Barbu Mateescu (Sociollogica): „Românii proşti” şi victoria USL

b mateescu„Să încerci să-l înţelegi pe Muad’Dib fără să-i înţelegi inamicii, Harkonenii, înseamnă să încerci să vezi Adevărul fără să cunoşti Minciuna. Înseamnă să încerci să vezi Lumina fără să cunoşti Întunericul. Nu se poate.” (Frank Herbert, Dune)

Victoria USL e pusă de oponenţii săi pe seama prostiei votanţilor USL. Sau chiar, într-o formă mai elaborată, pe seama prostiei poporului român.

În primul rând, orice referire la „popor” în termeni largi este deficitară. Am scris despre acest subiect aici. Recomand cu căldură link-ul, el explică de ce voi pune problema în termeni ceva mai sobri.

Victoria USL se datorează într-o bună măsură oponentului slab şi slăbit pe care l-a avut în faţă. Dacă eu am 5000 de voturi iar ceilalţi candidaţi au doar o mie, câştig cu uşurinţă („83%!”). Dacă însă am un oponent puternic care a strâns şase mii de voturi, scorul meu e mult mai mic. Victoria USL este imposibil de studiat fără a înţelege ce şi cum a fost PDL.

1. Punctul de pornire: un partid mai slab decât oponenţii săi

În 2008, PDL a obţinut 33% din voturi. Partidul era la foarte multe procente şi mandate distanţă de a guverna fără PSD *şi* fără PNL. Motivul pentru care partidul a preluat singur batonul guvernării – rezultatul turului doi al prezidenţialelor – a fost dinamitat în planul percepţiei publice pe 6 mai 2010, adică practic imediat.

În momentul de euforie din toamna lui 2008 s-a scăpat din vedere forţa combinată a PSD şi PNL (53% din voturi). Nota de plată a venit în 2012, în special la locale dar nu numai.

2. Un partid care nu-şi convingea propriul electorat

Să ne gândim la votanţii PDL din 2008…

… şi la agenda lor în 2012.

Vroiai să îl susţii pe Traian Băsescu, să aperi statul de drept? ARD n-a promovat această paradigmă, era ca şi când referendumul n-ar fi avut loc niciodată. Două milioane de persoane care ar fi votat la referendum împotriva demiterii n-au votat ARD la parlamentare, de fapt mulţi n-au mai votat deloc.

Vroiai să votezi împotriva corupţiei? Monica Macovei – un punct de referinţă pentru electoratul TB/PDL în acest domeniu – nu a existat în marketing-ul campaniei. Mai mult, comisia Macovei a fost un dezastru din aproape toate punctele de vedere. Mulţi corupţi au ajuns pe buletinul de vot. S-a sperat că românii sunt …. proşti şi n-o să-şi dea seama.
Vroiai să votezi pentru o economie mai bună, măsuri inteligente în domeniul fiscalităţii, un stat mai mic şi mai sprinten? ARD nu era o opţiune. Lectura măcar parţială a programului oferă momente de umor veritabil.
Vroiai să susţii măsurile de austeritate din 2010? Boc fusese zburat din fruntea partidului. Conducerea PDL trecea subiectul sub tăcere, asta când nu îl ataca pe Emil Boc în mod direct.
Vroiai un sistem de sănătate mai bun? ARD nu vorbea despre asta. Vroiai soluţii în educaţie? Nu le găseai la ARD.
Vroiai să votezi în numele morţilor din decembrie 1989, în numele Pieţei Universităţii, în numele luptei împotriva comunismului? Unii oameni au făcut asta şi au optat pentru ARD. Ei au reuşit să găsească legătura între Costică Canacheu şi Corneliu Coposu sau între Cezar Preda şi „Mai bine mort decât comunist„. „Idioţi utili” vor mai exista atâta timp cât Ion Iliescu va fi asociat cu politica.
Vroiai patriotism, credinţă, speranţă? Nu, ARD nu servea aşa ceva. O tentativă în acest sens a fost lovită de ridicol. Actorii nu intrau în rol.
În plus, Vasile Blaga anunţa la începutul campaniei electorale că se va alia cu PNL. Deci nu era clar ce votezi de fapt. Un guvern Antonescu? ARD nu a anunţat niciodată în mod public care era oferta sa la nivel de miniştri. N-a anunţat numele unui potenţial prim-ministru. De fapt, fiind o alianţă electorală şi nu politică, în plan juridic ARD urma să se desfiinţeze în ziua următoare alegerilor. Deci votai un cadavru în descompunere programată.
Atunci ce găseai la ARD? Cu câteva excepţii punctuale candidaţii erau mediocri. Cei din FC-NR-PNŢCD au fost aruncaţi în colegii dificile, fără să aibă resurse la dispoziţie, dar cât să păcălească „lumea bună, finuţă” că ARD ar fi avut peste tot candidaţi de calitate. Acesta a fost marele succes al ARD: nada a fost înghiţită. Nimeni acum nu se mai uită să vadă cine a candidat împotriva USL, şi se vorbeşte de parcă am fi asistat la o luptă între îngeri şi Mordor. Împotriva lui Becali a candidat un director Metrorex care, practic, nu era om politic. Împotriva lui Voiculescu s-a trimis, de asemenea, un candidat non-politic, greşeala PSD de la primăria Bucureştiului în 1996. Exact împotriva lui Voiculescu era nevoie de o candidatură de forţă. Blaga a spus pas la idee.
Deja 15% din parlamentarii PDL au plecat din partid şi sunt acum la putere. În câteva luni sute de mii de voturi pro-ARD au fost călcate în picioare. Dar poporul român a fost prost pentru că… nu a băgat în Parlament mai mulţi astfel de oameni? Poftim?
3. Un partid care nu putea atrage votanţi noi
A realiza acest obiectiv era imposibil din motivele menţionate mai sus, dar şi pentru că PDL:
– Avusese imaginea unui partid care luptă împotriva corupţiei şi s-a dovedit a fi corupt până în măduva oaselor. Adică şi-a aruncat brand-ul la gunoi.
– Avusese imaginea unui partid al prosperităţii, dar a fost tras în jos de criză. Factorul subestimat până şi acum: mărirea TVA. Birocraţia a rămas în mare parte criminală, unele măsuri bune au ieşit la iveală … în timpul guvernării Ponta. Deci la revedere, potenţiale voturi din partea micilor întreprinzători.- Avusese imaginea unui partid eficient, al primarilor de calitate. Unii primari au rezistat alegerilor locale, dar cu greu. La parlamentare s-a ratat transmiterea de capital electoral.

– comunicarea şi comunicatorii: no comment.
– valori: nu (mai) erau de niciunele. Rebranduirea s-a făcut exclusiv prin schimbarea siglei şi a numelui, atât la locale cât şi la parlamentare. Adică PDL a sperat că românii sunt…. proşti.
– Alternativele la PDL – NR, FC –  au candidat alături de PDL. Susţinătorii lor din afara electoratului PDL, câţi o fi fost, au plecat dezgustaţi. Susţinătorii lor care veniseră de la PDL s-au pomenit reîntorşi la matcă, într-un joc cu sumă zero.
4. Un adversar puternic
USL nu a jucat perfect, dar a jucat bine. Se baza în mod constant pe 3,2 milioane de oameni care au votat în 2008, 2009 şi 2012 partidele care au compus ulterior USL, dar şi candidaţii lor la preşedinţie. Atenţie, deja vorbim de un grup mai mare decât electoratul PDL din urmă cu câţiva ani (2,2 – 2,5 milioane). Dar e doar începutul…
… şi asta pentru că la prezidenţiale candidaţii PSD şi PNL au mai mobilizat încă 2 milioane de persoane, atât în primul tur cât şi în al doilea. Din aceştia, în 2012, au venit la vot la locale şi la parlamentare 1,2 milioane.
5. Mini-concluzie
 
Un partid mai slab decât oponenţii săi însumaţi.
A pierdut votanţi.
N-a câştigat alţii noi.
Oponenţii s-au mobilizat foarte bine.
În alte cuvinte, PDL a fost prea mic pentru a câştiga războaiele pe care le-a dus. Iar erorile făcute au accentuat situaţia. Partidul era „prea băsist” pentru votanţii USL şi „prea puţin băsist” pentru susţinătorii săi. Trădările din rural au fost cireaşa de pe tort.
Cazurile Voiculescu şi Becali sunt exemplificări minore ale unui val imens. ARD a înlesnit victoria acestor candidaţi cu erori tactice, adică „dându-se la o parte” cam ca peste tot. Faptul că ARD a fost la un vârf de unghie de a fi depăşit de PPDD (un cumul de aspiraţii anti-sistem) arată cât de slabe au fost oferta şi performanţa.
PDL ajunsese atât de jos încât s-ar fi votat pentru *oricine*, atâta timp cât candida împotriva sa. Atât de puţine arme sau argumente avea acest partid la dispoziţie pentru a convinge votanţi. Atât de dispreţuit era, atât de multe pârghii apăsase prost în atât de multe grupuri sociale. Când obţii mai puţine voturi decât partidele istorice în 1990 vorbim de o prestaţie cu adevărat ieşită din comun.
„Dar de ce nu se prind votanţii că trebuie să voteze pentru altcineva?”. Dacă laşi contracandidatul să zburde, va câştiga. Nu există oponenţi imbatabili (vezi exemplul Stavarache vs. Sechelariu de acum câţiva ani). Dar trebuie să te lupţi – să ai resurse, know-how politic şi ambiţie. Votanţii nu „se prind” că trebuie să te voteze. Trebuie să-i convingi. Nu poţi să aştepţi să-ţi pice în braţe votanţi. Ar fi o atitudine… asistenţială.
Ca notă de final: să rămânem la afirmaţia „românii sunt proşti”. Întreb pe cei care cred acest lucru şi urăsc USL: era poporul prost şi în 2004? Sau 1996? Sau 2007 (victorie categorică a lui Traian Băsescu la referendum)? Sau 2009? Oare nu cumva poporul e prost atunci când „ai noştri” pierd, iar când „ai noştri” câştigă e un popor inteligent? Dacă aşa stau lucrurile poporul nu e nici prost, nici inteligent. Sau fluctuează atât de des ca inteligenţă că afirmaţia e inutilă şi trebuie nuanţată („poporul e prost din când în când”, ceea ce – să fim sinceri – reduce enorm din impact şi de fapt nu mai înseamnă aproape nimic).

Etichete:, , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: