În primăvară, scriam următoarele:
Partidul Național Liberal a plătit pentru propriile sale greșeli și neîmpliniri, dar și în contul unor entități politice (Președintele României, Guvernul Cioloș) față de care a manifestat angajament și fidelitate fără să ceară nimic în schimb sau, când a solicitat ceva, a fost în cel mai bun caz ignorat. Odată cu regăsirea de sine /…/ PNL trebuie să să găsească calea cea bună pentru stabilirea unor relații reale de parteneriat cu Președinția și Guvernul.
Ceea ce am spus atunci, rămâne valabil și pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016. Și asta pentru că liderii naționali ai PNL nu au învățat nimic din lecția bucureșteană din mai 2016. Sau dacă au învățat, au învățat prost și au aplicat și mai prost.
Desigur, nu putem reproșa Președintelui Iohannis că nu s-a implicat mai mult în campanie, alături de Partidul Național Liberal. Ar însemna să îl acuzăm că a fost corect: nu este rostul unui președinte ce acționează în limitele constituționale, să se implice într-o campanie electorală în mod partizan.
Dar, pe termen lung, Partidul Național Liberal, partidul ”lui”, partidul Președintelui, a urcat și a coborât odată cu favorabilitatea celui care câștiga Cotrocenii în 2014, sprijinit de PNL. Din acest punct de vedere probabil au dreptate, cel puțin parțial, acei analiști care pun rezultatele slabe ale PNL (și) pe seama unui vot anti-Iohannis. PNL a preluat în orb toate temele publice lansate de către președinție, s-a sucit legislativ (vezi Codul Fiscal) după cum se orienta girueta de pe acoperișul palatului Cotroceni, a urmat întru totul liniile de forță și inițiativele Președintelui. Am fost ”partidul lui”. Dar în condițiile în care favorabilitatea președintelui a scăzut, era firesc ca și cea a partidului să cunoască un trend descendent. Klaus Iohannis nu poate fi acuzat că nu ne-ar fi ajutat în campanie, pentru că nu era traba lui să facă acest lucru. Dar Klaus Iohannis este vinovat că a dezamăgit pe mulți dintre românii care l-au votat, și asta s-a reflectat în foarte mare măsură și partidului care l-a urmat precum un cățeluș – chiar și când nu ar fi fost cazul.
Aidoma dar într-o versiune mult mai proastă (pentru PNL), au fost relațiile dintre Partidul Național Liberal și Guvernul Cioloș, îndeosebi între partid și premier.
Încă de la început, PNL a sprijinit necondiționat guvernul Cioloș, iar acest suport a rămas o trăsătură caracteristică a strategiei PNL până la votul din 11 Decembrie. Exemple se pot da, destule. Rămâne astfel memorabil episodul în care colegii liberali au votat în favoarea nominalizatei la portofoliul Justiției, Guseth, deși aceasta se prezentase mai mult decât deplorabil în fața comisiei parlamentare de resort; cu același prilej mi s-a recomandat din partea conducerii grupului parlamentar să nu pun întrebări stânjenitoare nominalizatului pentru Ministerul Educației, domnul Curaj. La votarea Bugetului de stat, parlamentarii PNL au fost sfătuiți să nu depună amendamente pentru finanțarea unor proiecte din colegiile pe care le reprezentau, pentru a nu afecta viziunea financiară a guvernului. . Poziționările critice (din partea mea sau a colegilor parlamentari) au fost puse sub obroc, declarațiile de presă în care arătam slăbiciuni ale unora dintre miniștri guvernului Cioloș nu au fost preluate de către Departamentul de Comunicare al PNL, pe motiv că nu corespund liniei partidului – astfel se crea în rândul liderilor din teritoriu și a simpatizanților PNL impresia că există o deplină armonie între partid și guvern, deși numeroși parlamentari PNL criticau, atât în cadrul grupului parlamentar cât și prin formele care le stăteau la îndemână, unele acțiuni sau poziționări ale miniștrilor guvernului Cioloș.
Personal cred că a fost o mare greșeală strategică. PNL a părut a fi un pește sanitar în siajul marelui rechin guvernamental, mulțumindu-se cu rămășițe de la masa acestuia și neîndrăznind să încerce a se impune în fața partenerului dominant. Personal am solicitat demisia, punctual, a cinci miniștri; și faptul că premierul însuși a remaniat trei dintre ei, arată că activitatea lor lăsa de dorit cu adevărat dar, ca grup, am elogiat (urmând punctajele elaborate de către partid) activitatea unor miniștri care nu meritau laudele noastre.
Pe scurt, noi am urmat și sprijinit guvernul Cioloș, și în special l-am sprijinit, cât am putut, pe premierul Cioloș. Dacă, eventual, vreun ministru a fost criticat (dar nu de către liderii partidului!), niciodată dar niciodată critica nu s-a îndreptat asupra premierului. În schimb guvernul nu a făcut prea multe în direcția satisfacerii măcar a uneia dintre puținele solicitări publice din partea PNL: depolitizarea structurilor deconcentrate (intens pesedizate în ultimii 3-4 ani) din teritoriu precum și a prefecturilor. Doi-trei prefecți au fost schimbați, și cam atât. Ca să aflăm, după închiderea urnelor, câtă propagandă în favoarea PSD au făcut șefii deconcentratelor în multe județe, în pre-campanie și campania electorală.
Ori, este momentul de a recunoaște, guvernarea Cioloș nu a fost una atât de bună pe cât noi, cei din PNL, încercam să o acredităm. Imaginea pe care noi căutam să o proiectăm în conștiința electoratului diferea mult de imaginea pe care electoratul însuși și-o formase, pe baza percepției proprii, asupra activității guvernamentale. Campania dusă de aproape întreaga media împotriva guvernului Cioloș a prins mult mai bine în public decât eforturile noastre de a zugrăvi în culor favorabile Guvernul și Premierul său. Cu rezultatul, la urne, știut.
Ce ar mai putea fi de făcut?
Guvernul Cioloș este (aproape) istorie, și este improbabil ca Partidul Național Liberal să reușească, ghidat de către președintele Iohannis, coagularea unei coaliții care să impună un guvern condus de către Dacian Cioloș. Dar Președintele Iohannis rămâne un actor important pe scena politică și PNL nu paote face abstracție de această realitate politică.
Soluția, cred eu, este ca Partidul Național să se regăsească pe sine. Și sub conducerea unui lider cu viziune și caracter, să își aducă aminte de acea deviză care ne face și azi să ne simțim mândri că suntem național-liberali: ”Prin noi înșine”. Parteneri putem avea, formal sau informal. Iar Președintele României, fost lider al PNL, este un partener, aș zice, natural. Dar nu poți fi un partener credibil atunci când de bună voie adopți poziția ghiocelului. Si dacă vrem să fim respectați, întâi de toate trebuie să ne respectăm noi înșine.
alte articole pe aceeași temă:
Radu Zlati 
de acord cu prima parte, numai jumătate de acord în rest. Trebuie să reconstruim, și opoziția este momentul când poți reconstrui. Pe de altă parte, este datoria fiecărui partid să caute modalități pentru a ajunge la putere.
ApreciazăApreciază