PNL & Ludovic Orban la un an de zile (I): Doctrina. Azi o vedem, și nu e!

S-a iscat un zvon de zaveră în PNL, după ce moțiunea de cenzură a căzut. Nimeni, dintre cei care îl atacă pe Ludovic Orban (din lăuntrul partidului – ceilalți, de la inamici declarați la potențiali aliați dar în fapt competitori politici, cu un stilet ascuns în mânecă, de la ziariști la părerologi și agebnți de influență, nu își fac decât ceea ce cred dânșii că intră în fișa postului) nu dorește să își răspundă sieși, înainte de a  îl ataca pe liderul liberal, la niște întrebări de bun simț: (1) Trebuia ca PNL să nu depună moțiunea de cenzură? (2) Dacă răspuns la întrebarea anteriară este „DA”, ce ar fi făcut ei înșiși pentru ca moțiunea să treacă (dar concret, nu cu bla-blauri)?

Am abordat în altă parte problema moțiunii și a căderii acesteia (pe blog, aici). În acest articol (sper să fie mai multe, așa cum de-a lungul timpului mi-am obișnuit cititorii) voi aborda, la un an de la victoria lui Orban în alegerile interne PNL, plusurile și minusurile conducerii liberale în această perioadă.

Nu voi discuta decât tangențial succesele și înfângerile lui Ludovic Orban, în calitate de conducător al principalului partid de opoziție, în lupta împotriva a ceea ce începe să poată fi descris ca regimul Dragnea. Atât succesele cât și înfrângerile nu i se datorează în primul rând liderului de partid: succesele au depins (cu excepția victoriei PNL în unele dintre alegerile locale anticipate) de instituțiile (în primul rând CCR) care, la sesizarea parlamentarilor PNL, au spus „stop” unor abuzuri ale PSD-ALDE care depășeau normele constituționale – adevărat însă, ele au făcut acest lucru la sesizarea PNL.

Voi aborda problema relației dintre Orban și partid, mai ales prin prisma a ceea ce acesta a promis celor care l-au ales, că va face (sau nu va face) în cadrul intern, de partid. Căci realitatea (tristă, dar asta este!) ne spune că PNL este în opoziție și că are o pondere atât de redusă, încât opoziția sa este redusă la sesizarea unor instituții, căci nu dispune, prin el însuși (iar votul pe ultima moțiune de cenzură a arătat că nici măcar împreună cu eventualii aliați) de voturile necesare pentru a putea bloca vreo inițiativă parlamentară a PSD-ALDE, nici măcar în cazul unor legi organice. Ori, într-o perioadă de astfel de opoziție, două lucruri poate face un partid responsabil: (1) să își mențină coeziunea internă (2) să se reformeze, pentru a deveni mai eficient în acțiunile sale, mai credibil și atrăgător pentru un electorat potențial (3) să crească numeric și calitativ. Ori, mi se pare că PNL, la un an de conducere de către Ludovic Orban, a eșuat pe toate aceste trei planuri.

În acest prim articol îmi propun doar să abordez doar câteva aspecte privitoare la aplicarea primului segment din „Partidul Național Liberal – Forța Dreptei”, moțiunea prezentată de către Ludovic Orban la alegerile interne din 2017, devenită act oficial al partidului (aici).

Să remarc, dintru început, că principalel obiective asumate de către Ludovic Orban (Câştigarea alegerilor prezidenţiale. Câştigarea alegerilor locale şi parlamentare. Formarea Guvernului de către Partidul Naţional Liberal) nu au fost ratate, ele având termen de finalizare 2019-2020. Ba chiar semnele pentru câștigarea alegerilor locale și parlamentare ar putea fi încurajatoare, prin prisma alegerilor parțiale locale din nov. 2017, când prin număr de voturi obținute PNL a fost aproape umăr la umăr cu PSD. Dar nu este edificator faptul că PNL, partid cu vocație guvernamentală, partid care depune moțiuni de cenzură, are  (la un an de zile după preluarea conducerii de către Ludovic Orban și la aproape doi ani de la rușinoasa înfrângere din 2016) ca program de guvernare tot acele 100 de adăugiri pe margina programului Cioloș din 2016, program care, printre altele, și-a adus contribuția la pierderea alegerilor parlamentare?

Încep analiza secțiunii „O doctrină liberală pentru viitor” prin ceea ce mi se par câteva exemple clare de abandonare a unor principii care apar în scris dar care mor pe drumul plin de bune intenții până la transpunerea în faptă:

în cadrul Partidului Național Liberal trebuie să existe întotdeauna loc pentru toate tendințele liberalismului, în spiritul democrației de partid, dar și pentru a întreține o dezbatere doctrinară vie – senatorul Zamfir a fost acuzat de stângism și exclus din partid de către Bex al PNL, care uita astfel că există în cadrul liberalismului contemporan un puternic curent (practic, azi, cel mai puternic) al social-liberalismului (vezi aici) care este centrist sau chiar de centru-stânga, inițiativele politice ale celui exclus înscriindu-se perfect în aria acestui curent. În loc de dezbatere doctrinară vie (har Domnului, erau în PNL destui care să poată să dezbată cu Zamfir pe teme economico-financiare) – excluderea.

Partidul Național Liberal respectă și susţine valorile tradiționale ale poporului român: națiunea, credința și familia.  – Inițiativa Coaliției pentru Familie pentru redefinirea căsătoriei în Constituție, prin Referendum, pare să nu mai fie sprijinită de către PNL care, în forurile sale de conducere nu a mai abordat tema, deși are un protocol semnat cu CpF (protocol cumva expediat în uitare, că doar nu a fost semnat de către actuala conducere) iar numeroasele piedici procedurale puse de către PNL în calea Refendumului au creat impresia că, de fapt, PNL nu intenționează să respecte protocolul semnat cu CpF, înstrăinându-și astfel mult mai mult decât cele 3 milioane de cetățeni români care au semnat în favoarea Referendumului, precum și cultele religioase. În loc de susținerea credinței și a familiei – o atitudine (blând spus) duplicitară.

printr-o bună coordonare internă ne putem consolida atât organizaţional, cât și din punct de vedere al percepţiei pentru a ne reconecta cu nevoile, aşteptările şi exigenţele societăţii– Despre „coordonarea internă” – activitatea SG și a altor instituții interne, cu altă ocazia (flavor – decepționantă); aici, doar atât: după încă un an de opoziție, PNL este cam tot în marja procentului de 20% în sondaje (adevărat, urcăm uneori spre 25%, dar nu avem un trend ferm ascendent). Nu am crescut din ”punct de vedere al percepției” și suntem mult sub potențialul ultimilor 10 ani de la alegerile parlamentare (2004 – alianța DA, PNL+PD, peste 35%; 2008 – PDL+PNL, peste 50%; 2012 – PNL+PDL, peste 40%) sau chiar sub nivelul eroparlamentarelor din 2014 și al localelor din 2016 – cca 30%.

Dincolo de aceste exemple punctuale, să spun clar că mult dorita și așteptata clarificare doctrinară nu a avut loc. Noul Statut al partidului este chiar mai puțin „conservator” decât cele două precedente. Partidul are două institute liberale ce pot organiza dezbateri privitoare la clarificarea doctrinară, există o presiune internă imensă în această direcție, dar, practic, nu s-a făcut nimic concret.

Adevărat, partidul a marginalizat iar apoi exclus un parlamentar considerat a fi prea stângist; adevărat, președintele și-a asumat doi consilieri economici, veniți din mediul universitar, cu orientare doctrinară clară – liberalismul libertarian; adevărat, Orban a adus la conducerea SG și a atras în PNL personalități presupus liberal-conservatoare (aici); dar sunt gesturi simbolice, fără nici o relevanță instituțională practică. Nici o inițiativă clară, fie în plan parlamentar fie în planul dezbaterilor cu societatea civilă, fie în planul dezbaterilor strict interne, nu a venit dinspre conducerea Partidului Național Liberal, inițiativă care să mă facă să fiu convins că noua conducere a PNL chiar vrea și chiar poate să redefinească doctrina PNL, împingând-o puțin mai înspre latura conservatoare, așa cum se exprima la un moment dat conducătorul partidului („PNL sub conducerea mea, va fi un partid de dreapta liberal conservator membru al liberei drepte europene”, aici). Iar dacă această dezbatere doctrinară internă dacă nu va avea loc în acest an (eventual, chiar în această vară) atunci nu va mai avea loc până după 2020, căci altele vor fi urgențele de pe ordinea de zi a partidului.

PS Momentul publicării acestei analize (și a celor care vor urma) este oarecum nefericit, deoarece se suprapune peste zvonul zaverei de care pomeneam la începutul articolului. Este doar o întâmplare – nu sprijin pe aceia care doresc schimbarea conducerii; dar îmi doresc din tot sufletul ca această conducerea să fie mai eficientă și mai în acord cu ceea ce eu însumi, alături de zeci de mii de liberali, am așteptat din partea ei: reformarea partidului, ca prim pas înspre impunerea PNL ca principal actor politic în România.

(va urma)