformat partid. Rezistenţa la schimbare este extrem de mare pe fondul nevoii ca partidul să fie menţinut sub controlul unui grup restrâns. După ce a ratat moment după moment în care putea opera schimbări de imagine, PDL a ajuns într-o etapă în care nu mai are pe cine cu cine schimba.

PDL se va confrunta însă cu un tip inedit de provocare, venită chiar din partea preşedintelui Băsescu, ale cărui proiecte afectează în cea mai mare măsură PDL.

Compresia generală pentru PDL va fi de cea două treimi. PDL va rămâne cu aproximativ o treime din funcţiile pe care le deţine acum la nivel local şi central, ceea ce va avea un efect construit pentru exerciţiul puterii şi fără bază ideologică. Compresia se va produce şi dacă alegerile au loc separat şi dacă sunt comasate.

În cazul alegerilor parlamentare, PDL va fi supus unei duble presiuni: una determinată de intenţia lui Băsescu de reducere a numărului de parlamentari şi a doua de scădere a scorului electoral.

PDL are 122 de deputaţi şi 48 de senatori, ceea ce înseamnă 170 de parlamentari. Dacă numărul de parlamentari se reduce la 300, presupunând că PDL obţine cca. 22-24% din voturi, asta înseamnă cca. 70 de parlamentari, adică puţin peste o treime din numărul actual. Astfel, aproape două treimi dintre deputaţii şi sentorii actuali nu se vor mai regăsi în parlament.

E de gândit cam ce înseamnă pentru un partid care a avut peste 30% în alegeri o asemenea compresie – şi la locale şi la parlamentare. PDL rămâne cu o treime din funcţiile de distribuit din punct de vedere politic, tocmai acelea pe care se sprijinea ca partid.

„Proiectul Băsescu” (cu tot ce implică el) decimează practic baza de sprijin a PDL, care este cu atât mai sensibilă cu cât e una non-ideologică. Practic, PDL este un partid construit în jurul exerciţiului puterii, centrală şi locală, iar coeziunea internă a PDL nu e legată de ideologie, de valori. Spre deosebire de PSD şi PNL care indiferent de poziţia politică în care se găsesc vor păstra întotdeauna un nucleu stabil, în cazul PDL se pune întrebarea cine şi de ce ar mai rămâne cineva într-un PDL comprimat şi care oferă puţine şanse de a ocupa funcţii. Şi cu atât mai puţin într-un PDL aflat în opoziţie.

PDL, pe atunci PD, a mai trecut printr-o perioadă critică de acest tip, ajungând la limita pragului electoral, în 2001-2003, când mai avea totuşi o anumită bază de principiu. PD-ul de atunci a fost salvat doar formarea Alianţei DA, deşi suferise o masivă pierdere de cadre în favoarea PSD la nivel central şi local.

În mod paradoxal, pentru USL cea mai mare provocare nu vine atât din exterior, de unde atacurile şi temele de atac erau previzibile, chiar şi intensitatea lor, ci din interior, dintr-un soi de atitudine de tipul „nimic nu e bine” pe care o au chiar unii dintre simpatizanţii sau susţinătorii declaraţi. O parte din propagandă controcenistă şi din temele propagate dinspre PDL au „contaminat” o anumită zonă a opoziţiei care duce o politică de autosubminare. În mare parte la nivelul leadership-ului s-a înţeles nevoia de unitate a opoziţiei, cu eventualele compromisuri sau cedări pe care le presupune ea. În anumite zone se vede însă persistenţa unor orgolii locale, care nu sunt benefice pentru USL.

Pe lângă eforturile de contracarare a puterii, USL va avea de gestionat acest tip de atitudine şi mentalitatea mai sus descrisă, critica de-constructivă şi căderea de către unii susţinători în capcanele întinse de PDL. Cel puţin deocamdată rezultatele negocierilor pentru preşedinţi de Consilii Judeţene şi primari, făcute publice la 1 septembrie, arată că principiul paritar impus de PNL în desemnarea candidaţilor a fost respectat în linii generale. Pornind de la un număr redus de preşedinţi în funcţie şi de primari de mari oraşe, PNL va ieşi oricum câştigat consolidându-şi structura teritorială, ceea ce-i permite să abordeze de pe poziţii diferite orice negociere sau competiţie electorală viitoare. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă PNL pleca la luptă de unul singur, cu organizaţiile şi resursele pe care le are acum.

Crin Antonescu pare să fi ales să „consume” o parte din capitalul său de încredere pentru creşterea şi stabilizarea PNL, lucru pe care niciun alt fost sau actual lider nu ar fi avut capacitatea să-l facă. Este posibil ca procesul complicat al gestiunii USL, al alegerilor viitoare (şi în ipoteza unui rezultat pozitiv – o guvernare care se anunţă nu lipsită de dificultăţi, şi în ipoteza unui rezultat negativ), să-i erodeze capitalul de încredere şi şansele de a obţine un mandat prezidenţial.

USL este şi în avantajul PSD care a realizat că nu poate obţine singur 50%, aşa cum îşi propusese la începutul lui 2010 şi că riscă să fie condamnat la o opoziţie prelungită, dincolo de limita de suportabilitate chiar şi a celor mai fideli militanţi. PSD η-a avut „drame ideologice” legate de dreapta.

Relaţiile cu PC sunt un aspect mai puţin vizibil în cadrul USL. Pe de o parte există un soi de ostilitate în raport cu Partidul Conservator şi o încercare de minimizare a acestuia, mai ales din partea PSD, a cărui memorie colectivă înregistrează negocierea nefericită, dar şi „trădarea” din 2004. Pe de altă parte PC dezvoltă şi el o atitudine agresivă, nedorind să fie considerat „partener minor” în cadrul USL.

ALEGERILE LOCALE

Dată fiind importanţa alegerilor locale, ca semnal şi pregătire pentru parlamentare (dacă nu se comasează), tocmai schimbarea sistemului electoral în sensul alegerii primarilor dintr-un singur tur (la fel ca şi preşedinţii de Consilii Judeţene) ar putea crea terenul favorabil obţinerii majorităţii mandatelor de către opoziţie în toamna lui 2012.

Cu excepţia judeţelor cu populaţie maghiară, USL ar putea obţine majoritatea mandatelor în toate Consiliile Judeţene, chiar şi în cazul celor cu preşedinte aparţinând PDL. Datele preliminarii arată aşadar că USL poate câştiga pe vot politic chiar şi în fiefurile consacrate ale PDL şi ar putea deţine puterea locală în toate judeţele.

PDL şi-ar putea păstra mai multe municipii reşedinţă de judeţ. Primarii acestora însă ar fi practic izolaţi politic. Nu este exclus ca în condiţiile în care judeţul în ansamblu este dominat de USL, să asistăm la migraţii ale primarilor PDL (nu oficiale) şi la strategii de non-combat din partea acestora la parlamentare.

PDL s-ar putea trezi că intră în alegerile parlamentare cu o forţă electorală semnificativ mai mică decât cea obţinută în locale, care va fi ea însăşi mai scăzută decât cea prezentă.

HARTA ALEGERILORLOCALE

Pe judeţe şi regiuni, estimările în perspectiva alegerilor locale sunt următoarele:

•             Nicio regiune nu va mai fi dominată de PDL. Cele mai mari pierderi ale PDL se vor înregistra în Moldova.

•             Moldova, Muntenia şi Oltenia vor fi dominate compact de către USL. Transilvania va ieşi din sfera de influenţă a PDL, care îşi va mai păstra doar câteva puncte de sprijin.

•             PDL va păstra unii dintre primarii de reşedinţă de judeţ, dar va pierde masiv la preşedinţiile Consiliilor Judeţene.

•             Marii baroni locali ai PDL – printre care Gheorghe Flutur (Suceava), Florin Popescu (Dâmboviţa), Vasile Pruteanu (Neamţ) – îşi văd serios ameninţate poziţiile.

•             Pe votul politic (consilieri judeţeni în special) s-ar putea ca PDL să nu se mai regăseacă în nicio majoritate locală.

În Dobrogea, Constanţa va fi adjudecată fără drept de apel de către USL. PDL va păstra probabil Tulcea.

În Moldova, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Bacău şi Iaşi vor reveni USL (Consilii Judeţene şi primării reşedinţă). În Botoşani USL are prima şansă, în special la Consiliul Judeţean. Rămân în discuţie Suceava şi Neamţ, unde preşedinţii de Consilii Judeţene, consacraţi baroni locali ai PDL, pornesc cu prima şansă, dar pot fi bătuţi de către USL. În aceste două judeţe este posibil ca primăria muncipiului reşedinţă să revină PDL, în vreme ce preşedinţia CJ şi majoritatea politică să aparţină USL.

În Muntenia, Brăila, Buzău, Argeş, Teleorman, Călăraşi, Giurgiu şi Ialomiţa vor fi adjudecate în totalitate de către USL, la nivel de preşedinte de CJ şi primar al municipiului reşedinţă. La Ilfov, USL îşi poate adjudeca preşedinţia Consiliului Judeţean, la fel ca şi la Prahova. Bătălia este strânsă inclusiv la Dâmboviţa unde USL se bate cu şanse pentru recuperarea Consiliului Judeţean şi primăriei Târgovişte.

în Oltenia USL va câştiga Consiliile Judeţene în Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, râmân în dispută primăriile. PDL îşi va păstra probabil supremaţia în Mehedinţi.

în Transilvania şi Banat, USL îşi va păstra (CJ şi primărie) zonele deja favorabile – Bihor, Sălaj, Maramureş, Hunedoara şi poate recupera parţial sau total foste fiefuri tradiţionale portocalii: Bistriţa, Alba, Cluj, Arad. Aici disputa va fi mai strânsă la primării, la Consiliile Judeţene însă PDL a pierdute teren. La Timiş competiţia pentru CJ va fi echilibrată, la primărie USL îl poate detrona pe actualul primar. La Braşov, CJ va reveni USL, pentru primărie se joacă. La Caraş, PDL porneşte cu prima şansă la Consiliul Judeţean, dar municipiul reşedinţă va fi adjudecat de către USL. La Satu Mare şi Mureş, USL poate devansa UDMR, dar va surclasa oricum PDL.

În raport cu situaţia actuală, PDL este probabil să piardă preşedinţia următoarelor Consilii Judeţene: Botoşani, Ilfov, Bistriţa, Alba, Prahova şi Cluj. Bătălii strânse vor fi date la: Suceava, Neamţ, Timiş, Caraş, Arad, Dâmboviţa.

PDL poate obţine la alegerile locale între 5 şi 10 preşedinţi de Consilii Judeţene (varianta maximală). USL va obţine între 26 şi 33 de preşedinţi de Consilii Judeţene, ceea ce înseamnă între 64% şi 80% din numărul de şefi de CJ din ţară. O asemenea pondere creează un ascendent semnificativ pentru alegerile parlamentare.

ECUAŢIA VIITOAREI GUVERNĂRI

Marea problemă a PDL este că nu are cum să ajungă la guvernare. Pe actuala configuraţie de partide şi alianţe, chiar dacă USL ar obţine sub 50%) din mandate, nu există nicio formulă majoritară viabilă care să includă PDL.

Acesta este şi motivul probabil pentru care PDL încearcă să avanseze ipoteza alierii cu PNL sau o parte din el. Aşa cum am arătat, electoratele celor două partide s-au delimitat

Argumente

•             Dacă numai 3 formaţiuni trec pragul electoral – USL, PDL şi UDMR – PDL şi UDMR nu vor avea niciodată împreună mai mult ca USL.

•             Dat fiind că PRM, PNG, Partidul Poporului, UNPR îşi dispută acelaşi segment electoral, din start redus, cel mult două dintre ele vor reuşi să treacă pragul electoral.

•             Şansele partidelor mici de a accede în parlament vor fi suplimentar compromise de doi factori:

o competiţia polarizată între putere şi opoziţie, care va genera inevitabil raţionamentul votului util

o sistemul de vot de la alegerile locale care va împiedica PRM, PNG şi Partidul Poporului să aibă vreun primar, ceea ce le minimizează fără drept de apel orice şansă pentru parlamentare

• Dintre formaţiunile mici, cele mai mari şanse de a trece pragul electoral le are PRM, dat fiind că a mai fost partid parlamentar şi nu este nou pe scena politică. Dar PRM şi UDMR nu vor fi niciodată în aceeaşi coaliţie de guvernare.

La ora actuală încă operăm pe structura de aleşi locali dată de anul 2008, la care s-au adăugat racolările ulterioare. Datele problemei se vor modifica însă după alegerile locale, al căror rezultat va schimba premisele (asta în cazul în care proiectul comasării nu se realizează).

COMASAREA ALEGERILOR – CINE PIERDE – CINE CÂŞTIGĂ

Din start se poate spune un lucru cert: că de pierdut pierde sistemul democratic, cu tot ce presupune acesta – de la conştiinţă civică, importanţa participării, reprezentare, etc. Comasarea alegerilor ar crea un precedent periculos, ce va face ca România să alunece spre o democraţie de faţadă.

Deteriorarea semnificaţiei alegerilor – momentul cel mai important al vieţii democratice, alimentarea confuziilor şi prejudecăţilor cu privire la sfera politică şi mai ales invocarea argumentelor populiste (de tip reducerea cheltuielilor) va afecta pe termen lung funcţionarea sistemului politic românesc. După atâtea experimente electorale îmbrăcate în argumentaţii populiste, dar inconsistente din punctul de vedere al construcţiei democratice (introducerea votului uninominal, propunerea de reducerea a numărului de parlamentari şi desfiinţare a unei camere – Parlament unicameral, acum comasarea alegerilor), va fi extrem de greu societăţii să-şi revină. Readucerea României pe calea democraţiei consolidate, cu mecanisme stabile şi funcţionale, riscă să devină o misiune din ce în ce mai dificilă pentru o viitoare putere, dacă se continuă în ritmul acesta.

Din punct de vedere politic, lucrurile sunt mai nuanţate decât la prima vedere. Calculele PDL arată că focalizarea pe primari (care determină ducerea dezbaterii dinspre centru spre nivel local şi ajută la evitarea discuţiilor despre eşecul guvernării) este de natură a le maximiza rezultatul. Cu toate acestea, succesul acestei strategii prin comasarea alegerilor este incert. Desfăşurarea concomitentă a alegerilor locale cu cele parlamentare ar putea crea tocmai efectul contrar, în sensul politizării întregii campanii şi „contaminării” politice a localelor, benefică pentru opoziţie şi nefavorabilă puterii. Opoziţia ar putea profita de acest prilej pentru a face ca şi alegerea primarilor să fie polarizată pe falia putere vs. opoziţie, ceea ce ar crea un disconfort maxim în zona PDL.

În plus, experienţa practică arată că oricum se produce o contaminare politică, iar alegerile locale în marile oraşe au avut întotdeauna încărcătură politică. Comasarea alegerilor s-ar putea astfel întoarce împotriva PDL. În prim planul competiţiei electorale vor intra direct şi Crin Antonescu şi Victor Ponta, care altfel nu ar fi participat la scrutinul local. În condiţiile în care se vor da bătălii politice intense, va fi mult mai complicat pentru primarii PDL să-şi şteargă apartenenţa politică şi să convingă votanţii că alegerea lor n-are nicio legătură cu guvernarea Boc decât dacă alegerile ar avea loc separat. Unii primari PDL se bucură de o imagine bună în comunităţile lor, dar punerea lor alături de personaje controversate (gen Anastase, Funeriu, Udrea, etc) ar putea genera un „transfer” în sens invers, adică să-şi piardă şi ei capitalul de încredere.

A doua problemă mai puţin sesizată este îngustarea masivă a opţiunilor personale prin comasarea alegerilor. Consecinţele compresiei numerice pentru PDL mai sus descrise ar fi dublate de o drastică limitare a alternativelor. Liderii locali şi toţi cei care vizează o funcţie vor trebui să aleagă – ori candidează pentru administraţia locală ori pentru parlament. Dacă până acum un lider care eşua la locale avea varianta de a candida la parlamentare, acum eşecul va fi definitiv.

•             Este limpede că ne aflăm în faţa unei ofensive a puterii de limitare a pierderilor şi maximizare cu orice preţ a procentului său electoral. Cu toate acestea, chiar în scenariul în care tot instrumentarul legislativ şi electoral pregătit de putere va fi pus în mişcare (comasarea alegerilor, vot prin corespondenţă, scrutin uninominal majoritar, tentativele de cumpărare a electoratului) este în continuare dificil de crezut, ţinând cont de experienţa sistemului politic românesc, şi de tabloul actual al opţiunilor că perpetuarea PDL la putere va fi posibilă.

•             Pierderea estimată la 2/3 din numărul actual de reprezentanţi locali şi centrali ai PDL va conduce la o dezagregare a acestui partid şi va pune sub semnul întrebării supravieţuirea sa politică. Probabil că după alegerile din 2012 vom asista la o reordonare a scenei politice.

sursa: Scribd si pesurse

Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: