R.C. Cristea (Observator Cultural): În pace și onor

Forumul Constituțional lucrează temeinic și scoate la iveală voci ale societății românești pe care le socoteam stinse sau, de-a dreptul, mute. Am urmărit cu mulțumire mai ales peregrinările prin țară ale acestui Forum și m-am bucurat să aflu cît de nimerite și de avîntate au fost propunerile pentru noua Constituție. Așa stau lucrurile în matca lor firească și cu totul alta era România de azi dacă societatea civilă ar fi însemnat altceva decît un concept inapt să se coaguleze în ceea ce reprezintă piatra unghiulară a celor mai solide democrații din lume.Au fost îndreptate spre travaliul constituțional teme consistente, de o expresivă contemporaneitate (dreptul la eutanasiere, de pildă), care n-au pătruns pînă acum în dezbaterea publică de la noi, deși s-ar fi cuvenit să fie primite demult în lexicul modernizării societății. Sper să nu cad în mirajul unor iluzii stupide, dar parcă încep să cred că spiritul civic a căpătat oarecare vigoare de ceva vreme și că putem vorbi despre deșteptarea unor pături sociale ce nu se mai lasă duse cu tradiționalul zăhărel al politicii, care își cunosc interesul și se străduiesc să-l impună cu varii prilejuri, inclusiv, iată, în viitorul corp constituțional. Mă voi opri doar asupra unei teme provocate de discuțiile din Forum: prezența monarhiei în iminentul orizont al Constituției. Într-o balansată analiză din România liberă (în 8 mai a.c.) cu titlul „Monarhia. A doua strigare“, Alina Mungiu-Pippidi socotește nimerită o reflecție publică focalizată asupra formei de guvernămînt „în loc de a discuta tot felul de modificări care se leagă strict de actualii actori politici și vor deveni perfect redundante cînd în locul lor vor fi alții, și cînd se vor cere probabil alte modificări constituționale“.

„Peste tot s-a propus revenirea la Monarhie Constituțională“, a declarat Cristian Pîrvulescu, coordonatorul Forumului, citat de presă, după turul de dezbateri de la Tîrgu-Mureș din 25 aprilie. Într-un sondaj realizat de INSCOP în perioada 19-27 martie 2013, românii vor republică prezidențială (35,3%), monarhie constituțională (17,7%), republică parlamentară (13,2%) sau republică semiprezidențială (12,9%). Autorii sondajului adaugă că „dacă la începutul anilor ’90, monarhia era susținută în primul rînd de persoane în vîrstă, care «prinseseră» cumva regimul interbelic sau măcar cărora li se povestise în familie despre Casa Regală, în 2013 bazinul electoral pentru monarhie este compus din tineri între 18 și 35 de ani“. Interpretînd procentul, oricum de luat în considerație, al subiecților ce doresc revenirea României la monarhia constituțională, același Cristian Pîrvulescu găsește o explicație în „imaginea necontroversată a Regelui, dar și a prezenței Casei Regale în activități din viața publică“.

Într-un alt sondaj de opinie, realizat de astădată de IMAS în perioada 11-17 ianuarie 2012, Regele Mihai ajunsese la o cotă de încredere de 36,6%, fiind urmat pe ”podium” de președintele PNL Crin Antonescu (25,4%) și de liderul social-democrat Victor Ponta, cu 22,5%. Prin comparație, în același clasament, președintele în exercițiu Traian Băsescu acumulase 8,6%. Autorii sondajului susțin că ascensiunea Regelui Mihai a început imediat după discursul ținut de acesta în fața Parlamentului, în 25 octombrie 2011. În decembrie 2011, încrederea în Regele Mihai ar fi crescut la 25,7%. În interpretarea IMAS, „în mai puțin de o lună, pe fondul protestelor de stradă, cota de încredere a Regelui Mihai a urcat cu zece procente“. Oricît de subiective pot fi considerate asemenea sondaje, ele trimit, în opinia mea, fără umbră de îndoială, la prezența unui electorat constituit, structurat și cu evaluări mature care percutează, uneori în salturi spectaculoase, la mesajele Casei Regale, ale Regelui Mihai – în primul rînd. Aplecarea spre monarhie conduce la un bloc electoral destul de stabilizat, unde descoperim și multă tinerime în căutare de modele, pe care le găsesc în lumea regalității, în noblețea, altruismul și limpezimea de imagine a Casei Regale. În identificările sociologice, apar însă, cu constanță printre tinerii simpatizanți regaliști din România, și atracții neașteptate venite, spre exemplu, dinspre mondenitatea selectă a monarhiilor, în special a aceleia britanice.

Textul de față nu are intenția unei pledoarii pentru avantajele unei eventuale întoarceri a României la monarhia constituțională, deși s-ar găsi lesne argumente în acest sens. Nici Casa Regală n-a pus în discuție actuala ordine constituțională. Însuși Regele Mihai a spus, inechivoc, și anume chiar în evocatul discurs în fața Parlamentului: „Am primit cu bucurie și cu speranță invitația reprezentanților legitimi ai poporului“. Nu e în chestiunea acestui articol nici explorarea unui trecut unde, lăsînd între paranteze mari domnia Regelui Carol al II-lea, cu totul atipică, mai ales prin încărcarea ei de catastrofale strategii politico-militare, monarhia a condus cu bine România prin cele mai grele furtuni ale istoriei sale. Cînd și dacă se va petrece – trecerea României de la republică la monarhie va fi călăuzită de echilibru, de calcule prudente, în bună armonie cu contextul politic intern și extern.

Într-un scenariu vizionar, o astfel de încumetare crucială ar fi indispensabil legată de determinarea unei clase politice urmînd prototipul aceleia care l-a adus pe tron pe Regele Carol I. Istoria contemporană a României nu se mișcă în direcția unei competiții între actualul regim republican și guvernarea sub monarhie constituțională. A presăra, pe de altă parte, Casa Regală, cu toate însemnătățile ei, pe traseul unui teme respectabile, dar cu arie limitată atît de recunoaștere oficială, cît și de exprimare mi s-ar părea o atitudine opacă la un impuls evident și proaspăt al societății. Monarhia românească, așa cum se prezintă ea, hic et nunc, binemerită un tratament adecvat, nu favorizant, ci în corectă ritmare cu o presiune a realității, ce are cu totul altă vigoare decît timbrul șoptit al fidelilor regaliști din anii fesenismului comunizant. Dacă o singură apariție publică a Regelui Mihai reușește să-l propulseze pe prima poziție în ierarhia personalităților în care românii au cea mai mare încredere, iar un protest de stradă îndreptat, în primul rînd, împotriva regimului autoritarist al lui Traian Băsescu îi aduce, în același top, fostului Suveran al României, un supliment de zece procente, fără ca acesta să se raporteze în vreun la respectiva manifestaţie, se cheamă că potențialul monarhiei, fie el și dependent de figura emblematică a șefului Casei Regale, contează și incumbă. Străbat anevoios prin nătîngismul presei mobilitatea și consistența contactelor externe ale aceleiași Case Regale, în fața căreia destule uși, pentru alții ferecate, ale Occidentului se deschid cu deferență. Mană cerească pentru orice guvern, asemenea servicii de ambasador al bunei-credințe oferite de Casa Regală ar putea fi cu mult îmbogățite și ar ieși din sfera misiunilor ad-hoc dacă ar fi prinse într-o efigie instituțională.

Cîteva simple ipoteze de lucru, unele – preluate din surse semipublice, altele – sugerate de specialiștii în drept constituțional cu care m-am sfătuit. În cazul preconizatei revizuiri a Constituției, art. 152 nu permite modificarea formei de guvernămînt. Ceea ce nu interzice însă, spre exemplu, introducerea într-un articol constituțional a unui amendament de genul: „Casa Regală a României este recunoscută ca un simbol al statalității României“ ori „Casa Regală a României este recunoscută ca un simbol al statului, parte în construcția suveranității sale“. Fără a „atenta“ în vreun fel la forma de guvernămînt republicană, un asemenea amendament ar recunoaște istoria, simbolistica, însăși existența Casei Regale ca instituție cu o funcție impunătoare în tradiția constituțională a României. Articolul 12 („Simboluri naționale“) pare cel mai potrivit pentru inserarea amendamentului mai sus menționat. Citat de Mediafax (în 13 mai), liderul PNL Crin Antonescu a declarat că „ar putea susţine ideea ca data de 10 Mai, cînd este serbată regalitatea, să devină o a doua sărbătoare naţională, după Ziua de 1 Decembrie, precizînd că ideea ar putea fi luată în discuţie şi la revizuirea Constituţiei“. Copreşedintele USL a adăugat: „Nu în locul celei de 1 Decembrie, dar, sub o formă sau alta, alături de cea de 1 Decembrie, cred că putem lua în serios o asemenea propunere“.

În cazul unei respingeri în Constituantă, articole identice sau similare pot figura şi într-o lege organică. Dînd frîu liber imaginației și făcînd un racord cu modelul altor state europene, inclusiv republici, mă întreb ce efect ar avea o propunere ca tricolorul să poarte însemnele Stemei Regale a României. Și această ipoteză de lucru ar putea fi tranșată în mod distinct față de Constituție, prin modificarea legii 102/1992 privind stema țării și sigiliul Statului.

Circulă prin medii politice și juridice un proiect legislativ privind „înființarea Instituției Înaltului Reprezentant al României“ (ÎRR). Este vorba de o „autoritate administrativă centrală autonomă aflată în subordinea Parlamentului României“ a cărei primordială menire ar fi aceea de a „reprezenta interesele României în țară și peste hotare, în mediul politic, economic, diplomatic, militar, cultural, educațional și științific“. ÎRR ar urma să fie „numit“, cu majoritate simplă, de plenul Parlamentului, „la propunerea Șefului Casei Regale a României“. Preluînd din prevederile în baza cărora funcționează și alte organisme autonome subordonate Parlamentului (CNSAS, CNA, CNCD, ANCOM etc.), dar cu o arie de manifestare evident mai extinsă, ÎRR și-ar „îndeplini atribuțiile în colaborare cu celelalte instituții ale Statului Român, consultîndu-se cu acestea la definirea strategiei sale de acțiune“. Am întors pe toate fețele acest proiect de lege și nu văd motivele pentru care oficiile asumate de ÎRR ar putea deranja cele mai acute susceptibilități republicane. Dimpotrivă, statul ar găsi, zic eu, numai profituri în această treaptă de încadrare instituțională și de cuvenită redimensionare a relațiilor sale cu Casa Regală.

Orice decizie vor lua guvernanții, cred că aceasta va trebui nu doar să onoreze miezul cel mai glorios al istoriei naționale, ci și să elibereze un anume prezent monarhic, așa cum se înfățișează el, de prejudecăți caduce, amintind de mentalități de care, între timp, pînă și antiregaliștii zeloși se vor fi despovărat. Sunt îndreptățit să contez, însumînd declarații mai vechi și mai noi ale liderilor USL, pe judecata cumpănită a acestora asupra unui subiect pe care vor înțelege să-l trateze frontal și transparent, ca reacție îndreptățită la o pulsație populară de netăgăduit.

sursa: Observator Cultural