M. Pană (CdG): NESUSTENABIL. Creşterea puterii de cumpărare, triplă faţă de creşterea PIB!

Puterea de cumpărare a salariilor a ajuns în iulie 2017 la pragul de 180% faţă de referinţa stabilită pentru luna octombrie 1990 ( ultima lună de dinaintea liberalizării preţurilor). Pe prima jumătate din anul curent, nivelul mediu a ajuns la un impresionant 176,7%, de la doar 133,3% în primul semestru din 2015. Este o evoluţie care merită o atenţie special, pentru a vedea dacă poate fi susţinută în timp.

Discuţia se referă la o creştere în termeni reali a veniturilor nete încasate de către salariaţi de aproape o treime pe parcursul a doar doi ani (mai precis 32,5%), TRIPLĂ faţă de nivelul cumulat al creşterii PIB în acelaşi interval de timp. În această situaţie, paradoxal, cererile de majorări de salarii se înmulţesc şi se acutizează în loc să se tempereze, pe sistemul că „pofta vine mâncând”.

Puterea de cumpărare este dată de raportul dintre indicele de creștere a veniturilor de natură salarială și indicele prețurilor de consum. Creșterea puterii de cumpărare se poate realiza numai dacă aceste venituri se majorează mai repede decât cresc prețurile produselor și serviciilor achiziționate din banii câștigați prin muncă.

Am luat în consideraţie primul semestru din fiecare an de după aderarea la UE pentru că, de fapt, deciziile de politică economică privind veniturile, inclusiv şi mai ales pentru anul următor, au fost luate cam în această perioadă şi în baza datelor statistice disponibile potrivit procedurilor standard de strângere, prelucrare şi comunicare din partea INS.

Pentru cei care au o memorie ceva mai slabă, reamintim că puterea de cumpărare a românilor, măsurată ca medie a semestrului întâi, a trecut pragul de 100% din valoarea de referință stabilită pentru luna octombrie 1990 (ultima lună de dinaintea liberalizării prețurilor) de-abia după aderarea la Uniunea Europeană.

Totodată, vă reamintim şi episodul de la mijlocul lui 2010, când tăierea salariilor, concomitent cu majorarea cu cinci puncte procentuale a TVA, a redus brusc puterea de cumpărare a salariilor (de la 123,7% în iunie 2010 la 114,9% în iulie 2010, adică un minus de opt procente de la o lună la alta). De reţinut şi luat aminte, revenirea s-a produs de-abia după patru ani.

Privind retrospectiv, se poate observa că decizia de a majora puternic salariile luată după mijlocul lui 2008 nu arăta, iniţial, atât de rău pe hârtie iar decalajul faţă de creşterea economică (altminteri record istoric) a fost în prima parte a anului de doar 4,2%. Adică undeva la mai puţin de jumătate sau la jumătate faţă de isprăvile făcute în politica de venituri pe primele semestre din 2016 şi 2017.

Atenţie, nici măcar în 2008, când am avut o creştere economică de 8,8% şi nu de 5,0% ca în 2016 sau 5,7% ca în 2017, nu s-a mers atât de departe cu majorarea puterii de cumpărare ( 13,4% a fost sub valorile de 15,8% din 2016 şi 14,4% din 2017) ca în ultimii doi ani. Eroarea majoră a fost făcută când s-au luat măsurile de creştere pentru 2009.

Care odată aplicate, nu au mai putut fi reversate decât în 2010 şi ne-au costat acordul de împrumut cu FMI şi dublarea datoriei publice. Respectiv plata şi în prezent an de an de an cam a 1% din PIB (mai mult decât dacă nu greşeam cu creşterea exagerată a salariilor) în contul datoriei rămase de atunci ( bani cu care puteam face în fiecare an şi accesare de fonduri şi autostrăzi şi şcoli şi spitale etc.).

Prin 2013, creşterea de PIB era pe la 40% faţă de 1990 iar cea a puterii de cumpărare a salariaţilor pe la +20%. Se putea spune că există o rezervă de suplimentare a veniturilor peste evoluţia PIB ( provenită din trecerea greutăţilor aferente ieşirii din criză aproape exclusiv pe spinarea angajaţilor, dar acesta este alt subiect). Rezerva aceasta s-a epuizat.

Produsul Intern Brut a crescut în termeni reali între 1990 și 2016 cu 58%, în timp ce puterea de cumpărare a salariilor a crescut cu 59% (media lunară a anului trecut). Adică s-a revenit, în condiţii capitaliste, la corelaţia cu posibilităţile date de PIB din vremea socialismului (ca să nu mai acuzăm exploatarea excesivă a muncii; dacă nu cumva se făcea, pe cale logică, şi atunci)

Ce facem acum este să forţăm, din nou ( după experienţa din 2008, din care se pare că nu am învăţat mai nimic) ruperea corelaţiei dintre rezultatul economic şi remunerarea celor care îl obţin. Cu observaţia că balanţa înclină mai degrabă spre cei care nu îl obţin direct (bugetarii) sau nu îl obţin deloc, din calitatea pe care o au (pensionarii).

Dacă vă uitaţi pe verticala celor zece corelaţii dintre creşterea puterii de cumpărare şi avansul înregistrat de PIB, se poate vedea că situaţia nu este atât de evident aiuritoare ca în 2009. Când s-au dat bani în plus ( doar +6,4% !) pe baza deciziilor luate în a doua jumătate a lui 2008 de unde nu se puteau da, economia intrând în scădere pronunţată.

În 2015, majorarea puterii de cumpărare a fost mai mare (+6,8%) decât în 2009, dar nu ne-am trezit cu o criză mondială. Puterea de cumpărare a fost păstrată la un rezonabil avans relativ la majorarea PIB, adică aproape trei procente, numai datorită „puşculiţei” rezervelor de subremunerare acumulate în perioada crizei.

2016 a adus epuizarea corelaţiei menţionate, între PIB şi puterea de cumpărare(aceasta este ordinea corectă, pentru că mai întâi ar trebui să ai de unde şi abia apoi să dai). În 2017, în pofida avansului de 5,8% al PIB (autoîntreţinut de forţarea consumului) am început să trăim periculos, mult în afara „decorelărilor” prezentate pe ultima coloană şi ajunse în zona de două cifre pe semestrul unu 2016.

Atunci încă s-a dat fără a afecta foarte grav echilibrele din economie. Deşi trimiterea deficitului bugetar de la -0,8% din PIB în 2015, cu îndeplinirea obiectivului stabilit pe termen mediu şi obţinerea certificării de premiant al clasei, către nivelul de -3% din PIB cu care am ajuns printre codaşii clasei şi cu perspectiva de actuali corijenţi, nu a fost în regulă.

Tocmai pentru că s-a refăcut în ritm susţinut corelaţia dintre PIB şi puterea de cumpărare în 2016, nu se putea merge fără riscuri majore pe acelaşi drum în 2017. Pur şi simplu, puterea de cumpărare nu poate să crească ani la rând în ritm triplu faţă de PIB, pentru că nu se poate matematic iar riscurile de cădere ulterioare sunt majore ( de aceea ne-a solicitat şi UE măsuri urgente de echilibrare a finanţelor publice).

Cu atât mai puţin este exclusă continuarea carnavalului creşterilor salariale în 2018. An pentru care o serie măsurile de majorări salariale din sectorul bugetar au fost deja anunţate. Corecţia prin inflaţie (inclusiv pe canalul deficitului de cont curent şi al cursului de schimb) şi costul prin îndatorarea suplimentară a ţării sunt deja o certitudine. Ferească Sfântul ca şi condiţiile internaţionale să devină nefavorabile.

sursa: Curs de Guvernare

Anunțuri

Etichete:, , , , , , ,

2 comentarii pe “M. Pană (CdG): NESUSTENABIL. Creşterea puterii de cumpărare, triplă faţă de creşterea PIB!”

  1. pozeDECAT 2 Octombrie 2017 la 10:40 AM #

    Atunci e ceva in neregula cu PIB … Pentru ca eu aud ca este absolut mposibil sa gasesti munca necalificata la mai putin de 100 lei/zi + mancare si bautura. Daca as trece asta in 22 zilelucratoare, aproape ca bate in salariul net de lector universitar. Ca sa nu mai zic de profesor de scoala gimnaziala sau de cine stie ce functionar public incoruptibil.

    Apreciază

    • Radu Zlati 2 Octombrie 2017 la 8:56 PM #

      vă apropiați de adevăr, în ce privește muncile ”de jos”. Dar, ce vreți! Regula cererei și a ofertei: deoarece avem 3-4 milioane de expatriați, cei mai mulți plecând din orizontul ocupațional al celor necalificați sau a gulerelor albastre, în această zonă cererea a juns mai mare decât oferta: de unde creșterea respectivă a pretențiilor salariale. Găsești, azi, mai ușor un doctorand decât un instalator de încredere. În general, greu să găsești oameni dispuși să muncească la patron sub 1500 RON, deoarece pot câștiga 1500 muncind, sau încasa diferite ajutoare sociale (insumând circa 1000 RON net) stând acasă. Așa că…

      Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: