Pentru experții care, ca ”proștii”, își fac în aceste săptămâni strategii cu Educația în mijlocul dezvoltării viitoare pe toate planurile a României – scriu mai jos o evaluare care nu figurează în nicio metodologie internațională :
Dacă aveți copii în anii terminali la liceu – sau dacă aveți rude sau cunoștințe în această ”situație” – reflectați asupra acestei cifre care nu figurează în nicio statistică : circa 80% din bacalaureații care intră la facultățile ”de stat” reușesc Numai pe baza pregătirii extrașcolare la materiile de examen: e aproape imposibil ca elevul să treacă un atare examen fără ”pregătire” și ”meditații”. (”Facultățile de stat” – adică acolo unde examenele sunt pe cunoștințe și nu pe chitanța achitată la casieria facultății).
Înainte de orice altă filosofie, asta ne livrează o certitudine absolutamente paradoxală: sistemul de educație din România e atât de prost, încât cei care-l absolvă nu reușesc să acceadă fără pregătire suplimentară nici măcar la o facultate din acest sistem foarte prost.
Problema e gravă nu numai din perspectiva copiilor și a viitorului lor, și nici din perspectiva noastră ca părinți – a mea și a dumitale, cititorule : problema e gravă din punct de vedere economic, pentru că în Educație e atâta ușurătate încât România e centrifugată din sistemul european al pieței muncii producătoare de valoare adăugată mare : dacă lucrurile nu se rezolvă mâine dimineață, nu există viitor nici măcar din punct de vedere al… viitorului.
Și pentru că eu, unul, nu cred nici în fatalitate și nici în ”erorile sistemului” – și trăiesc mereu cu convingerea că orice eșec, nenorocire, dezastru și calamitate au CNP, nume, amprente digitale și adrese – an de an, în luna septembrie, mă mai aplec o dată pe fizionomiile care ”ne pregătesc viitorul” – adică educația : lumea nu știe cât e de simplu pentru un ziarist să dea o știre în luna septembrie despre educație: iei cu copy-paste ce ai scris anul trecut și verifici ultimele 3 cifre din orice statistică: primele 3-4 cifre sunt aceleași din anii trecuti :
pentru că an de an, cei atenți la aceste cifre aud în fundal – așa cum un schizofrenic aude voci – ecoul unui cântec de cucuvea peste tot festivismul cu care politicieni, popi, părinți derutați, zăbăuci și naivi, miniștri și profesori încep ”noul an școlar”.
Ei bine, cucuveaua a cântat și anul acesta – de la grupa zero la doctorand și înșuși doctorul :
vineri, 16 septembrie, doamna Ecaterina Andronescu – mai longevivă în fruntea Educației românești (și de la putere și din opoziție) decât tovarășa Elena Ceaușescu la Academie , a strecurat un amendament în ”reforma educației” care să blocheze până la vara viitoare concursurile pentru directorii de școli – concursuri care nu s-au mai organizat de 8 (opt) ani de zile. Spunem ”a strecurat” pentru că Nu a existat o opoziție publică față de intenția actualului ministru (Mircea Dumitru) de a face concursurile potrivit Legiilor și regulamentelor în vigoare :
așa cum ne-a obișnuit de exact 20 de ani (din 1996, de când a ajuns prima oară în ”Comisie”) doamna Ecaterina Andronescu nu lucrează altfel decât șerpește, căci, ca și Elena Ceaușescu, nu are curajul să-și afișez influența pe față.
Pentru săracii care nu fumează iarbă și pentru bogații care nu trag pe nas, iată și argumentele doamnei călare care ține între pulpele ei viitorul iminent al României :
a-90% din actualii directori de școli ar pica examenul – spune, pentru Digi24, însăși dna. senatoare Andronescu. Adică – spus oficial și transparent – ne temem de concursul care să ne scape de boi, ca și cum menirea sistemului de educație e să conserve influența, comisioanele și utilitatea politică mai ales în anii electorali a boilor.
b-organizarea concursului pentru directorii de școli ar da peste cap anul școlar, iar acest concurs ar fi o forțare a notei din partea actualului ministru– spune dna. senator Andronescu.
E fals: Ordinul care reglementează concursurile pentru directorii de școală datează din anul 2006 (nr 3142/25.01.2006) pentru anul 2008 când s-au făcut în toamnă și în primăvară – și zice așa:
”Art. 7 Concursul de ocupare a postului de director şi director adjunct se organizează, de regulă, în 2 (două) perioade ale anului şcolar : octombrie – noiembrie şi martie – aprilie. Graficul de desfăşurare se stabileşte de fiecare inspectorat şcolar şi se comunică Ministerului Educaţiei şi Cercetării în vederea monitorizării concursului”)
Prevederea a fost valabilă în toată perioada guvernării PSD și a mandatelor de ministru dintre 2006 și 2016 ale Ecaterinei Andronescu (care Nu a respectat, ca ministru, această prevedere) și se referă – așa cum se și vede din text, la directorii de școli care– mai ales la cei care, adăugăm noi – într-un an electoral, sunt, mai ales la țară și în orașele mici, componenții acelei ”sfinte treimi” locale, alături de primar și de popă – căci cu preoții e altceva – așa cum e și cu profesorii de vocație și de la mama lor, nu de la sistemul dnei. Ecaterina Andronescu :
căci aici voiam, de fapt, să ajung – la inventarul relelor pure produse de această Elena Ceaușescu a educației post-comuniste :
1-am 5 copii, toți trecuți prin școală de la grădiniță la facultate prin sistemul dnei. Andronescu – aflată în ”comisie” sau în minister – de la putere sau din opoziție – din anul 1996, de când au uitat-o dnii. Văcăroiu și Iliescu în tranșeele celui mai retrograd sistem de educație de la Tamisa la gurile Dunării. Adică eu, cetățenul, contribuabilul asiduu și tatăl responsabil, chiar Știu ce spun.
2-nicio formă de învățămând influențată decisiv din minister, dar mai ales! șerpește, de doamna Ecaterina Andronescu nu a scăpat de pervertirea Educației din România de la utilitatea ei socială la brutalitatea folosirii Politice și Comerciale a sistemului :
2-A: sistemul de educație descris la începutul acestui articol dezavantajează și distruge tocmai pe elevul provenit dintr-o familie medie sau săracă :
dna. Andronescu a desființat (sub semnătură proprie) școlile profesionale – fenomen care a continuat 3 ani în care România nu a avut școli de meserii funcționale, a înlocuit crearea unui sistem de educație mediu funcțional în România Mare (adică în orașele mici și rural – nu România București-Ilfov sau a reședințelor de județ), iar în timpul ”gărzii ei” în România a ajuns o rușine să înveți la școala de stat o meserie.
2-B: pentru cine nu urmărește nici măcar accidental postul tv al lui Sebastian Ghiță : își mai amintește cineva de domnul acela cu fruntea înaltă și strâmbă și privirea fixă,care a desființat comisia de evaluare a doctoratelor chiar în timp ce aceasta evalua plagiatului fostului premier Victor Ponta ? Ei bine, dl. respectiv de fapt nu există în analele educației românești el figurează cu numele Liviu Pop ca prefabricat din sfera sindicală – în spatele semnăturii lui se afla, se află și se va afla Dna. Ecaterina Andonescu.
Toată această industrie a doctoratelor false poartă, din 1996 de când a intrat în ”comisie” și în ministere dna Ecaterina Andronescu, amprenta, suportul activ, sprijinul și ura față de competență și performanță ale dnei. Ecaterina Andronescu.
2-C: A condus – pe oriunde a trecut în educația românescă – Nu prin coodonarea calităților și competențelor echipelor pe care le-a adunat în jurul ei, ci dimpotrivă: a speculat la maximum tot ce are un om – iar universitarul e și el om – mai rău în el ca om : i-a ridicat pe unii împotriva altora, a inițiat concursuri ale incompetenței și mediocrității, a pus în competiție cupiditatea unor neaveniți în educație cu vanitățile unor inși depășiți de timpuri și de evenimente – astfel încât echipele cu care a pervertit pe verticală și pe orizontală educația acoperă cam toată tipologia și psihologiile insectelor de tranziție :
de la veleitari și parveniți, submediocri și troglodiți, la carieriști profesioniști, plagiatori cu sânge rece și ariviști, falși calofili și veritabili gerontofili.
Pe cetățeanul beneficiar de educația românească l-ar putea speria certitudinile unor atare necruțătoare sentințe – dar cei care lucrează în sistem și, mai ales, pentru cei care ”beneficiază” de sistem – lucizii, câți au mai rămas și pe cei care speră într-un viitor ”idealist” în normalitatea sa nu află nimic nou :
să încerce dl. Ministru Mircea Dumitru să facă un anume fel de liste în universitățile patriei, iar patria îi va fi recunoscătoare : o listă cu gradele de rudenie și complicitățile pe proiecte și lucrări din fiecare universitate românească . Cine al cui frate, fiu, noră, nevastă, fost coleg de școală, nepot, fin de cununie, cumătru sau cuscru este. Nu-i greu deloc – mai dificil va fi la amante – în cazul domnilor, sau la protejați în cazul doamnelor influente – legea nu definește atare gen de relații. Vă garantez că tabloul e odios.
Cum de funcționează, totuși, și cum de mai pâlpâie ici și colo vreo performanță ? Tot ministrul Mircea Dumitru să ne-o spună : e vorba de cei valoroși care și-au creat relații cu universitățile de afară și pot ignora efectul toxic al politicului rudimentar promovat și legiferat de alde doamna Andronescu, de cei ancorați în proiecte transnaționale, cei prea ”nebuni” din sistem care au gura mare și care sunt credibili în media, cei care au învățat – de nevoie – să supraviețuiască în sistemul dnei. Ecaterina Andronescu zicând ca ea și ca oamenii ei și făcând așa cum au învățat ei la ”școală” că trebuie făcut – dar ăia sunt norocoși, pentru că au doi ficați: unul pentru funcționare și unul pentru viața din școala croită de doamna.
3-: Spiritul: poate cel mai pervertit lucru petrecut din 1996 de când doamna Andronescu călărește – de la putere sau din opoziție – educația românească este înșuși spiritul școlii românești.
Are cineva idee cum ar trebui să arate sistemul nostru de educație peste 10-15 ani – odată cu indispensabila aderare la spiritul global de educație ? Cât mai e formare? Cât mai e informare ? Care sunt hibele tratatului de la Bologna pe care un sistem cum e cel românesc ar trebui să le ocolească pentru că are tare vechi și adânci spre deosebire de sistemele de educație europene care nu sunt atât de expuse la superficiu și la deriziune?
Dincolo de discursurile din 15 septembrie (făcute pe masa elevului – metaforă excepțională inaugurată de primarul Pandele – distinsul consort și coordonator al distinsei primărițe a Bucureștiului) unde e elevul în acest sistem croit – în mandatul pe viață al dnei Andonescu – mai degrabă pentru facultățile particulare la limita dintre penibilul românesc și dezastrul pieței muncii europene; sau pentru profesori care nu au mai deschis de ani, de zeci de ani o carte; sau pentru sindicaliștii sistemului care-și amână arestarea jucând la două capete; pentru industria caietelor speciale, pentru industria manualelor și a fondurilor europene care nu folosesc numănui la nimic; pentru industria lucrărilor de cercetare semnate de 20 de inși și scrise de ”prostul” școlii care nu poate avansa altfel; pentru industria doctoratelor creată pentru a minimaliza, a bagateliza și a becaliza (da – ăia sunt profesori universitari care și-au vândut semnătura pe cartea ”științifică” a lui Gigi Becali). A fost compromis, astfel, cel dintâi mod prin care omul să-și poată etala libertatea indiferent de condiția socială – aceea de-a deschide și a-și însuși o carte și o meserie și o pricepere autentică oarecare astfel încât să se simtă om față de bou.
Dincolo de acest tablou, tot restul e PR : ni se ”vând” olimpicii – dar nimeni nu spune că sunt excepții ”produse” în laboratoarele personale ale unor profesori; sau masteranzii și doctoranzii din străinătate – dar nimeni nu spune că ei sunt produse ale unor mentalități individuale sau de familie care s-au opus cu tenacitate mentalității școlilor absolvite în România; sau cercetătorii și inventatorii cu nume românești – dar nimeni nu spune că succesul lor stă tocmai în faptul că au plecat – de fapt, au fugit – la timp din cercetarea și universitatea românescă pentru a intra pe făgașul normal al performanței cât departe de o țară în care dna. Andronescu umbla despletită în studioul Antenei3 în seara arestării lui Dan Voiculescu…
Și nimeni nu spune – în acest PR odios – un adevăr simplu pe care-l știu doar câțiva oficiali: 40.000 (patruzeci de mii) de absolvenți ai facultăților cu chitanță au devenit formatori în învățământul în care Nu au reușit să intre pe bază de examen! – cifră de care-mi vorbea, în urmă cu câțiva ani, un oficial din minister. ”Cum așa?”- am întrebat. ”Cei buni nu rămân în școală, se duc în economia privată, iar cei din facultăți absolvite pe chitanță sunt atât de slabi încât nu-și găsesc loc decât în învățământ” – mi s-a răspuns.
Și apropo de chitanță : tot dna. Andronescu a încercat, pentru cursivitatea chitanțelor, să inventeze și învătământul universitar fără diplomă de Bacalaureat…
Ziele trecute, președintele Klaus Iohannis spunea răspicat că România trebuie să fie în nucleul dur al Europei, alături de Franța și Germania : ”nucleul dur”cu infrastructura asta în care faci 300 de kilometri în 5 ore și iei 3 amenzi pentru viteză, și cu educația asta în care la bază copiiilor le e rușine să învețe o meserie, iar la vârf crema râncedă e României stă pe doctorate false și pe funcții și grade universitare gestionate după filosofia dnei. Ecaterina Andronescu : cum să arate viitorul de peste 5-10 ani în care toți concurenții noștri (că doar nu numai noi vrem în ”nucleul dur”) fac pași adevărați ?
Și cum poate fi construită o strategie de țară – pornită fie și la 10 ani de la aderarea la UE – în care într-o biată școală de țară nu faci concurs pentru postul de director, numai pentru că directorul școlii e rotița măruntă în mecanismul electoral de peste 2 luni și nu-l dai afară tu, ca gestionar de sistem tocmai pentru că știi că e slab ?
Trimite-ți pe doamna acasă – dacă are casă. Iar dacă nu – o chetă care să-i garanteze odihna pe viață într-o insulă de lux – astfel încât școala românească să-și urmeze menirea fără să mai piardă nicio zi:
Eu, unul, sunt gata să cotizez la o astfel de chetă cât pentru 5 părinți. Pare mult, dar merită: e o adevărată investiție în viitorul educației. Altfel, o să mai ascultăm, în fiecare lună septembrie, încă vreo 10-15 ani cucuveaua.
Radu Zlati 
Comentarii recente