Despre vânzarea terenurilor agricole

terenuri-agricole_strainiRecent presa internațională a relatat despre faptul că Bulgaria, stat aflat din multe puncte de vedere într-o situație similară statului român, a amânat până în 2025 aplicarea prevederilor UE privitoare la vânzarea terenurilor agricole către persoane fizice sau juridice din UE. Bulgaria riscă sancțiuni din partea UE, dar bulgarii cred că o vor ține pe a lor, încercând măcar să amâne, dacă nu să împiedece preluarea controlului asupra terenurilor agricole de către ”străini”.

Spaima de ”străini” a agitat și spirite din politica și media românească dar România s-a dovedit a fi, și de data aceasta, mai deferentă față de normale europene decât vecinii noștri (maghiari sau bulgari). Ceea ce nu înseamnă că guvernarea USL va deschide porțile cumpărătorilor nerezidenți fără a lua minime măsuri în vederea evitării transformării terenurilor agricole într-un obiect de speculă, internă sau internațională.

Un proiect de Ordonanță de Urgență vine să facă lumină asupra felului în care USL vede procesul  prin care se va putea efectua transferul de terenuri agricole (în prezent, să recunoaștem, multe dintre ele nelucrate sau aflate în posesia unor proprietari care nu le pot pune în operă la justa lor valoare).

Astfel  persoanele cu cetățenie străină nu sunt îndepărtate de la posibilitatea cumpărării unor terenuri agricole în România, dar accesul este îngreunat de faptul că Guvernul impune un drept de preempțiune, drept oferit statului român persoanelor sub 40 de ani care practică deja agricultura în localitatea respectivă. De asemenea cumpărătorul trebuie să facă dovada că în ultimii 5 ani a practicat agricultura.

Cine intra sub incidenta prezentei ordonanțe:

  • persoanele fizice, cetățeni romani, respectiv cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spațiul Economic European (ASEE), precum și apatrizilor cu domiciliul in România sau într-un stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spațiul Economic European (ASEE).
  • cetățeanul unui stat terț si apatridul cu domiciliul într-un stat terț pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole situate în extravilan în condițiile reglementate prin tratate internaționale, pe baza de reciprocitate, în condițiile ordonanței de urgență.
  • terenurile agricole situate in intravilan nu intra sub incidența OU.

Mai multe amănunte, în textul proiectului OG (http://www.scribd.com/doc/184243213/conditii-vanzare-teren-agricol-pdf) sau conditii-vanzare-teren-agricol

Etichete:, , ,

3 comentarii pe “Despre vânzarea terenurilor agricole”

  1. Avatarul lui Necunoscut
    nita cristian 14 noiembrie 2013 la 11:40 PM #

    eu am 5 terenuri de vanzare langa snagov :))
    doritori?

    Apreciază

    • Avatarul lui Necunoscut
      Ionut 16 noiembrie 2013 la 3:16 PM #

      Nu degeaba suntem ULTIMA tara din UE…

      Apreciază

  2. Avatarul lui Necunoscut
    berenger 16 noiembrie 2013 la 7:36 AM #

    legea e clar antiliberala, dar nu ne mira deloc. tineti-o tot asa.

    Apreciază