În răspăr (XLIV): Despre salarii și responsabilitate politică

Se aude prin târg cum că PSD și al său premier ușor penal, VV Ponta, vor promova pe repede înainte Legea Salarizării, astfel încât promisele majorări de salarii să intre în vigoare chiar anul acesta (deoarece 2016 este an electoral cu două rânduri de alegeri, iar majorări de salarii cu 6 luni înainte de data unui scrutin electoral nu este legal a se face).

Strict economic vorbind, majorări de salarii pentru întreg personalul bugetar se pot face doar cu două condiții, îndeplinite separat sau simultan: fie (1) productivitatea muncii a crescut intr-un anumit sector economic sau global și, deci, sporind rezultatele muncii prestate, este legitim ca o parte din respectivă creștere să se reflecte și într-o majorare salarială, fie (2) avuția națională a crescut, independent de amintita productivitate a muncii, și o parte din această bogăție suplimentară politicul decide să o redistribuie printr-o creștere de salarii. Deci, presupunând că guvernul PSD-UNPR-ALDE decide să crească salariile unei categorii profesionale (sau mai multora), să zicem, cu 15%, care dintre cele două condiții a fost realizată? 

Creșterea productivității? În cele mai multe dintre categoriile de personal bugetar, productivitatea muncii este greu, dacă nu cumva chiar imposibil de cuantificat, la nivel global. Cum am putea ști dacă și cu cât a sporit, de pildă, productivitatea muncii în învățământ, sănătate sau ordine publică? Creșterea procentului de absolvenți care au promovat Bacalaureatul, scăderea numărului de pacienți decedaţi în timpul spitalizării sau creșterea numărului de amenzi încasate pentru diferite abateri – reflectă ele oare o creștere a productivității muncii în respectivele sectoare? Admițând că răspunsul ar fi afirmativ și o astfel de creștere a productivității muncii a avut loc, a fost ea egală, sau undeva apropiată ca ordin de mărime, cu 15%? Evident că nu.

Creșterea salariilor a fost determinată de creșterea PIB-ului? Din nou, evident că nu. Chiar dacă PIB-ul din 2014 și 2015 este mai mare decât acela din 2010 (an care a fost încă, pentru români, din multe puncte de vedere, un an al crizei economice), această creștere nu justifică în niciun caz o mărire generală a salariilor cu 15%.

Rezultă că amintita creștere salarială este irațională din punct de vedere economic.

Dar poate fi, în schimb, văzută ca o mișcare politică strălucită prin care un guvern condus de lideri politici disperați (că nu vor face față, în 2016, concurenței politice) încearcă să își securizeze un anumit scor politic (undeva peste 35%), astfel încât să poată spera că aceiaşi lideri vor fi la conducerea statului român și după alegerile parlamentare de anul viitor.

Că România, datorită acestui populism deșănțat, pune bazele interne ale unei viitoare crize economice, că imităm din ce în ce mai evident modelul grec, stângist și perdant, al cumpărării electoratului cu salarii și pensii peste ceea ce statul își poate permite, cui îi pasă?

Poate îi pasă opoziției… Și tocmai în acest context, sunt foarte curios ce poziție va adopta conducerea PNL față de Legea Salarizării. Căci nu mă pot aștepta de la responsabilitate guvernamentală din partea unora ca Ponta, Dragnea, Tăriceanu, Oprea & Co. Dar mă pot aștepta la responsabilitate din partea liderilor PNL – mai ales că se pare că ei, iar nu Ponta, vor achita începând din decembrie 2016 salariile pe care Ponta va încerca să le mărească încă din decembrie 2015.