Lucian Isar (22): Roşia Montană e un tun

Lucian Isar(…)

Î: Să trecem la Roșia Montană. Vi se pare necesar, economic vorbind, acest proiect? Totuși, se vehiculează suma de 12 miliarde de euro, 2.000 de locuri de muncă.

LI: Răspunsul simplu este: sub nicio formă sau sub nicio formă acum. Vă răspund pe diferite paliere, toate din perspectivă economică. În primul rând că România lucrează, cel puțin a început să lucreze atunci când eram ministru, la o politică industrială de dezvoltare, care pentru o țară europeană cum este România spune că nu faci minerit decât în măsura în care ai aliniate și celelalte industrii pentru a capta lanțul valoric pe teritoriul tău. Altfel spus, dau exemplul cu nichelul. Dacă găsești nichel la Roșia Montană, dar noi nu știm dacă există nichel sau altceva, ai putea să dai drumul la exploatare doar în măsura în care mai ai 3 componente pe teritoriul românesc: o fabrică de baterii nichel polimer, un institut de cercetare în domeniul polimerilor pentru baterii și o fabrică de mașini electrice. Doar în acest caz, tu ca țară, conform unei politici clare, și nu unei legislații specifice unui singur proiect, ai putea să dai drumul unui astfel de proiect. În al doilea rând, atât timp cât acest proiect este unul viciat, în care statul pierde, după ce incluzi costurile unei probleme de mediu, semnalul către ceilalți investitori este unul negativ, și nu unul pozitiv, cum încearcă premierul Ponta să denatureze mesajul.

Î: De ce?

LI: Altfel spus, în momentul în care Roșia Montană va trece, Dacia Renault se retrage în Maroc, pentru că, atunci când tu lași miliarde de euro pe masă unei companii care nu aduce niciun fel de valoare adăugată, ceilalți investitori serioși, care au dezvoltat o tehnologie de afaceri, au tot dreptul să ceară guvernului României același tip de subvenții sau același tip de cadouri. Numai că statul român, membru UE, nu mai are cum să arunce 5 miliarde pe masa Daciei Renault. Până acum, statul român a oferit investitorilor străini aceleași condiții: sunt o țară europeană, asta e plaja de ajutoare de stat, de condiții pe care putem să vi le oferim, suntem o piață bună, avem capital uman, resurse, veniți la noi și investiți, dar ăsta e maximum pe care putem să-l oferim. În momentul în care avem un astfel de exemplu care rupe rândul, și nu-l rupe cu o creștere de 1-2%, ci în sensul în care lași pe masă foarte mulți bani… Este un deal care nu e negociat în interesul statului român, e un deal în care nici măcar nu taxezi în măsura în care vei găsi alte metale în zona respectivă. Este un deal în care, într-o formă care pe mine m-a lăsat mască, susții că la un baraj de 185 de metri nu ai nevoie decât de 140 milioane garanție de mediu din partea unei companii care nu are o altă activitate spre care să te îndrepți. Noi nu avem de a face cu un British Petroleum, care după dezastrul din Golful Mexic a pus pe masă 4 miliarde de dolari ca să elimine pierderile ecologice. Noi vorbim de o companie cu răspundere limitată, care oricând se poate băga în faliment dacă se va produce o neplăcere.

Î: Dar lasă o garanție de 25 de milioane de euro tocmai în perspectiva unei catastrofe ecologice.

LI: Asta vă spun! 25 de milioane sunt nimic față de impactul pe care poate să-l aibă. Accidentul de la Baia Mare a costat statul român peste 200 de milioane și în realitate costă în continuare. Noi vorbim de un proiect de câteva zeci de ori mai mare din punctul de vedere al impactului negativ asupra mediului. În comunicarea publică, ca să fie mai ușoară manipularea, se utilizează niște ancore, de exemplu, redevența de 6%. Compari stânga-dreapta, zici: e bine. Ei, nu e bine! Ăsta e un proiect, ar trebui să aibă o abordare holistică, să ai în vedere toate costurile – inclusiv costurile cu un posibil astfel de dezastru, care sunt la nivel de miliarde -, fluxurile financiare de-a lungul timpului, unde se duc taxele, cum, costul de transfer. Poți să-i oferi unui astfel de investitor 20% rentabilitate, dar restul să revină statului român. În schema actuală, practic este un tun. Statul român are această gaură potențială, iar partea leului va fi luată, prin prețuri de transfer, de companie. Prin faptul că ne vom trezi că în realitate nu sunt până în 300 de tone de aur, ci vor fi vreo 800 de tone de aur. Iar această informație putem s-o decelăm nu din documentele interne – pe care nu le-am văzut, nu sunt publice –, ci pur și simplu din faptul că respectiva companie a cerut o opțiune de prelungire a proiectului cu încă 20 de ani. Orice opțiune de prelungire a unui astfel de proiect minier se face pe bani, costă cam câteva sute de milioane de euro. Nu le-am văzut în noua negociere. În momentul în care tu ca guvern lași prelungirea doar la vreo 20 de milioane, înseamnă că i-ai mai dat respectivei companii încă câteva sute de milioane de euro gratis. Făcând suma tuturor acestor argumente, opțiunea corectă a statului român este să aștepte până când tehnologia va evolua, astfel încât să nu distrugem patru munți și să exportăm minereu.

Î: Ce spuneți dvs. este că o firmă cu răspundere limitată este prea mică pentru un proiect atât de mare.

LI: Da, nu ai garanțiile că îl va duce la bun sfârșit. Să vă dau un alt caz, care nu e ipotetic, s-a întâmplat. O astfel de firmă să zicem că nu reușește să ducă la bun sfârșit proiectul, care se oprește după 4 ani, după ce ți-a decimat 2 munți, rămâne în lipsă de capital, investitorii au plecat ori au fost băgați la închisoare, se pot întâmpla tot felul de lucruri, mai ales în domeniul ăsta. Te trezești, ca stat, cu un teritoriu defrișat, la mijlocul proiectului, n-ai încasat nimic și ai o mare problemă să găsești alternativă. În momentul de față, important este să se investigheze cum s-a ajuns în această situație, pentru că este foarte ciudat.

Î: Unul dintre contraargumente, pe care l-au adus cei de la Gold Corporation și reluat de premierul român, a fost amenințarea cu spectrul procesului, în care noi, fără a obține nimic, pierdem niște miliarde. Cât de posibil este un asemenea scenariu?

LI: Este posibil doar după declarația premierului. În momentul în care a făcut o asemenea declarație s-a invitat să fie avocatul lui RMGC contra statului român. O asemenea declarație eu n-am mai auzit să se fi făcut undeva în lume. În primul rând, nu există niciun fel de estimare în acest moment asupra daunelor, premierul a aruncat o sumă care dintr-o dată a devenit o ancoră. Practic, în acest caz, la arbitraj, care probabil se va întâmpla în Austria, dacă nu trece proiectul, se va folosi această declarație. Premierul Ponta a zis că atât merităm, indiferent cât au investit, că au cumpărat case cu 450.000 de dolari sau alte dude pe care le-au justificat drept cheltuieli. Eu nu cred că au vreo șansă, dacă statul român se apără, și mai ales nu ar fi avut o șansă, dacă premierul Ponta nu ar fi făcut această declarație.

Î: Ați spus că, de fapt, Roșia Montană este un semnal negativ pentru investitorii străini, dând exemplu cu plecarea Dacia în Maroc. Nu exagerați?

LI: Dacia Renault nu privește Roșia Montană Gold Corporation ca pe un investitor, și nici Ford. Îl privește ca pe un speculator pe resurse naturale. Nu au același nivel din perspectiva investitorilor. Noi vorbim de investiții străine directe care creează locuri de muncă cu valoare adăugată, care generează efecte de acumulare în economie. Practic, facem un cadou lui RMGC de la 5 miliarde de euro în sus, doar pentru că angajează 800 de oameni? Vă aduc aminte că, de curând, IBM a angajat sau a promis că va angaja 900 de oameni printr-un ajutor al statului de 22 milioane de euro, iar ăia sunt IT-iști, e valoare adăugată.

A.P.: Premierul repeta în toate declarațiile că obligația statului român este de a extrage minerale, petrol, ce mai avem, și nu e singurul. Este o filosofie economică bazată pe extragerea resurselor țării. Ce s-ar putea contrapune acestei filosofii?

Ce n-a spus premierul sau nu știe, n-a citit, este că viziunea liberală, care a fost prezentată atunci când s-a făcut programul de guvernare USL, mai are și partea a doua: da, utilizăm resursele în măsura în care putem să captăm întregul lanț. Altfel spus, gazul de șist nu se compară cu aurul de la Roșia Montană, în măsura în care gazul de șist poate să mă ajute să-mi dezvolt industria chimică. Dacă eu pot să fac asta, iar produsele mele bazate pe gaz ieftin vor fi competitive și le voi putea exporta la prețuri semnificativ mai mari, dacă o astfel de evoluție va putea să-mi dezvolte școala românească de petrochimie, atunci merită să o fac.

Î: Da, dar se spune că merită, pentru că iau bani din aur, din redevență, sunt totuși 12 miliarde de dolari.

LI: Dar nu merită să exporți. Asta e diferența de filosofie pe care n-o precizează premierul. Dacă export și iau bani e ca și cum aș tăia pădurea și aș exporta bușteni. Asta face o țară bananieră. Pledoaria liberală a fost: tai pădurea, nu numai că nu exporți bușteni, faci mobilă aici și eventual ai și o școală de design de mobilier.

Î: Avem investiții străine la un nivel absolut stânjenitor, dacă scazi creditele intragrup, ești în câteva zeci de milioane, nici măcar n-ai 100 de milioane investiții străine directe. Care e cauza? Criza…?

LI: Nici pe departe nu e vorba de criză. În primul rând că România are o poziție aparte, este o țară din UE, dar are considerente de economie emergentă, în sensul de ineficiență cât cuprinde, resurse neexploatate, capital uman, și nu mă refer doar la capital uman rămas în România, ci capitalul uman migrat recent. Prin urmare, dacă ai avea ce să faci în România, s-ar întoarce din Italia și Spania. Ceea ce nu poți spune de celelalte economii mature din Europa. Altfel spus, România are niște atuuri. Prin urmare, pentru faptul că România este ocolită de investitori trebuie căutată motivația în altă zonă. Nu la criză, pentru că dacă vă uitați la fluxurile globale de capital, se duc către piețe emergente. Trebuie să vedem exact ce are România de este ocolită de investitori. Părerea mea este că este ocolită din cauza exact a Roșiei Montane, pentru că Roșia Montană semnalizează o țară bananieră africană, un proces viciat.

L.M.: Eu înțeleg că acum e o ștampilă negativă Roșia Montană, dar investițiile astea atât de mici sunt de dinainte de izbucnirea scandalului.

Au fost mai multe evenimente care au diminuat apetitul investitorilor. Roșia Montană e ultimul și care-mi semnalizează corupție, cel de dinainte, care-mi semnalizează instabilitate a fost referendumul. Sau diferite derapaje la nivel de declarații. Pentru că, în momentul în care un înalt demnitar al statului se apucă să intre în polemică cu un premier din alt stat sau un cancelar, o investiție din țara respectivă începe să revadă planul, să spună: poate nu e momentul să investim chiar acum, hai să mai amânăm un an.

Î.: Totuși, România e acum pe o ușoară creștere economică. E reală această creștere, e sustenabilă în timp sau nu?

LI: Nu. Economia României se află în ceea ce se numește creștere economică recesionară sau stagnare economică, adică creștere economică măruntă, incapabilă să creeze locuri de muncă. Elementele care vă arată mai multă creștere sunt legate pur și simplu de ploaie și soare. Avem un an agricol bun, avem un Institut de Statistică destul de creativ, adică se cam mișcă datele și asta cred că este motivația pentru care vom avea mai mult de 1%. Dar când ne uităm la capacitatea acestui 1% de a crea locuri de muncă, de a spori bunăstarea cetățenilor, ne întoarcem la definiția creșterii economice recesionare. Practic, România stagnează. Ceea ce e o mare problemă, pentru că România ar putea crește la 4%.

Î: Vedem rapoarte care arată că România este ultima la colectarea de TVA, ultima din grupa țărilor europene la competitivitate. De ce s-a ajuns aici? Ce nu face corect guvernul?

LI: Ceea ce nu face corect este că nu se ține de programul de guvernare. Programul de guvernare avea o parte liberală de dreapta, de construcție, cu poli de dezvoltare, cu politici industriale, cu investiții. După cum vedeți, investițiile au scăzut, preferă să facă transferuri, preferă să achiziționeze voința anumitor clase de votanți. Asta e problema cu actualul guvern, este prea de stânga pentru o construcție economică.

Etichete:, , , , , , ,

2 comentarii pe “Lucian Isar (22): Roşia Montană e un tun”

  1. maria iliescu 2 octombrie 2013 la 5:10 PM #

    …..sunt blocata…..de fb….ca nu mai am voie sa invit 30 de zile ____pe nimeni ______NICI NU INTENTIONEZ , si nici nu am nici o nevoie sa invit …..si asa….este un dute -vino , o vanjoleala…..Iar , de cateva ore o tine numai sa ma autentific, sa completez un chestionar in limba engleza , ori cum nu stiu lb. Eg ….nu am ce completa …sau numai AIUREA ____ma baga pe pagina ca ceva nu este in regula….si , iar o ia de la cap____deja , am obosit , si asa deabia suport frigul si mainile amandoua scrantite……deabia butonez ….MULTUMESC ANTICIPAT pentru intelegere…….________

    Apreciază

  2. Ivi 3 octombrie 2013 la 9:58 AM #

    Da se vede in acest interviu un germene de politica economica liberala adecvata… „neoconismul economic” de tip Basescu – PD a facut mult rau economiei romanesti …din pacate acum domina (prin premier) o perspectiva „neocon socialista” inadecvata unei dezvoltari sanatoase…

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: