Cu cele 51 (și cu cea care se pregătește acum, 52) de strategii de dezvoltare a României din ultimul deceniu – toate realizate la virgulă – un lucru e clar : n-avem ”noroc” la strategii !
În continuare, vom expune 4 din motivele pentru care strategiile și așa numitele proiecte de țară nu au pur și simplu cum să iasă, și vom schița cel mai realist și cel mai stringent program de guvernare pentru o Românie prinsă pe picior greșit de noua situație internațională. Și cum ar putea acest program pentru anul viitor să evite erorile de guvernare și pe cele omenești care să-l submineze.
Așadar, înainte de toate :
Toate strategiile de țară făcute până acum au plecat de la premisa – greșită – că statul va produce banii necesari pentru finanțarea lor :
a-, programele Nu au plecat de la o listă de priorități care să construiască temelianecesară pentru tot ansamblul.
A început fiecare guvern ce a vrut, cum a vrut – ba chiar principalul criteriu de prioritizare a fost atribuirea contractelor cu statul către clienții politici. Un exemplu la întâmplare e digitalizarea României.
În mod normal – așa cum fiecare cetățean procedează acasă la el și în gospodăria lui – te uiți mai întâi cu realism la ce bani aștepți să încasezi, după care, în suma anticipată corect încarci proiectele în funcție de relevanța pentru baza de dezvoltare.
Ceea ce miniștrii și premierii nu fac acasă la ei, au făcut cu banul public și cu proiectele publice.
b-,Toate măsurile trecute în strategii au plecat de la premisa falsă că va exista o continuitate a ”viziunii” (ce vorbă mare în România) pentru guvernele viitoare. Or, fie și din experiența proprie, partidele și guvernele ar fi trebuit să știe că lucrurile nu funcționează așa într-o țară în care decidenții nu se bat pentru putere pentru a conduce țara într-o direcție sau alta, ci exclusiv pentru accesul la resurse.
Măruntul exemplu cu pactul pentru Educație (adică pentru sistemul care produce cea mai prețioasă resursă – forța de muncă și calitatea ei) – semnat de toate partidele și dezintegrat mai apoi de interesele din acest domeniu e, cred, suficient.
c-,Toate măsurile trecute în strategii au plecat de la premisa, falsă, că România e un stat închis, neexpus convulsiilor geopolitice și concurenței economiilor naționale din UE.
Niciuna din strategii n-a plecat de la răspunsul la cea mai banală întrebare (pe care cursdeguvernare.ro s-a străduit să-l smulgă în cadrul unei conferințe pe această temă) : Ce rol îi dăm economiei românești în economia UE ?
Lăsând la o parte faptul că a fost ignorat mereu un principiu basic în marketing: atunci când țintești o piață fă-ți calculele cum va arăta acea piață după ce vei juca tu în ea : și câți se vor opune unor atare modificări.
d-,Toate măsurile strategiilor au plecat de la o viziune îngustă asupra viitorului – sau, mai bine zis, au gândit lumea pe termenii prezentului, fără să intuiască mizele economiei viitorului.
Exemplu minor: facilitățile acordate industriei IT (care chiar se văd) ignoră că abia un sfert din produsele acestei industrii din România se fac sub proprietate intelectuală proprie – adică lucrăm în ”lohn high-tech” așa cum în anii 90 lucram în lohn ”gecile” italienești, chiloții și cămășile brandurilor europene. Adică: fără stimularea creativității și cercetării în aceste domenii, acordăm facilități economiilor altora…
Un alt exemplu, în aceeași cheie: jumătate din scăderea TVA s-a dus în prețul real și s-a făcut profit expatriat pentru marii retaileri.
***
Cele de mai sus fiind zise, să mai facem două observații, ca premise ale unui program de guvernare realist și, mai ales, simplu :
1-,România nu e în situația fericită de-a fi constrânsă să gândească strategii sofisticate. Lucrurile care lipsesc sunt atât de rudimentare, încât o strategie complexă ar fi tichia de mărgăritar de pe țeasta chelului.
2-,România se află în plin război – în care componenta de echilibru economic intern ține loc – și e mai devastatoare – decât prejudiciile pe care le aduce glonțul sau obuzul : divergența tot mai severă dintre România de dincoace și România de dincolo de Carpați.
Plecând de la aceste 2 premise, un plan de guvernare realist ar presupune 7 direcții în care măsurile să fie produse și implementate simultan, ca acțiuni bugetate și executate concret – dincolo de filosofiile economice la care – hai să fim serioși – nu ar trebui acum să avem vreme să privim :
7 direcții de guvernare concrete și urgente pentru păstrarea României pe harta europeană
Pentru că, până la urmă, în această conjunctură – decembrie 2016 -, despre asta vorbim.
1-, Lipsa străpungerii Carpaților în cel puțin 3 locuri, în materie de infrastructură readuce în discuție azi, A.D. 2016, diferența istorică dintre regiuni.
Statul român ar trebui să ducă problema infrastructurii în CSAT (ca lupta anticorupție și ca problema defrișărilor) : această propunere a noastră de acum un an a fost luată în râs, dar acum, când vedem harta regiunii cu Rusia peste tot ar trebui să înghețe râsul pe buzele tuturor.
Singurul deal pe care l-a respectat fără șovăire Ceaușescu în relația cu URSS a fost lipsa autostrăzilor care să traverseze Carpații : se temea și el și de Occident și de Ungaria.
Două măsuri aici : realizarea cu bani de la bugetul public a unor străpungeri de 50-70 de km cu autostradă măcar într-un punct spre Moldova și în 2 puncte spre Muntenia-Oltenia. După aia, se va ”înțepa” fiecare, cu fonduri europene, la capetele făcute de stat.
Fără această măsură Transilvania se va izola, nu atât în ce privește ”hărnicia” oamenilor de acolo (diferențele astea-s prostii – un calcul simplu ne arată că avantajele legăturilor ei cu Vestul sunt mult peste rezultatele economice) , cât în ce privește accesul la investiții. Cifrele ultimilor ani în ce privește divergența internă arată trendul : diferențele nu scad, ci cresc de la an la an.
Turcia și-a făcut în 3 ani super-pod de top peste Bosfor, pentru că-și cunoștea interesul economic: Să nu poată România în 3 ani sparge Carpații, într-o miză mult mai mare decât cea a Turciei ?
Toți ochii îndreptați spre Carpați, 3 lucrări considerate strategice, 3 racorduri la investițiile și economiile europene considerate toate la un loc drept problemă de securitate națională.
Nu-i momentul să reintrăm în detalii – dar într-o conferință organizată de cursdeguvernare.ro, Vasile Iuga – unul din experții dezvoltărilor din Europa de Est, punea în fața auditoriului 2 hărți : una care arăta că toate drumurile din zonă ne cololesc și prin nord și prin sud (de la rutier la infrastructură energetică) și una care arăta că Traian construise în Dacia 4200 de km de drumuri în primii 10 ani de la cucerire (străpunsese Carpații în 4 locuri) căci acum 2000 de ani știa că nu controlezi un teritoriu fără să ajungi unde vrei, când vrei, în cât timp vrei. Noi am construit în ultimii 25 de ani de 10 ori mai puțin decât contruiseră romanii cu mușchii în numai 10 ani.
Infrastructura României nu are doar o componentă economică, ci și una de siguranță națională. Și până și componenta economică are acum conotație de siguranță națională : neapărat 3 tronsoane de câte 50-70 de km, în 3 ani, cu bani de la buget !
Altfel, eu, unul, dacă aș fi rău și belicos și imperialist și agresiv ca Putin, aș finanța Ungaria pentru achiziții de terenuri și afaceri în Transilvania : în definitiv, nu-i nouă teoria că Europa civilizată se termină la Carpați…
2-, Atunci când forța de muncă îți fuge din țară și lasă economia fără salariați – de la zugrav la medic, de la zidar la doctor (doctor ”pe bune” – nu Ponta și Negoiță – că ei nu pleacă nicăieri) asta e o problemă de siguranță națională.
a- crearea unui algoritm pentru învățământul profesional dual – după exemplul Germaniei – funcțional (atenție!) în toate județele țării. Un concept care să intre până la bază în societatea tinerilor care-ți văd salvarea în a fugi din țară să lucreze pe ici pe colo ca necalificați.
Niște companii au reușit – cumva împotriva logicii românești – să creeze un astfel de sistem în beneficiul propriu : crearea unui sistem – pe baza algoritmului preezistent – prin care companiile să fie stimulate să-și pregătească singure forța de muncă.
Din acest punct de vedere suntem o țară polarizată : orice licean semianalfabet vrea la facultate, orice tânăr de la țară sau din orașele mici abandonează școala.
Nu știu câți dingre politicienii care se dau în bărci la televizor seară de seară au cunoștință de această zonă a ”tineretului” român și de disprețul funciar pe care-l au față de profesiile concrete: a ajunge meseriaș e sinonim, pentru mulți dintre ei, cu ratarea …
Într-o săptămână, cu beneficiarii acestui proiect de față, se poate articula un program, care costă cam cât se fură în educație într-o lună de zile.
b-,N-o să ajunge niciodată la alocările pentru Cercetare acordate în statele din Vest: un distins diplomat în povestea în urmă cu un an cum România, Slovacia și Bulgaria au obținut, în 2013, o suplimentare totală (pentru 3 țări!) la fondurile europene, din tăierea câtorva procente din fondurile de Cercetare alocate Olandei…
Trecerea între priorități a unei sume – și controlul cheltuirii ei !– la niveluri ”strategice” pentru Cercetare e sigura garanție că avem șansa unei valori adăugate sporite în următorii 5 ani.
c-, Ordine în universități! Și când spunem ”controlul cheltuirii banilor” alocați pentru Cercetare nu ne referim doar la proiectele rezultate și aplicabilitatea lor :
Ne referim inclusiv la scoaterea universităților de sub clanurile care le-au luat în locație de gestiune și împart cu dărnicie atât proiecte, cât și fonduri, cât și titluri universitare și sinecuri în ore de predare.
O observație generală – apropo d eultima strategie pe dare am citit-o în materie de forță de muncă : nicio vigulă despre posibilitatea ca România muncitoare a anilor 2017-2018 să arate altfel decât România 2016 – deși numai în 2015 Germania a acordat 215 mii de permise de muncă românilor !
Iar noi ne facem planuri și strategii ca și cum peste 2-3-5 ani vom putea conta pe aceeași forță de muncă !
3-, N-aș pune-o la agricultură, ci la investiții strategice : cât dracului să coste începerea unui canal de irigații care să străbată Bărăganul ? Cât ar costa ca investiții astfel încât să fie gata în 3-4 ani ? Fără strategii, fără filosofii, fără proiecte de țară : săpat pur și simplu pentru apa din Dunăre și Siret.
4-,Cel mai mare handicap al economiei românești Nu e inadecvarea la piața europeană – asta e deja parfum.
a- Economia românească are 2 mari probleme – incredibil de simple și de rudimentare și constau în răspunsurile la 2 întrebări :
Prima – pleacă de la chestiunea salarizării: Nu e limpede pentru fiecare economist că orice creștere – chiar cea mai mică creștere – de salariu în România îți dezechilibrează indicatorii macroeconomici căci orice leu lăsat în piață de duce în import ?
A doua – Nu e limpede pentru fiecare economist că România e o țară care funcționează în pusee de consum – pentru că nu are producție proprie măcar pentru piața internă ?
Un program de guvernare ar trebui să facă o listă cu 100 de produse importate deși pot fi produse în România : Dacă ai făcut 10.000 (zece mii) de coduri CAEN, n-ai să poți alege din ele 100 (o sută) pe producția de bunuri care pot fi produse aici și să acorzi facilități ?
Costuri : oare aceste facilități pot fi mai scumpe decât problemele create de balanța de plăți + lipsa locurilor de muncă + productivitatea și valoarea adăugată asigurate de… producție ?
Bani din privat s-ar găsi : 4,8 miliarde de euro blocați în ”economii” : ai tu, partid, stat, guvern niște propuneri să-i alungi din bănci în economie ? După cele 100 de coduri CAEN după care să-i stimulezi ?
Toate astea lăsând la o parte lumina pe care o aduci nu doar în România rurală (aia-i pierdută) ci chiar în România urbană – o țară foarte diferită de cea a reședințelor de județ și, în orice caz, mult mai mare : România orășelelor cu sub 15.000 de locuitori, dar care au, exact ca Bucureștiul și Clujul – asfalt, curent, gaze, apă curentă, internet și telefon – adică tot ce a putut lăsa Dumnezeu mai bun într-o țară civilizată.
b-Există prea multe dezavantaje pe care capitalul autohton le reclamă din cauza discriminării pozitive a capitalului străin.
3 măsuri aici :
*-Nu poți face tu, stat, diferență între capitalulnstrăin și cel autohton – ar fi pervers și contra directovelor europene : dar legile corectitudinii le poți aplica :
–,ai verificat vreodată cât aer chiar are distribuitorul de gaz în metrul cub livrat în toată țara? Ia verifică, și s-ar putea să ai surprize
-, ai verificat – cum au făcut Cehia și Slovacia (AICI) – calitatea produselor din supermarketuri , cu Protecția consumatorului ?
-, ai verificat cum au multinaționalele întocmite dosarele prețurilor de transfer ?
Măsură de grad zero : Ai tu partid, stat, guvern, un răspuns la întrebarea : de ce capitalul autohton nu se califică la ajutoarele de stat – pe care 90 din 100 de beneficiari care le accesează au capital străin ?
5-, Agricultura. Marea problemă a agriculturii românești nu e producția (hehe… cât mai e până acolo…) :
Marea problemă e incapacitatea producătorilor de-a se asocia pentru a intra pe piața de consum cu produse autohtone – prin garanția unei cantități care să se ridice la înălțimea planurilor retailerului.
a-, Ai tu, partid, stat, guvern, un plan de pus în aplicare în ianuarie 2017 – cu termen de implementare totală ianuarie 2019 – în care grupuri de câte 20 de microferme să știe să se asocieze pentru a livra la procesat laptele pe care acum îl dau la porci ?
Cei care susțin că statul nu are ce se amesteca în aceste mecanisme, dat fiind că ”capitalismul crește ca iarba din asfalt” să se mai gândească : am trecut de acea fază a capitalismului, Europa pute de măsuri de sprijin ”naționalist” al producției autohtone – și, în orice caz, noi nu mai avem timp să lucreze ”capitalismul” la ritmul lui de veacuri de mentalitate…
b-, ai tu, partid, stat, guvern – un plan de combatere a contrabandei cu produse agricole – dar fără să existe rețele privilegiate și firme controlate de inși/instituții intangibile ?
5-, Administrația :
până la alte filosofii, 2 măsuri concrete, de luat în maximum 6 luni :
a-, interconectarea bazelor de date ale TUTUROR instituțiilor statului.cursdeguvernare.ro a consultat analiști din piața de digital (V AICI) – nu-i un capăt de țară , de vreme ce SRI a obținut pe câteva zeci de milioane de euro capacitatea de-a pune cap la cap și-a procesa aceste date – nu poți tu, stat, care ai datele, banii și interesul să faci la fel ?
b-, salarizarea unitară și – atenție ! – statutul de angajat al statului român : de la portar de spital la profesoruniversitar; de la medic la femeie de serviciu la minister ; de la funcționar de ghișeu comunal la inspector ANAF ; de la șofer la Parlament la profesor de școală elementară. De la prefect la casierul Poștei.
Să le facem pe astea în 6 luni și abia apoi să trecem la filosofia administrației.
6-, Românii au început să trăiască mai mult (crește speranța de viață), dar mai prost (scade speranța de viață sănătoasă) . Două măsuri aici :
a-, Vedem când se scumpește un kil de mere de la 3 la 5 lei – dar e foarte imposibil să ne dăm seama când un encefalograf își dublează, la achiziții suma.
Un lucru e cert : România e, în Europa, țara în care achizițiile de materiale sunt cele mai scumpe în bugetul total al Sănătății. Cum ? Am văzut după Colectiv – când milioanele de euro cheltuite în aparatură nu erau funcționale la ora dezastrului, deși fuseseră inaugurate de 2 ori …
DIICOT, mascați, căștile albastre și procuratură pe Sănătate – cu plan strategic național de recuperare a banilor care se fură acolo departe de ochii neinițiaților. Retaregerea Serviciilor din achizițiile de echipamente și celelalte accesorii.
Și: legislație pentru a facilita finanțarea din surse locale a sistemului sanitar local – o primărie nu poate să-și păstreze medicii prin mărirea salariilor – deși poate decide faianțarea în exces până și a cabinei paznicului de spital !
b-, Politici de păstrarea a medicilor în țară. Listă cu locațiile evitate de medici, planuri cu stimulente pentru stabilire acolo, sporuri pentru cei care renunță la avantajele orașelor mari pentru navete sau stabilire în zonele evitate.
c-, Baza de date cu afecțiuni specifice, zone defavorizate, meserii dezavantajate : Datele OMS arată goluri mari în raportările României. Nici măcar costisitorul program de analize demarat sub ministeriatul lui Eugen Nicolaescu nu ne-a adus vre-un avantaj : sutele de milioane cheltuite atunci nu s-au soldat și cu un tablou al Sănătății României – din care ar fi trebuit să se nască o viziune pentru acoperirea punctelor vulnerabile.
7-, Deja e complicat :
- -,Cum arăta lumea în urmă cu 2 ani jumate când Putin invada Ucraina și-și anexa Crimeea ?
- -,Cum arăta lumea acum 2 ani când SUA ne băteau, din 2 în 2 zile, pe umăr și jurau că vor sări și în foc pentru noi ?
- -, Cum arăta lumea acum 2 ani când Europa însăși ne sugera o soluție la lenea și furturile din absorbția fondurilor europene cu acel n+2 ?
- -, cum arăta lumea când domnii Ponta și Dragnea se dădeau cu barca pe uscat fără ca asta să se reflecte în cursul euro/leu ?
Și astăzi,
- când cele 2 Românii distincte – Transilvania și ”regatul” – sunt înconjurate de proruși,
- când Donald Trump anunță că vrea un deal cu Putin,
- când Germania, Franța, Olanda (și poate și Italia – dacă lu-i iese lui Renzi referendumul) se pregătesc de alegeri în țări cu cetățeni sastisiti de atâta Europă,
- când Brexitul dezechilibrează strategic Europa
- și când în Ungaria mișună liberi și cu sprijinul statului Jobick, asemenea cămășilor brune de la finele anilor 20 din Germania,
- când Marea Neagră (”pântecul moale al Europei” – cum o numea Mosolini) a ajuns, de facto, lac rusesc :
în doar doi ani și jumătate Europa a trecut de la euforia ”mai multă Europă” la ”să recuperăm cât mai mult din ceea ce nu s-a pierdut” :
care sunt aliații pe care vom putea conta și în noiembrie 2017 ? Conta : nu doar formal, în baza unor tratate care pot fi activate cu o lună mai devreme sau mai târziu – o lună care poate face diferența dintre rezistența economică, instituțională și militară și ”capitularea” în fața unei Românii blocate în periferia din care nu am reușit în 25 de ani să ieșim.
Acesta e contextul în care, noi, cei care ne dăm de ceasul morții pentru luciditate, angajament și viteza reacției, suntem siliți să citim programele de guvernare :
PSD – cu scăderi până la zeri de taxe și impozite. Haha : câți dintre lucizii României au idee la această oră că taxarea în România lui decembrie 2016 va fi cea mai mică pe care a avut-o vreodată ?
Și PNL – vine cu creșteri de salarii de 40-60% în următorii ani. Haha : câți dintre români au luciditatea să se gândească că aceste salarii, din decembrie 2016 vor rămâne așa cel puțin până la următoarele alegeri – căci în următorii 2 ani România va trebui să-și găsească soluțiile să le plătească ? Sau că, da – vor crește cu 40-60%, dar numai dacă euro va ajunge la 5,5-6 lei – că altă supapă de unde când productivitatea generală a scăzut în 2016 cu 1,7%…
E vreun partid în România acestei campanii electorale care să-și fi făcut un calcul simplu, cât costă măsurile concrete și simple de mai sus? și să plece în ”strategia” lui de la această sumă și de la prioritățile de care-i ajung banii?
Dar despre programele de guvernare ale celor 2 partide – în 2 materiale viitoare …
sursa: Curs de Guvernare
Radu Zlati 
Comentarii recente