O incorectitudine politică pe zi: Investiții sau Educație? Educație!

 

ZlatiToată lumea, la modul declarativ, moare de dragul Educației.

Nu doar pentru că dă bine electoral – greu de găsit o familie în România care să nu aibă măcar un aparținător care să depindă, într-un fel sau altul, de calitatea învătământului românesc. Calitate precară azi, și în situația de a mai scădea, în următorii ani, în lipsa unor infuzii financiare serioase: suntem pe locul 125 din 144 de state în privința calității educației, pe un trend negativ estimat în următorii ani, așa cum arătam în alt articol. Dar și pentru că investiția în Educație este cea mai sigură investiție pe termen lung, inclusiv ca randament economic al banilor investiți.

Doar că, atunci când vine momentul deschiderii baierii pungii, toate partidele care au ajuns, la un moment sau altul, să conducă România, s-au scremut, precum muntele din faimoasa zicere, pentru a da naștere unui șoricel. Motivația? ”Nu sunt bani, domnule, nu sunt bani. De unde să luăm? De la Investiții? Nu se poate, domnule, că de infrastructură depinde viitorul României…” Spuneam undeva că, dacă banii de la investiții chiar s-ar cheltui pe infrastructura totdeauna promisă dar niciodată realizată, iar educația ar fi subfinanțată cum este în prezent, peste câteva decenii vom avea o țară cu multe autostrăzi pe care vor zburda mașini conduse de români mancurtizați, care ar transporta produse slab manufacturate, deoarece românii, prin ei înșiși, nu vor mai avea competența științifică și profesională de a produce ceva cu mare valoare adăugată.

Să dăm niște citate, poate așa suntem crezuți…

Deocamdată, după ce am crescut PIB-ul potențial al României și PIB-ul real al altor țări cu cetățenii ”creați de Ceaușescu” și educați, mai mult din inerție, de dascălii rămași de atunci, începem să culegem roadele orientării tactice către trecut în locul orientării strategice către viitor. Cu consecința imposibilității de a mai recupera decalajele față de Occident pentru simplul motiv că nu va mai avea cine și cu ce cunoștințe să le recupereze. (M. Pană)

suntem o țară polarizată : orice licean semianalfabet vrea la facultate, orice tânăr de la țară sau din orașele mici abandonează școala. (C. Grosu)

În România, în continuare a avea o chestiune de ciment și beton valorează mai mult decât o chestiune de educație și inovare. A putea să tai panglica concret la un pod, un drum îți aduce mai mult capital politic decât a arăta că ai în sistemul educațional niște valori și că reușești să crești ștacheta (D. Pâslaru)

Nu vreau nici eu să cad în capcana maniheismului investiții vs educație. Și totuși… Dând niște cifre din burtă”: dacă în loc să alocăm 4 miliarde de euro anual pentru infrastructură, din care reușim să cheltuim doar 2 miliarde (pentru lucrări care valorează ”pe bune” doar 700 milioane euro), ne-am propune să alocăm doar 2 miliarde pentru infrastructură, din care să cheltuim, în dulcele stil românesc, doar 1 miliard (dar pe lucrări cu o valoare reală de 800 milioane euro!), ar fi chiar atât de rău? Dacă cele două miliarde euro ”economiste” astfel, le-am investi în educație, ar fi chiar atât de dezastruos?

Știu, din cheltuielile destinate educației se poate fura mai greu decât din cele alocate infrastructurii: mai greu de umflat costurile, mai greu de lipit contracte adiționale, etc. Dar nu aveți decât, domnilor care visați să ciupiți câte ceva din carnea bugetului, pentru vilele și amantele personale, să cheltuiți cele două miliarde de euro suplimentare tot pe lucrări de investiții: încă mai sunt școli care predau în două schimburi, am vrea să introducem after school dar nu avem săli de mese, prea multe școli și licee în Ardeal funcționează în clădiri retrocedate (fiind plătite de la bugetele locale sume imense pe chirii), ducem lipsă de campusuri moderne pentru cazarea elevilor din preuniversitar, avem mult prea puține creșe și grădinițe, dotarea materială a școlilor și liceelor lasă mult de dorit, etc, șamd.

Deci da: între investițiile în infrastructură (supradimensionate ca pondere în buget față de capacitatea noastră reală, de la managementul proiectelor la realizarea în teren) și investiția în educație, eu o prefer pe a doua. Chiar de mâine (sau de la viitorul buget) aș reduce cel puțin cu 1% din PIB din bugetul alocat pentru marile lucrări de infrastructură și l-aș transfera Ministerului Educației. Căci, nu-i așa, omul vine înainte de toate. Sau așa ar trebui…

alte articole pe site relevante pe aceeași temă:

 

Anunțuri

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: