Colegul de partid Radu Carp a scris în Adevărul un articol cu aproape același titlu, în care descrie pe larg, după domnia sa, cum s-a făcut că moțiunea de cenzură inițiată de către Partidul Național Liberal nu a trecut, ieri, de barajul (prin lipsă) al PSD-ALDE-UDMR. Nu voi relua aici argumentele domniei sale – dacă doriți, urmați linkul de mai sus și citiți articolul. Este interesant.
Dar voi aduce o obiecție (una singură!) la cele spuse de către Radu Carp: domnia sa dădea dreptate UDMR, cum că moțiuna a picat deoarece nu avea propusă o alternativă clară: nici program de guvernare, nici nume de premier (eventual agreeat de către Președinte).
Să ne aducem aminte că au existat doar două moțiuni de cenzură reușite de către Opoziție, în scurta noastră democrație post-ceaușistă: cea împotriva guvernului Boc (2009) și cea împotriva guvernului Ungureanu (2012). La prima Opoziția avea nume de premier (neagreat de către Președinte, care nici nu a făcut, de altfel, nominalizarea pentru un nou guvern) dar nu avea program de guvernare, la cea de a doua moțiune de cenzură nu avea nici premier nominalizat oficial de către USL, nici program de guvernare. Și totuși, ambele moțiuni au trecut. De ce? Pentru că în ambele cazuri Opoziția a avut spațiu pentru a tranzacțiiona fidelități politice (fie individuale, fie de grup/partid politic). A fost convingătoare în a promite – iar după căderea guvernului Ungureanu, s-a și ținut de promisiuni (partidul ”interesului național” și conducătorul acestuia devenind o piatră unghiulară a politicii dâmbovițene). A fost convingătoare.
În cazul moțiunii de cenzură de ieri, Opoziția (adică în special PNL, cel care și-a asumat moțiunea deci ar fi trebuit să și strângă diferența de voturi necesară pentru a răsturna guvernul) nu a avut resursele necesare pentru această tranzacționare a loialităților. Să ”cumperi” (folosesc termenul mai dur, dar se pot găsi eufenisme destule) 70 de parlamentari este deosebit de dificil când ești în opoziție (când ești al guvernare, e mai ușor – a existat un guvern care la fiecare moțiune de cenzură își asigura loialitatea parlamentarilor proprii și aliați cu generoase alocări de fonduri pentru colegiile acestora). Dificil spre imposibil (acest lucru a fost reușit în 212, dar atunci nu era vorba decât despre vreo 20 de parlamentari care au trebuit să fie ”dislocați”).
Ce este dificil de achiziționat la bucată, este mai ușor de obținut la pachet. Decât că, în cazul nostru, ar fi trebuit atrase în aria Opoziției (care, astfel, devenea Majoritate Parlamentară) nu un partid, ci două. Votul de ieri a arătat că, chiar dacă reprezentanții UDMR ar fi susținut moțiunea, tot nu se strângeau destule voturi. Deci ar fi trebuit fie ca UDMR să anunțe cu multe zile mai înainte că sprijină moțiunea (caz în care este posibil, chiar dacă nu foarte probabil, să fie ”convinși” vreo 20-30 de deputați PSD sau ALDE să voteze și ei moțiunea – și să nu îi uităm pe cei de la minoritățile naționale…), fie ca atât UDMR cât și ALDE să treacă dintr-o parte în cealaltă a scenei politice. Ori nu există motive raționale ca două partide cărora le merge atât de bine la Guvernare sau în siajul guvernării, să părăsească portul lor confortabil pentru a intra pe o mare zbuciumată și nesigură. Cu atât mai mult în cazul ALDE, al cărui conducător se vede, aflat în tabăra guvernamentală, un posibil candidat cu șanse șa preșidenție, dar care nu ar mai avea acest orizont de așteptare dacă ar intra în tabăra tutelată simbolic de figura lui Klaus Iohannis.
Cu alte cuvinte, moțiunea era aproape obligatoriu să fie depusă (nici o sesiune fără moțiune! Iar guvernarea prea-Docilei este de rău augur pentru țară) și doar PNL o putea depune; însă, din punctul meu de vedere, moțiunea nu avea nici o șansă de reușită din capul locului – nu până când UDMR și ALDE (sau peste 70 de parlamentari…) nu vor găsi rațional și oportun să părăsească o navă care ia apă și să caute refugiu în brațele primitoare ale actualei Opoziții. Un milion în stradă și ocuparea prin forță a marilor bulevarde ar fi asigurat starea de spirit pentru convingerea că barcazul teleormănean stă să se cufunde? Poate, nu sunt sigur; oricum, nu au fost 1 milion ci doar 4.000, adică de vreo 250 de ori mai puțin…
PS Personal mă bucur că moțiunea nu a trecut. Refuz să mă gândesc cum ar funcționa un guvern, fie și el condus de Ludovic Orban, care ar încerca să armonizeze, zi de zi, interesele adesea divergente și oricicum concurente ale PNL, USR, PMP (cât mai există), minorități, UDMR și ALDE (sau 30 de trădători din PSD/ALDE, fiecare cu pretențiile lui). Un guvern care să deconteze, până la alegeri, toate greșelile macro-economice ale guvernelor PSD, și care eventual să opereze ajustări nepopulare la politicile publice fanteziste croite de către Vâlcov&Co. Să își ducă pesediștii guvernarea până la capăt iar noi, liberalii, să vedem ce facem cu partidul, că nu stăm deloc pe roze. #numaizic
Radu Zlati 
Doar n-or trece toate inepțiile orbaniene!?Onu
ApreciazăApreciază
moțiunea asta chiar nu era o inepție.
ApreciazăApreciază
De gustibus….!Stimă!
ApreciazăApreciază
Stimate politician liberal, alegere dupa alegere am votat numai pe liberali, astfel incat ma consider indreptatit sa adaog si eu cateva cuvinte la succinta motivare a motiunii de cenzura, expusa de dumneavoastra. Presupun ca ati observat ca dreapta romaneasca, dar indeosebi, dreapta liberala, sufera de un sindrom pentru care inca nu s-a gasit vaccinul potrivit. Virusul la care ma refer poarta cu sine dezbinarea, fortele politice contaminate nereusind sa se coaguleze, ba chiar mai mult – acolo unde aparent pare sa se fi inchegat ceva, este imposibil sa nu se gaseasca cineva care sa creeze diferite aripi si aripioare, declarativ, tot liberale si care sfarama orice idee de unitate si de eficienta politica. Cauza? Orgoliile nemasurate ale unora care cred ca daca, ipotetic, ar fi citit cu o carte mai mult decat coechipierii sai, musai trebuie sa conduca liberalismul, iar daca acest lucru este imposibil pe moment, creaza imediat aripi si aripioare. Rareori se gaseste cate un liberal care sa aiba rabdare pana ii vine randul. Intre acestia se numara si Ludovic Orban, dar necazul sau este ca vine dupa un om inteligent ca Crin Antonescu si contrastul evident ca nu il avantajeaza. In plus, acest contrast a fost observat si de catre ceilalti liberali, acestia neintelegand sa se subordoneze unuia care le este inferior. Chiar nu inteleg de ce i-ati tras presul de sub picioare lui Crin Antonescu!
Acelasi votant consecvent!
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Nu caderea motiunii este o problema caci stiam inca de la exprimarea intentiei depunerii acesteia ca nu are sanse. De fapt, intentia, declarata sau nu, era de a produce o dezbatere, atat in Parlament, dar mai ales in societate. Ceea ce era de asteptat, s-a intamplat. Ingrijoratoare este insa degringolada din spatiul dreptei, in centrul caruia se afla PNL. Sunt mult prea multe orgolii, nimeni nu are vreo intentie sa cedeze din pretentii si fiecare vrea ca dreapta sa se coaguleze in jurul lui. Aceats situatie va asigura iarasi o victorie zdrobitoare a PSD si satelitului sau – ALDE. Si mai dureroasa este lipsa oricarei perspective in conditiile in care nici un partid al dreptei nu dispune de personalitatea care sa determine coagularea partidelor, partiduletelor si semipartiduletelor, iar Iohannis, prezumptivul candidat la Presedintie, arata ca un neputincios in lipsa unei forte care sa il sustina. Ce facem domnule Zlati, ne lasati inca un deceniu, pe mana PSD? Spun „Inca un deceniu” pentru ca Iohannis este in pericol sa piarda puterea chiar inainte de a-si termina actualul mandat, iar viitorul Presedinte va fi dat de PSD si ar putea fi chiar Liviu Dragnea. Candva, liberalismul era izvorul de idei pentru modernizarea Romaniei, si astazi, cu regret, vad ca acel izvor este pe cale sa sece. Doamne, ocroteste-i pe romani!
ApreciazăApreciază