În articolul meu Ponta are merele. Tăriceanu are perele identificam câteva trăsături, câteva elemente care îi uneau pe Ponta și Tăriceanu. Și anume:
(1) O anumită relație cu Crin (de animozitate ascunsă la ambii, din motive diferite și tot din diferite motive ascunsă)) și Partidul Național Liberal condus de către Antonescu.
(2) O relație ambiguă cu președintele Băsescu, aș numi-o de dușmănie-în-supunere. Ambii au nenumărate motive să îl dușmănească pe Băsescu (la nivel instituțional și personal) dar ambii au dovedit, nu doar o dată, o ciudată supușenie față de președintele demis de popor. Căci să răspunzi celui care îți decimează guvernul sau ruinează guvernarea ”ba pe a mătii” nu este opoziție decât pentru decervelați. Atâta timp cât reala opoziție ar fi să tai matrafoxatului accesul la resursele de putere care îi permit implicarea în viața politică dincolo de limitele pe acre în mod vizibil i le conferă Constituția.
Un articol din Gândul mi-a readus în minte o a treia legătură de unire între premierul Ponta și fostul premier Tăriceanu – și anume Klaus Johannis.
În ceea ce îl privește pe Ponta acestuia i-a scăpat la un moment dat porumbelul din gură: ”Mi l-au propus pe Johannis, știind că nu îl pot accepta”. Da, probabil că Ponta nu îl putea accepta pe sasul de la Sibiu. Dar oare de ce? Din mai multe motive, nu le voi putea eu surprinde aici pe toate:
- În guvernarea televizată a USL, imaginea era totul. Și pentru că Ponta era marea vedetă a televiziunilor (majoritatea lor prietenoase) iar miniștrii liberali se ascundeau într-un con de umbră sau erau împinși acolo (în frunte cu vicepremierul Chițoiu), intrarea lui Johannis în guvern risca să inverseze trendul. Iar vorbire concisă și poziția erectă a vicepremierului liberal să eclipseze prolixitatea și flexibilitatea premierului.
- Ponta condusese Guvernul cu mână de fier, făcuse cam ce vroise; inclusiv asumase public în numele Guvernului măsuri la care miniștri liberali nu consimțiseră, nu fuseseră întrebați sau avuseseră justificate obiecții (cazul Roșia Montană, doar un exemplu); este adevărat, câteodată unii dintre miniștri liberali agreaseră poziția premierului, fără a își anunța liderul de partid (electorata…) Cu Johannis în guvern și vicepremier, nu se mai putea repeta acest joc la sume mici, iar Ponta s-ar fi trezit, în Guvern, cu o piatră greu de urnit, în cazul în care decizia părții pesediste nu ar fi avut consimțământul părții liberale.
- Iar cu Johannis în guvern, cu o statură politică redimensionată pozitiv în urma exercițiului guvernamental, PSD ar fi avut o mare problemă în cazul ruperii USL-ului, cam după europarlamentare (era secretul lui Polichinelle că strategii PSD previzionau cam pe atunci aruncarea PNL în Opoziție, sub o formă sau alta, odată cu impunerea unui candidat propriu la președinție). Căci atunci nu ar fi avut numai de înfruntat popularitatea și charisma lui Antonescu, ci și popularitatea și aura de mit urban ranforsate pe care le-ar fi avut-o Johannis, în tandemul președinte-premier Antonescu-Johannis.
Concluzia lui Ponta? Johannis nu trebuia lăsat să ”crească”, dându-li-se liberalilor ceea ce aceștia, în mod îndreptățit, cerea pentru acesta: portofoliul de la Interne și funcția de vicepremier. Și Johannis nu a fost lăsat, cu riscul asumat de Ponta de a sparge USL și de a-i avea vicepremieri pe Daniel Constantin și Kelemen Hunor.
Pe de altă parte, Tăriceanu a putut refuza, până acum, oferte de părăsire a PNL mult mai temeinic construite (deși și acelea sortite eșecului în a sparge PNL), cum a fost mișcarea IRL Chiliman-Moisescu (eșuată în PNȚCD). Le-a refuzat din bine-cunoscuta sa teamă de mișcări bruște, și din socoteala perfect rațională că, rămânând în PNL, va ajunge să preia conducerea partidului în 2014, indiferent dacă Antonescu va ajunge sau nu președinte. La urma urmei fie că Antonescu părăsea partidul prin demisia consecutivă câștigării prezidențialelor, fie prin cea care ar fi urmat înfrângerii la prezidențiale, Tăriceanu rămânea principala candidatură la șefia PNL.
Dar intrarea lui Johannis ca vicepremier, intrarea sa cu toată implicarea în politica de linia întâi a partidului, însemna pentru Tăriceanu sfârșitul speranțelor de a mai fi vreodată șef al PNL. De unde mișcarea sa precipitată, care urma unei ciudate poziții în Delegația Permanentă: aceea de a solicita din partea PSD numai numirea celor 4 miniștri, dar fără să insiste pe chestiunea vicepremierului (cum ar fi: oricare liberal vicepremier, dar numai Johannis nu!). Punct de vedere care coincidea cu poziția premierului Ponta.
Când doi oameni au, sau li se pare că au, aceiași inamici, există toate șansele unei frumoase prietenii. Cu atât mai mult în politică. Doar că prieteniile se pot încheia doar între egali. Ori Ponta are, repet, (aproape) totul în acest moment. Tăriceanu nu (mai) are, din momentul în care a urcat cu căciula în mână scările Palatului Victoria, (aproape) nimic. Dar dacă prietenie nu este, poate va fi servitute… Timpul ne-o va arăta.
Radu Zlati 
Calin Popescu Tariceanu : „Iliescu si Nastase, doi adevarati oameni de stat. Am vazut ca si in PSD sunt oameni care au dimensiunea unui adevarat om de stat, cum e Ion Iliescu. Am fost adversari politici, dar il respect. Al doilea om, care azi e intr-o postura neplacuta, ca sa folosesc un eufemism, e vorba de Adrian Nastase. E un om de cuvant, foarte rar in politica. Victor Ponta a invatat de la el.”
cum poate aceasta rama politica, numita tradiceanu, sa ii laude pe iliescu, cel care ii batea pe liberali si pe taranisti cu batele in 1990? a devenit un comunist abject, un marxist de cea mai joasa speta
ApreciazăApreciază
tariceanu nu a trecut prin parlament pentru ca a dat afara pdl de la guvernare si a umplut guvernul cu penelisti. deci si ponta ar putea atrage toti pepedistii in unpr sau psd si sa umple restul ministerelor cu pesedisti. in schimb tariceanu nu a adus un partid nou la putere, cum vrea psd cu udmr. deci ponta trebuie sa-si dea demisia si sa fie numit un nou guvern cu el premier
ApreciazăApreciază
corect, dar cui îi pasă?
ApreciazăApreciază
Aberatii!
P.S. Cine sunteti dvs., dle Zlati? Cam ce ati realizat in viata in afara de a fi fost coleg cu actualul lider al PNL?
ApreciazăApreciază
Stimate domn, cu alte cuvinte ar trebui să fiu deținător al premiului Nobel pentru a îndrăzni să critic un fost premier? Hm… credeam că democrația implică alte principii de funcționare – inclusiv dreptul la liberă opinie, inclusiv egalitatea între persoane. Chiar dacă nu aș fi făcut nimic în viață, și tot aș fi avut dreptul să mă exprim cu privire la orice subiect, în forma în care aș fi crezut de cuviință. Respect!
ApreciazăApreciază
Nu v-am contestat dreptul la opinie. Mi-ar fi placut insa sa aflu ce va califica pentru postul de parlamentar, intrucat speram ca binecunoscuta apropiere de Crin Antonescu nu este singura recomandare. Fiti convins ca nu va suspectam ca ati fi detinatorul vreunui premiu Nobel! Cu acelasi respect!
ApreciazăApreciază
Mai ști de unde sare iepurele? Problema este una de principiu: ca membru a PNL, conform statutului sunt egal in drepturi cu oricare membru PNL, indiferent de funcția pe care o are. Ca cetățean român, sunt de asemeni egal cu ceilalți cetățeni români și am dreptul de a emite judecăți de valoare asupra activității acestora, mai ales asupra activității lor politice, deci publice. Nimeni (cu atât mai puțin un alt cetățean român) nu îmi poate restricționa acest drept, nici pune cumva la îndoială.
În ce privește calificarea pentru onoranta funcție de aprlamentar, totul este relativ, și pot fi judecat doar în comparație cu ceilalți colegi parlamentari PNL de Cluj. Din acest punct de vedere, nu sunt inferior acestora din cel puțin căteva puncte de vedere:
Dintre cei 4 parlamentari PNL din Cluj, sunt cel mai vechi în partid (e drept, am avantajul vârstei). De asemeni, mă număr printre cei 3 care au experiență de consilier municipal. Ca experiență managerială, am fost director de instituție de învățământ preuniversotar (un alt coleg are o funcție similară în învățământul universitar). Ca experiență profesională – greu de comparat cu ceilali colegi care au profesii diferite, dar ca profesor de istorie am atins nivel cel mai înalt de recunoaștere profesională ca funcție într-un organism colectiv: membru al Comisie Naționale de Istorie, cea care avizează programele școlare. Ca demnitar a statului român am avut-o pe aceea de consilier prezidențial, în timp ce o colegă a fost șefă de cabinet ministerial. Pe scurt, acestea sunt câteva date publice, verificabile, care mă califică sau nu, depinde de opinia dvstră, pentru a mă număra alături de cei ceilalți 3 colegi deputați, printre parlamentarii de Cluj.
ApreciazăApreciază
…dincolo de orice (vini, erori, etc.), realitatea e ca, din pacate, liberalii sunt pe cale sa piarda „razboiul mediatic” …se uita mereu ca in principiu, alegerile se castiga „pe perceptie” in principal (avand desigur si o viziune, strategie, program solid), iar guvernarea e rationala si pe fapte si consecinte…
…actiunea mediatica a liberalilor e palida, fara forta si care perceptiv spune la nivel de mental colectiv ca ei „ar fi de vina”…
…liberalii se afla de fapt in acest moment la o cumpana, intr-un moment de inflexiune – actiunea (sau inactiunea) va determina cursul ascendent sau nu…
…si desigur intrebarea se pune: cum (sau daca) actioneaza liberalii?
ApreciazăApreciază
bună întrebare, să sperăm că va fi bun și răspunsul 🙂
ApreciazăApreciază