Percepția și studiile noastre arată că cititorii cursdeguvernare.ro se împart în trei :
-,antreprenori sau manageri pe toate palierele, care conduc societăți în terenul accidentat și oarecum aventurier al economiei românești ;
-,salariați care conștientizează că toate competențele lor sunt un capital mai important decât capitalul financiar al angajatorilor și care trăiesc ca atare : ”furnizori” de expertiză, uneori simplă dar întotdeauna determinată, și cetățeni autentici ;
-,salariați din bani publici, animați de respect față de vocația lor de funcționari , interesați de-a obține elemente de context despre lumea în care prestează.
(Mai există și o a 4-a categorie – analizată cu acribie, dar despre care nu merită să vorbim acum și aici).
De ce le-am enumerat: pentru că toate cele 3 categorii știu 2 lucruri :
-, politico/economic : degeaba ești un contribuabil onest, dacă banii tăi ajung pe mâna unui administrator pus cu delegație, care-și obține mandatul folosind slăbiciunile și Nu calitățile adepților, și insultând inteligența celor pe ale căror voturi nu contează.
-, uman/economic : toate cele 3 categorii de mai sus știu că, dacă nu ai oameni (”Oameni”!) determinați să construiască pe verticală și nu doar pe orizontală poți să te caci în ei bani – fără oameni nu faci altceva decât să improvizezi zilnic, pe termen lung și să faci ciroză, pe termen mediu.
Să aplicăm, așadar, ”știința” celor două lucruri de mai sus privind oamenii de care avem nevoie – în viața individuală sau de business, ca și în viața României – prin tot ceea ce poate fi mai evident, logic și de bun simț : dacă tot avem nevoie de oameni, să începem cu un om.
Specie filosofică: uneori nu doar noi căutăm oameni, ci și unii oameni ne caută pe noi. Și, în mod reciproc, nu ne (prea) găsim. E vorba de Dacian Ciloș.
Iată omul – sau, mai bine zis, un om : să-l analizăm puțin
a)-, Uniunea Europeană a ajuns în rahatul de azi nu neapărat din cauza egocentrismelor naționale și orgoliilor marilor economii, ci dintr-un motiv obiectiv :
structurile economiilor (că vorbim de industrii, agricultură, servicii) sunt atât de diferite încât o bună parte din politicile comune sunt pur și simplu inaplicabile : ce e soluție de salvare pentru unii, e moarte sigură pentru alții.
Punem acum lupa doar pe agricultură (vedem mai jos de ce) – acolo unde România are 2/3 din teritoriu numai bun de scos la produs : cum să reușești tu, Comisie Europeană, să împaci (de fapt, să ”împeci”) culturile fictive de măslini din Grecia cu firele de păpușoi aliniate cu computerul de-a lungul Rinului, într-o țară care, oricum, nu mănâncă mămăligă dar produce porumb cât pentru un miliard de mămăligari comunitari ?
Anvergura de care vorbim! : Pentru a pune în acord toate interesele politice, naționale, comerciale, din prezent și – mai ales! – din viitor, acolo unde nu ai cum să eviți impactul agriculturii rudimentare europene cu agriculturile ”cuantice” ale SUA și Canadei (v de exemplu TTIP), demers care presupunea armonizarea a 28 de case (și de obiceiuri) în care numai agricultura unui stat ca Germania se raportează la PIB-ul total al României,
Comisia avea nevoie de un sinucigaș. Care reușește imposibilul sau – ca noi toți ceilalți europeni, nu-i așa? – moare anonim că de aia l-am și trimis la sinucidere : un român.
Numele românului e Dacian Cioloș – cel care a preluat și dus la îndeplinire PAC-ul (politica agricolă comună, un pact comunitar pentru hrana Europei) – și uite că încă mai mișcă, la ani buni de când și-a dus la îndeplinire misiunea.
b)-, ca să faci așa ceva – din expertiză sau din inteligență nativă sau, mai ales, dintr-un ”drang” basic- îți trebuie și calități, și muncă să înțelegi interesele or așteptările a 28 de inși care se privesc pe sub sprâncene, și să te freci de toți grangurii ce au în fișa postului hrănirea popoarelor lor.
Europa a rezolvat, cu un român, această insolubilă ecuație.
c)-, Cele 28 de state (punem și Marea Britanie – pentru că la orgolii, discuții, negocieri și pretenții era prezentă și Anglia la acel moment), la capătul a sute, a mii de ore de discuții și negocieri, au ajuns la un numitor comun (nu știm dacă bun sau rău – căci nu știm dacă a fost bună sau rea soluția Comisiei) iar asta înseamnă performanță profesională și, mai ales, dexteritate, deprindere și rutina de-a discuta și de-a juca în liga mare a negociatorilor.
Încerc să-mi închipui dacă la nivelul, miza și expertiza asta s-ar fi descurcat un Ponta, un Boc, un Grindeanu, un Tăriceanu, un Năstase. De fapt, știu. Și, de fapt, știm cu toții.
Mențiune foarte importantă : la ora asta, miza cea mare a României e poziționarea, în cunoștință de cauză, la un nivel de decizie față de ceea ce urmează să se petreacă în procesul complex prin care Europa Unită încearcă să supraviețuiască în calitate de jucător esențial în viitoarea lume globalizată.
Vă rog să-mi spuneți o voce – care să aibe CNP, nume și adresă – românească, la care urechile marilor decidenți europeni se ciulesc instinctiv. O auziți? Eu nu. Dar există, totuși, una – în paralel cu pozițiile oficiale, dacă nu o voce, măcar o șoaptă luată în serios : a lui Dacian Cioloș.
Românul din patria lui
Mai sus am scris despre prestația europeană a lui Dacian Cioloș. Hai să vedem, însă, cum stau lucrurile în țara în care toți sunt (de fapt, suntem, nu-i așa?) mai buni decât el – astfel încât toate partidele și alianțele să-l trimită la lipit afișe dacă vrea să însemne ceva pentru politică.
O reluare:
De departe cel mai ”prim-ministeriabil” om al momentului, Dacian Cioloș ar putea întruchipa profilul politicianului nou, pe care scena îl așteaptă de ani de zile – serios, onest, determinat, ”care știe cum se fac lucrurile” – profil la care România ar putea ajunge ”în rând” cu fostele surate comuniste care și-au scos la înaintare acum un deceniu acest alt tip de politician.
Cioloș ar putea fi – sub anumite condiții – interfața dintre scena politică izolată a României de până acum și viitoarea ecuație europeană, în care un om credibil, bun cunoscător al unei meserii, poate vorbi, în fine, fără complexe și sentimente de vinovăție – la o masă unde se decid și interese românești.
Cei care contestă rezultatele lui Dacian Cioloș ca premier uită un lucru esențial : el și guvernul său fuseseră numiți Nu să guverneze, ci să gestioneze țara de-a lungul unui an, până la alegeri. Cu toate acestea, reformele inițiate în acel an, eforturile depuse nu doar pentru deschiderea unor drumuri, ci și pentru închiderea altora – greșite, precum și deprinderea de-a vedea lucrurile în context și nu doar prin prisma coteriilor locale – toate au lăsat în urmă terenul propice pentru o guvernare politică bazată pe viziune. Iar asta s-a întâmplat în ciuda lipsei totale de sprijin politic – atât din Parlament cât și, uneori, de la Cotroceni.
Ei: există vreo garanție că acest teren nu poate fi desființat într-o lună de zile, sau există o garanție că un viitor guvern, politic, va avea viziune?
Căci problema PNL asta e : dacă Cioloș poate fi interfața partidului cu un alt fel de-a face politică, problema PNL e că nu are o interfață cu Dacian Cioloș.
Nu e vorba doar de PNL. Mă uit pe panoplia războinicilor pentru salvarea dreptei românești și pe panoplia celor care vor să scoată stânga românească din siajul salafist gen ”Gheorgiu-Dej” (versiunea lui Ceaușescu a fost, la un moment dat, mult mai deschisă spre lume decât varianta Ponta-Dragnea).
Jean Claude Juncker nu doarme noaptea așteptând mailul cu poziția dlui. Predoiu. Dna. Merkel nu mai mănâncă seara pentru că nu a primit sms-ul de la dl. Bușoi. Serviciile secrete franceze, italiene și spaniole au stabilit să se informeze reciproc în caz că apare vreun mesaj de la Ludovic Orban. Însuși Donald Trump sună din când în când la CIA : ”Domnilor, ați verificat bine? Nu și-a uitat cumva neamțul românilor telefonul în mașină? Sau poate-i pe Valea Oltului și n-are semnal – ia verificați!?”
Un om pe care l-ar angaja orice guvern european, pentru că ”știe cum se fac lucrurile în Europa” (ca să citez un oficial american) , aici, în România, Nu are altă alternativă decât să-și înființeze, de la zero, un partid – fără infrastructură, fără oameni puternici, fără ministeriabili cu experiență, fără mecanismul politic eficient, vizionar și de bună credință care schimbă direcția unei țări ce doarme în baltă și-o scoate din groapă și repune pe hartă. Pe harta cea mare.
”Orice guvern european”?
În urmă cu câțiva ani, o sursă din anturajul lui Cioloș răspundea curiozității mele: ce face un fost comisar european care nu vrea să moară cu pensia în cont? Așa am aflat că fostul comisar și-a propus să studieze sistemele americane și canadiene de agricultură, să vadă ce poate învăța Europa de la astfel de sisteme în buza unei ere (ere!) în care alimentele și apa vor fi marea provocare geopolitică și sursa viitoarelor conflicte.
Cum naibii să nu-ți ții aproape tu, Comisie Europeană, o astfel de mentalitate ?
Dar și: Cum naibii să nu-ți pese ție, stat/admistrație, establishement românesc o asemenea rarisimă abordare a lucrurilor într-o lume care se globalizează indiferent ce crezi tu despre lume și infinit ?
Aud – (ieri) – că USR a catadicsit să-i facă o invitație formală de intrare în partid. Probabil că sunt niște inși disperați că aplombul unei noi generații, și de politicieni și de votanți, se poate pierde în neant, ca un glonț tras aiurea.
Chiar și la PNL există voci care consimt că, da, hai să vedem, poate după alegerile interne facem ceva.
Nu-i văd pe vechii peneliști privindu-se fiecare în oglinda lui și spunându-și: ”Da, lumea intră într-o nouă eră, intrăm într-o tranziție complicată, în care cineva cu 100 de numele de telefon în agendă (numere la care chiar i se răspunde!) poate face diferența între poziționarea avantajoasă și rămânerea în balta periferiei”: să-și recunoască, da, dacă mai pot face ceva pentru dreapta românescă e să mă aliez cu ceilalți ”primi” din partid (oricum nu au președinte nici la 4 luni de la pierderea alegerilor) și să susținem un om din altă poveste – adică din povestea care contează: elefantul alb care merge înaintea unei turme de facoceri politici. Nu pentru noi, nu pentru el, ci pentru ceea ce va urma în următoarea sută de ani.
Căci agenda unuia ca Dacian Cioloș se topește de la o zi la alta : decidenții de care s-a frecat dispar în viețile lor personale, în pensie sau în intereselele statelor lor. Iar peste un an-doi, însuși Dacian Cioloș va fi cineva la apelul căruia nu vor mai răspunde mulți dintre cei care, sub o formă sau alta, îi sunt datori…
***
Bun: deci, ce facem cu Cioloș? Pe ce post îl angajăm, ce obiective îi dăm? Un asemenea ”instrument” se construiește în 20 de ani (dacă ai materia primă potrivită) sau îl omori încet și în chinuri în 2 ani (dacă ai armatele de mameluci depersonalizați în media autohtone potrivite) : cu 100 de inși racordați ca el nu ne-ar mai ignora nimeni – și când spun ”nu ne-ar ignora” mă refer la CU TOTUL ALTE soluții decât au găsit Ungaria și Polonia : o Europă a viitorul lucid, în care accepți nu doar avantajele, ci și responsabilitățile și aportul propriu.
Dacă 7-8 rinoceri ar consimți că baricada din fața Românieri nu poate fi distrusă decât de elefanți, lucrurile ar ieși din zona războaielor mici – dar cu mare hemoragie a serviciilor secrete, care se implică în politică între țigănușii politicii locale – și ar juca la nivelul următor. Și l-am suna pe Juncker să nu-l mai disturbe pe Cioloș cu siguranța alimentară a celor 28, ci să ni-l lase să se ocupe puțin și de siguranța viitorului nostru general.
**
La ora la care scriu, Dacian Dioloș – un particular fără mandat oficial – se întâlnește cu decidenții Europei grele, în încercarea de-a afla ce e mai bine pentru România.
Își permite cineva să-i zică lui Juncker: ”Băi, Jane, fii atent, că noi suntem la Marea Neagră: vorba lui Burebista (dă și tu un google) : dați-o-n p… mă-sii cu vitezele Europei voastre: hai că am eu 100 de inși care să aruncăm funia peste Balaton – hai c-o dreg eu cumva la mine în țară. ”
În fața unei atât de dărâmătoare bune credințe:
ce fișă a postului să-i găsim unui astfel de om, astfel încât să nu ne dărâme pe noi înșine o atât de traumatizantă experiență cum a fost acea viziunea limpede afișată ani în șir de Traian Băsescu ?
PS : Și dacă ratează, ca Traian Băsescu, doar o să-l ignorăm, ca pe Traian Băsescu ? Și dacă ”o dă nasol”, dizolvându-se în certurile de-aici de pe Cogârlii: îi cerem socoteală la sfârșitul prestației, sau îl luăm la 11 metri pe parcurs?
Înainte de fișa postului, va trebui să ne obișnuim și noi cu el, și el cu noi. Elefantul alb are patru ochi, de-aceea am învățat noi carte.
Sursa: Curs de Guvernare
Radu Zlati 
Comentarii recente