B. Glăvan (Logica Economică): De ce creșterea economică de 3,7% nu e mare brânză pentru România

Bogdan GlavanCreșterea economică anunțată de INS este o știre pozitivă, dar nu ar trebui să entuziasmeze pe nimeni. Sigur, dacă PIB crește atunci înseamnă că ne dezvoltăm, nu batem pasul pe loc, dar chiar și cu o creștere economică de 3,7% (semestru la semestru) România este condamnată să rămână în liga a doua mondială, fără perspective ca nivelul de trai al populației să ajungă vreodată egal cu cel al țărilor dezvoltate.

Să analizăm puțin cifrele. Rata medie de creștere economică înregistrată de la Revoluție încoace este 1,3%. Având în vedere că o bună perioadă guvernarea a fost ocupată cu ”greaua moștenire ceaușistă” și că primii ani post-comunism structura economiei a suferit o schimbare profundă, pentru ca nimeni să nu mai invoce acest alibi, vă propun să ne referim doar la perioada 2000-2014. Oricum după anul 2000 creșterea PIB s-a accelerat, așa că vorbim despre partea plină a paharului. În această perioadă am avut parte și de creștere sănătoasă și de investiții proaste, am avut și boom, am avut și criză, am avut și revenire economică; una peste alta rata medie de creștere a PIB a fost de 3,6%. Adică aproape identică cu ultimul ritm de creștere economică raportat de INS.

Vi se pare mult? Să știți că este puțin. Cu un asemenea ritm de creștere nici o țară de pe planetă nu a dus un proces de catching-up, nu a prins din urmă țările dezvoltate. Vă propun să luăm drept exemplu comparativ Coreea, care în ultimii 30 de ani, din 1980 până în 2010, a avut o creștere economică anuală medie de 6,7% – aproape dublă față de cea înregistrată în România. Și să nu credeți că coreenii nu au avut și zilele lor proaste; pe lângă criza financiară recentă, ei au avut de trecut și prin marea criză asiatică din 1997. Una peste alta, creșterea economică din Coreea a fost aproape de două ori mai rapidă decât cea din România ultimilor 15 ani.

Consecința? Cu actualul ritm de creștere României îi trebuie 19 ani ca să-și dubleze PIB. În schimb, Coreea și-a dublat PIB în fiecare deceniu. Până în 2038 România își va mări producția de 4 ori (față de anul 2000), dar coreenii au reușit să o crească de 7,5 ori în ultimele 3 decenii.

Romania Coreea 1

 

Cu acest ritm înalt de creștere economică Coreea a fost în stare să reducă diferența de nivel de trai care o separă de națiunile bogate (să nu uităm, la încheierea Celui de-Al Doilea Război Mondial, Coreea era la fel de bogată ca Ghana). România, în schimb, nu are nici o șansă. Nota bene: Coreea a început de la un nivel de bunăstare mai scăzut decât România, până în 1988 Coreea era mai săracă decât țara noastră, astfel încât progresul înregistrat de coreeni – sau evoluția economică jalnică a României – este cu atât mai semnificativ(ă).

Convergenta

Problema este că ritmul de creștere al României este mai degrabă specific țărilor africane, înglodate în conflicte interetnice și cu o bună parte din populație analfabetă. Dacă privim perioada 1980-2010 vedem că ritmul de creștere al PIB/locuitor (exprimat la paritatea puterii de cumpărare) a crescut practic identic în România și Nigeria. În schimb, nivelul de trai din Chile a urcat de două ori mai mult, iar cel din Coreea incomparabil mai mult.

Romania Nigeria

Ce este de făcut? Creșterea economică de 3%-4% nu înseamnă practic nimic din prisma obiectivului fundamental pe care ar trebui să și-l propună clasa politică – convergența reală cu Occidentul. România are nevoie de o creștere de minim 5%-6% pentru a spera la așa ceva. Având în vedere dotarea cu resurse naturale și calitatea capitalului uman, PIB poate crește chiar mai rapid de atât.

De ce totuși acest lucru nu se întâmplă? Ce ne ține pe loc? Cadrul instituțional defectuos. Politicile proaste. România are potențial de creștere, dar este hrănită sistematic cu stimulente perverse. În loc să ne vedem de treabă fiecare și să ne perfecționăm abilitățile, pare să fie mai rentabil să ne sabotăm reciproc („Să moară capra vecinului”). În loc să acumulăm capital și să investim eficient este mai tentant să consumăm și „să spargem banii”. Cam așa procedează majoritatea oamenilor de rând; iar guvernul îi și întrece la risipă.

Orice economist știe că productivitatea și salariile reale nu pot crește decât prin creșterea cantității de capital investit pentru fiecare lucrător. Nu este nici un secret, nu trebuie să redescoperim apa caldă. Și atunci de ce nu economisim/investim mai mult? De ce nu investim mai eficient? Risipa resurselor este de înțeles oarecum într-o țară bântuită de război civil, fără economie de piață. Dar nu este cazul nostru.

De fapt, doar aparent nu este cazul nostru. Doar aparent avem economie de piață, câtă vreme statul pune biruri uriașe pe mediul de afaceri iar inițiativa private este sufocată de birocrație. Da, teoretic fiecare este liber să facă ce vrea. Însă doar teoretic. Practic trebuie să dea statului o mare parte din ce produce. Și nu poate produce oricum nimic până când nu strânge nșpe avize, aprobări, certificate. Am spus-o și nu voi obosi niciodată să o repet: românii nu investesc și nu produc mai mult pentru că nu este nimeni prost să facă sacrificii și pe urmă să lase banii statului!

Când intrăm în detalii vedem că defectele instituțiilor care modelează viața economică sunt mult mai numeroase și mai complexe. Câteva exemple de politici proaste, care îmi vin rapid în minte, din varii domenii: stimularea creditului de consum; perpetuarea unui sistem educațional de slabă calitate, semi-socialist; încurajarea mediului de afaceri de a suge fonduri publice (europene), în loc de a se finanța competitiv, prin piața de capital; privatizarea activelor statului pentru folosul unui grup restrâns de baroni, corupția.

Concluzia? Cu actualul ritm de creștere România nu o să prindă pe nimeni din urmă, poate doar mâța de coadă. Avem nevoie de dinamizarea vieții economice, de stimulente adecvate pentru muncă și investiție. De reducerea rolului statului, pentru că agențiile acestuia colcăie de foști nomenclaturiști sau de tinere talente școlite în tradiția vechii nomenclature, și pentru că statul și-a demonstrat incapacitatea de a ține măcar risipa la un nivel suportabil. Avem nevoie de mai mulți antreprenori și de mai puțini politruci.

Înțelegeți de ce educația trebuie pusă pe baze competitive? Înțelegeți de ce scăderea taxelor este extrem de importantă? Înțelegeți de ce schimbarea sistemului de pensii este o prioritate absolută? Apropo, nu mai avem mult și nu vom mai avea cum să creștem cu 6% pe an nici să vrem, nici să ne rugăm la Dumnezeu; pentru că nu vom mai avea cu cine, când 1 salariat va ține în cârcă 1,5 pensionari.

Întreaga dezbatere legată de Codul fiscal și macrostabilitate este înșelătoare. Este adevărat, nici o economie nu s-a dezvoltat prin politici iresponsabile. Dar nici să rămâi macrostabil în sărăcie nu este o virtute. Trebuie de fapt să descoperim ce înseamnă politică economică responsabilă astăzi în România. Trebuie să acceptăm că unele dezechilibre sunt benigne, în vreme ce altele sunt foarte grave. Nu e o mare filozofie, e doar știință economică, nu contabilitate.

Până când clasa politică nu demonstrează că poate lua măsuri care să accelereze creșterea economică astfel încât, într-un orizont predictibil, românii să împărtășească același nivel de trai cu națiunile astăzi dezvoltate, atunci voi continua să sfătuiesc pe toți tinerii capabili cu care mă întâlnesc să plece din țară. Deoarece este mai bine pentru ei să joace în prima ligă, nu în a doua.

P.S. Știu că sunteți curioși. Da, povara fiscală este mai mică în Coreea decât în România. Conform raportuluiPaying Taxes 2015, Coreea este pe locul 25 în lume (cu o fiscalitate medie de 32,4%) iar România pe locul 52 (cu o povară de 43,2%. Cheltuielile guvernului Coreean reprezintă 21% din PIB, nu 34% ca la noi. Iar coreenii trăiesc deja într-o țară dezvoltată, ar putea suporta ei niște taxe mai mari, fraierii…

Sursă: Logica Economica

Anunțuri

Etichete:, , , , , , , , ,

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. În răspăr (XXXIII): Un răspuns sincer la cele 10 întrebări ale lui Ponta | Radu Zlati - deputat de Gherla - 25 August 2015

    […] ar trebui renegociat acordul pentru deficitul maxim în cazul României, căci, să îl citez pe Bogdan Glăvan, „Este adevărat, nici o economie nu s-a dezvoltat prin politici iresponsabile. Dar nici să […]

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: