C. Grosu (CdG): România Neproductivă și delirul decidenților

Nu e vorba de faptul că, de bine sau de rău, în fiecare seară vom avea ce arunca în oală – noi, salariați, antreprenori, decidenți, ppvidc (politicieni pe viață indiferent de competențe) sau simpli spectatori : ci de faptul că România devine (TOT MAI!) greu o țară propriu-zis productivă, pentru că conjunctura în care joacă economia noastră presupune o conceptualizare vizionară a problemei : DA! : NU producem – asta spun cifrele.

Ceea ce cifrele nu spun este că într-o bună zi jocul se va sfârși : atunci vom simți cu adevărat ce am pierdut prin ratarea Producției.

Textul de față (cam lung – pentru că are trufia de-a desena foarte mult) e despre șansa unei economii de periferie, pe care o ratează toți cei care chiar ar putea face ceva : întoarcerea la România producătoare – ca miză economică, miză de securitate națională și miză a viitorului următoarelor 2 generații.

*

Capitalismul crește ca iarba prin asfalt? Într-o vreme era așa.
Dar zicerea e destul de vagă încât să nu înțelegem despre ce fel de capitalism vorbim: trăim timpuri într-o lume în care chiar contează.

Un prolog și-o concluzie, o intrigă și un deznodământ :

Bun lucru deschiderea pieței și abolirea taxelor vamale pentru Europa, un lucru și mai bun deschiderea granițelor pentru libera circulație.

Dar există o problemă: România Nu a fost pregătită pentru lucruri atât de bune. Iar economia românească nici atât.

Mai întâi, 2 adevăruri …

a), dacă mâine (15 martie 2017) Zâna cea bună ar lăsa în toate cutiile poștale din România un purcoi de bani însumând, să zicem, 50 de miliarde de lei (toți bani adevărați, nu hârtie), dl. Mugur Isărescu și-ar trage pe loc un glonț în cap :
toți banii ăștia s-ar duce în maximum șase luni în importuri, iar deficitul comercial ne-ar duce la un jenant euro de peste 5-6 lei : numai economie nu s-ar mai numi negustoria sălbatică de pe acest picior de plai. (Există voci care susțin că economia României va crește în cele 6 luni încât ar umili China și că niște inconștienți de la putere ar confisca genul ăsta de performanță).

b), România nu ar importa icre de Manciuria: ci lapte și carne – asta face și azi, 14 martie 2017.
Și nici n-ar cumpăra tehnologie de vârf pentru producerea mașinii electrice care se încarcă de la scărpinat: ci mașini de cusut second hand și cine știe ce drujbe cu lanțul mare pentru abordat buștenii de export dintr-o singură mișcare – asta face și azi, 14 martie 2017.

Un scurt prolog: Malformația congenitală a economiei capitaliste românești. Cum a ratat economia noastră să fie una productivă

România nu e în mod propriu-zis o economie concurențială : dați la o parte prețurile de transfer (cam pe 45 %din economie), afacerile cu statul pe contracte preferențiale (mai punem vreun 15-20%) și contractele statului cu alții – mastodonții Trans (-electrica, -romgaz, -transetcetcetc) – or mai fi ieșind și de acolo un 10%. (Adică vreo 70% Neconcurențial?!).

Adică: România nu e un stat propriu-zis capitalist.

Pentru ca economia României să se fi construit – după căderea comunismului – ca un stat capitalist ar fi trebuit să fie îndeplinite 4 condiții :

1 – Intrările:
deschiderea granițelor și abolirea taxelor vamale s-a făcut înainte ca România să-și reconstruiască forța productivă (destrămată în anii 90) măcar pentru consumul intern
: aflată în genunchi după prăbușirea piețelor ei tradiționale și goală în fața mafiilor interne care i-au cumpărat fabricile pentru a le închide și distruge, singura șansă a României a fost să trăiască din import.

(Banii României – cei obținuți din privatizări frauduloase au fost scoși din țară : le-au luat locul împrumuturile din bănci, nu pentru investiții, ci pentru bunuri de larg consum). Acestea au fost vârfurile de creștere.

2- Ieșirile:
deschiderea granițelor odată cu libertatea de circulație s-a făcut înainte ca economia să poată susține, printr-o productivitate minimală, salariile de supraviețuire a forței de muncă. Forța de muncă a plecat înainte de-a avea ceva serios de lucru aici.

Iar azi, când niște bani s-ar mai găsi – fie din acumulări, fie din bănci, fie din investiții externe – Nu mai e cu ce/cine…
Acum 10 ani, cei furioși și disperați, în loc să protesteze spărgând geamurile guvernului, luau avionul cu bani împrumutați și plecau ca salahori în Spania.
Azi, furioșii și scârbiții nu se grăbesc : caută pe Internet și pleacă cu mare chibzuială, ca medici, asistenți, IT-iști, speciliști auto, chiar universitari, în Anglia, Germania, Franța, Olanda.

A intrat în țară ce nu trebuia și a ieșit ceea ce ar fi fost indispensabil.

3- Chestia aia cu ”capitalismul care crește ca iarba din asfalt ” NU mai e valabilă – ea ține doar la proști și la ”intelectualii decidenți” care n-au jucat niciodată la vârful economiei reale :

Lucrurile ar fi funcționat în cazul unei economii destrămate, precum cea a României, ”ca iarba prin asfalt” numai într-un sistem închis : cu taxe vamale pentru importuri, cu granițe închise pentru forța de muncă și cu o presiune socială care ar fi trăsnit pe decidentul incompetent și hoț de aici. Într-un sistem deschis, economia are mii de alte direcții în care să iasă mult mai ușor decât prin asfaltul strămoșesc.

4- Concurența dintre state, globalizarea și deschiderea aproape trivială a economiei a obligat pe părinții popoarelor din UE să găsească ALTE soluții decât protecționismele și naționalismele rudimentare :

părinții economiilor europene au creat – în locul protecționismelor și al naționalismelor – politici economice adecvate structurilor acestora și în concordanță cu planurile pe care le-au gândit pentru a-și îndrepta economiile spre viitor : bugete concepute inteligent, investiții în educație și cercetare și, mai ales, crearea de oportunități :

Nu e vorba doar de Germania sau Franța : polonezii – ca să luăm un exemplu de lângă noi – au câte 10-12 atașați comerciali și de afaceri în capitalele marilor economii : România are câte 2 securiști bătrâni (unde nu are doar unul singur), din garnitura ”nouă” care a înlocuit-o pe cea de la fuga lui Pacepa – și despre care nimeni nu știe nici măcar dacă sunt reali și dacă n-au murit deja, iar cineva le încasează salariile pe numele reale din țară.

*

Toate cele de mai sus configurează concluzia cu care urnim mai departe analiza de față : într-o lume în care statele concurente și/sau partenere și-au creat politici economice și linii de forță pentru economiile lor, România nu doar că nu are politici economice adecvate, ci stimulează toate fenomenele care subminează orice încercare de însănătoșire a acestei economii.

De aia nu importăm icre de Manciuria, ci carne și lapte, de aia nu importăm ultimele microcipuri făcute de NASA, ci mașini de cusut second-hand, de aia nu cumpărăm costume de cosmonauți, ci costume Armani din Polonia făcute sub licență italiană la Țăndărei.

Or, asta înseamnă că Nu ne mai putem bizui pe ”capitalismul care iese ca iarba prin asfalt” : ci pe politici economice lucide, stimulatoare – acolo unde o echipă de vizionari (adică nu o gașcă de politnici) știe pe ce butoane să apese.

Iată despre ce vorbim :

Cât de producătoare e țara oportunităților: creșterea din negustorie și locurile de muncă ale concurenței

Fenomenul e prea complex pentru a-l aborda într-un singur text, astfel încât o să mergem pe stilul ”Știați că?…”, în speranța unui zvâc pe care cu toții – jucători și decidenți – o să-l pornim în chiar acest an 2017 : pentru că suntem deja în întârziere și numai o speranță violentă și o determinare inumană ne mai pot păstra în lumea serioasă a economiilor :

1). Deficitul!

Circa 55-60% din deficitul comercial ne e produs nu de statele din Vest, ci de 3 țări : Polonia, Ungaria, Cehia.

Cele 3 surate ale noastre au priceput la momentul potrivit că miza pe producție e șansa economiilor lor și exportă aici nu plutoniu sau roboți industriali, ci alimente, haine, bunuri de larg consum. Ce cumpărăm de la ei le menține și sporește locurile de muncă în industria lor productivă: pe ale noastre nu doar că nu le-am creat, dar abia reușim să păstrăm și puținut produs de niște obsedați din antreprenoriat.

Teama naționalistului român – cu ”patriotismul” inflamat și discernământul atrofiat – spune că ”suntem piață de desfacere pentru Vest”. Ei bine, am vrea noi asta ! : n-avem noi bani să importăm cele mai noi produse necesare pentru crearea unei economii cu valoare adăugată mare : doar 14% din comerțul nostru exterior se face cu țări de dincolo de Praga.

2). Importurile!

Un producător român de cosmetice importă 90% din materia primă pe care o folosește. Întâmplător, poate face o comparație cu situația companiei sale de acum 25 de ani – când găsea aproape toată materia primă făcută aici, în România, de alți producători. Evident, nu importă ultimele descoperiri – pentru care se ia Nobelul în chimie :

Ruperea lanțurilor de producție pe cele 5-6-8 industrii care contează și pentru care – Atenție! – țara asta are potențial și de resurse și de bază productivă de pornirelasă la voia hazardului oportunitățile pe care un vizionar de la Economie sau de la toate echipele de băgători de seamă bine plătiți ar trebui să le vadă, să le articuleze, să le implementeze.

Nici măcar n-ar fi greu : te uiți în deficitul comercial, le ceri celor de la INS sau de la Prognoză să-ți dea datele reale (NU alea de defilare electorală – pentru care, într-o țară serioasă, ăștia ar fi fost arestați cu mascații) și produci politici economice focusate și inteligente.

3). Productivitate, competitivitate, valoare adăugată mare.

Măcar la fel de mare pe cât problema tehnologiei medii – o adevărată capcană pentru ramurile productive. Lumea se plânge că în România au intrat luna trecută câteva sute de mii de automobile second-hand.

Economia productivă e plină, însă, de tehnologie second-hand, cu o competitivitate mică, însăilată de forța de muncă ieftină – dar care trebuie să joace în Piața unică – și foarte competitivă! – europeană.

Nu poți găsi, tu, decident și creator de politică economică, o facilitate pentru cei care aduc tehnologie de vârf, de ultimă generațiepentru companiile care produc pentru piețe competitive unde NU mai pot miza la infinit pe mâna de lucru ieftină ?

4). Producția!

Dacă vreau să deschid o hală de producție, eu antreprenor român, de ce trebuie să mă belească autoritatea locală pentru avize și autorizații dacă sunt calat pentru producție ? Nu pot obține un statut de ”privilegiat” în fața marilor tâlhari care mă așteaptă, mă hărțuie și mă doboară pe drumul mare de la idee și capital la producția efectivă ?

De ce ENEL, EON și alți gușteri care trăiesc din captivitatea mea de consumator și nu din creșterea productivității lor, îmi iau 8-9 luni din viață pentru a trage un fir de curent trifazic ? (Nu e o metaforă – România e una dintre țările cu cel mai lung timp de racordare la utilități indispensabile din lume! – potrivit unui raport OECD , mult mai rău decât în țările africane, că de Europa nu mai vorbim).

Această realitate îi taie somnul și pofta de mâncare vreunui decident din guvern sau din Parlament ?

5), Deficit crâncen și perfid: pe zona manufacturieră

Asta înseamnă nu doar incapacitate de-a produce lucruri simple pentru piața internă și pentru piețele nu neapărat foarte competitive din exterior:

asta înseamnă și descurajarea producției interne ? Cum ?

E simplu, și vom aborda chestiunea mai jos : Ce motiv economic ar avea un antreprenor român să se ”complice” cu producția ?

(Un link cu detalii privind cifrele – AICI – LINK)

6), Mitologia, adusă cu picioarele pe pământ.

Toată industria IT beneficiază de facilități, deși cea mai mare parte e pur și simplu ”lohn” : doar 25% (ba chiar mai puțin, după unele voci) se face sub patente de proprietate intelectuală.

Cum faci tu, stat, cu ”facilități fiscale de stat”, diferența între Bitdefender (care produce sub patente proprii) și afaficii care scot bug-uri sau virgule și cratime din coduri? Stimularea și încurajarea valorii adăugate mari în ce constau ?
Sau faci ca la TVA, unde otrăvurile din Coca-Cola, Pepsi, Mirinda etc. și alte bombe cu zaharuri declarate ca atare de toate instituțiile medicale credibile sunt taxate la fel ca la produsele agricole bio ?

7), Ieșirea pe piețele externe :

Când am să te văd pe tine, decident al Ministerului Economiei, că ai racordurile corecte la oportunităile de afaceri din țările surori și partenere din UE?
Un site, făcut cu 3-4 angajați în plus față de băgătorii de seamă din ministere moșteniți din timpul lui Ilie Verdeț – 3-4 jurnaliști de economie angajați la stat pentru a peria nesfârșitele plaiuri ale siteurilor europene de oportunități –  cereri de materie primă, solicitări de contracte perfect realizabile în țară – o bază de date asemănătoare celei pe care o făcuse puștiul ăla cu joburile la stat pe bani de 10 ori mai puțini și eficiență de 10 ori mai mare decât se cheltuie pe siteurile date cu dedicație ?

Când am să te văd pe tine, Minister de Externe – cu înființarea unei falange de legați comerciali în marile economii ale Europei, acolo unde Polonia și Ungaria au câte 10 profesioniști ”spirt”, iar tu ai 2 securiști bătrâni puși să facă rapoarte zilnice despre ambasador în loc să stea de dimineața până seara în întâlniri de afaceri pentru deblocarea unor piețe ?

Când ai să percutezi tu, Guvern, la semnalele primite de la vreo ambasadă română din care un ”bou” muncitor îți trimite semnale și posibilități de contracte și pe care le ignori pentru că nimănui nu-i iese, aici, la București, niciun comision din afacerea asta … ?

Politica economică a producției

Cele de mai sus configurează o mare întrebare, pe care o s-o plasăm tot în cheia oralității în care trăim zilnic :

Domnu Geo s-a ales cu un milion (de lei, de euro – nu mai contează…) :

”Ce faceți Domnu Geo cu milionul ? ”

”Deci, eu mă gândeam la un mall…”.

”Cum mall? Nu tu producție ceva? …”

”Deci, dă-mi un motiv, ceva, ca să mă complic cu producția…”.

Ei, da, aceasta-i întrebarea : ce motiv ar avea un antreprenor azi, în 2017, în România, să deschidă o afacere de producție cu banii cu care ar putea mai bine să se poziționeze pe retail ?

Ce argument economic personal ar avea un antreprenor ca să înfrunte amortizarea grea a investiției, lupta cu administrația și cu avizele ei, războiul exasperant și plin de silă cu gestionarii de utilități basic, ca să deschidă o hală de producție pentru care trebuie să se îngrijească și de piață ?

Dacă ”capitalismul iese precum iarba din asfalt”, atunci politicile economice ale României îl împing spre ce e mai simplu și mai rentabil : ”Nu te complica cu producția, Nea Geo, fă-ți mai bine un mall – am eu o listă cu furnizori din Ungaria, Polonia, Cehia…”.

Or, așa cum se vede treaba de la ”nivel macro” – adică de la înălțimea decidentului competent și avizat (sanchi!) – economia producției e o problemă de dezvoltare nici măcar pe termen lung, ci pe termenul scurt și mediu. Altfel, o să mergem la infinit în dinți de fierăstrău (ca AICI, și mai ales AICI, cu mențiunea că nu doar despre actuala coaliție de guvernământ e vorba – despre toți, că se zice că ajung la putere oamenii raționali și curajoși și puternici numai odată la 100 de ani ).

Un început ?

Primul pas în chestiunea accesării și stimulării României productive e conceptualizarea problemei : e nevoie de politici specifice pentru sprijinirea celor care produc efectiv , iar cursdeguvernare.ro încearcă să facă asta :

Date despre conferința ”Falia dintre Economia Românească și România productivă: Politicile necesare să o închidem” (din 21 martie 2017)   pot fi citite AICI.

Da, nu producem suficient cât să ținem economia nu doar în echilibru, ci și orientată spre viitorul iminent.

Hai să facem, să întreprindem, să mișcăm ceva !

”Nea Geo, dacă mai ai banii ăia: nu te pripi cu mall-ul: pe vremuri erai băiat deștept, ai terminat facultatea cu o licență pe bune, șurubul ăla cuantic pentru wc-ul cu microprocesor ar fi revoluționat principala îndeletnicire din România : Hai că poate, în 5-6 luni, cât îți ia să-ți brevetezi invenția, Guvernul și Parlamentul o să deseneze niște politici anume pentru economia producătoare. Dacă tot ai așteptat 30 de ani, cât îi să mai aștepți 2-3 ? ”

*

Altfel o să băltim în continuare, o să improvizăm – nepresați de nicio grijă strategică : oricum o să ne descurcăm cu toții, zi de zi, ca seara să avem ce arunca în oală.

sursa: Curs de Guvernare

Anunțuri

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

%d blogeri au apreciat asta: