BPN al PNL a aprobat semnarea acordului între PNL și Coaliția pentru Familie

zlatiAzi BPN al Partidului Național Liberal a aprobat semnarea protocolului între PNL și Coaliția pentru Familie, protocol care prevede sprijinirea de către PNL a unui Referendum pentru modificarea definiției familiei în Constituția României, conform dorinței exprimate de către milioanele de români care s-au adresat în acest sens Parlamentului.

Decizia BPN al PNL vine ca urmare firească a primului articol privitor la principiile care stau la baza activității partidului, din Statului PNL:

În acţiunea sa politică, PNL, ca partid de centru-dreapta, membru al Partidului Popular European, urmăreşte respectarea valorilor universale ale libertăţii si demnității umane și a valorilor tradiţionale ale poporului român, precum și reprezentarea ideilor și valorilor dreptei democratice româneşti. (art. 5.1)

Dacă facem referire la valorile tradiționale ale poporului român nu se poate ignora că una dintre valorile fundamentale tradiționale ale poporului nostru este familia – dar nu orice familie ci familia creștină, alcătuită dintr-un bărbat și o femeie.

Poziția PNL nu este una nouă, în 2013 partidul meu făcând, prin președintele său Crin Antonescu, exact aceeași propunere, în Comisia pentru modificarea Constituției. Adevărat este că, în 2013, PNL a fost pus în inferioritate, la vot, de către pesediștii instruiți de către VV Ponta să voteze împotriva propunerii liberale. Dar niciodată nu este prea târziu (pentru partide ca și pentru oamenii politici) să își aducă aminte de principiile care ar trebui să le călăuzescă activitatea politică.

Salut decizia BPN. Azi PNL a hotărât, încă o dată, să fie în Europa. Dar prin el însuși!

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat: