Mai întâi niște precizări. (1) Nu sunt prieten cu domnul Orban. (2) Nici amic nu sunt. (3) Nici din grupul apropiaților și sfătuitorilor domniei sale, nu fac parte. (4) Prima dată când domnul Orban a vorbit în presă despre mine m-a descris drept un ”neica nimeni”. (5) În cele două-trei împrejurări în care am solicitat sprijin (politic sau doar uman) din partea domniei sale, nu am reușit să fiu convingător. (6) Am mari îndoieli de ordin moral asupra momentului, din primăvara anului 2014, când domnul Orban s-a făcut portavocea celor care îl doreau pe Crin Antonescu scos din cursa alegerilor prezidențiale. Și (7) sunt nemulțumit de felul în care președintele Partidului Național Liberal a gestionat îndeplinirea propriului program, în primul său an de la preluarea conducerii partidului.
În ciuda celor de mai sus, în decembrie 2014 am susținut public candidatura lui Ludovic Orban la preșidenția PNL (Klaus Iohannis și baronii de partid au decis, atunci, că Alina Gorghiu ar fi o persoană mai potrivită – urmările se cunosc) iar trei ani mai târziu l-am susținut din nou pentru aceeași funcție, anterior Convenției Naționale a PNL din iunie 2017. În ambele cazuri am făcut-o în mod sincer și dezinteresat, având în vedere în mod exclusiv ceea ce credeam și cred că este interesul partidului, iar nu interesul meu sau în virtutea legăturilor mele (vezi mai sus) cu domnul Orban.
Aceste precizări fiind făcute, în momentul actual – în care se încheagă un cor detractorilor lui Ludovic Orban, vin să îmi alături vocea de cei care spun că președintele PNL trebuie lăsat să lucreze, trebuie lăsat să își ducă mandatul până la capăt. Reamintesc contestatarilor lui Orban că mii de oameni l-au desemnat să conducă partidul, nu doar câteva zeci de baroni și baronași de partid. Cei care îl contestă să nu îi ceară raport de activitate, ci să vină, punctual, cu critici întemeiate (și, dacă se poate, constructive), în forurile de conducere ale partidui (din care fac, cu toții, parte). Iar corect ar fi, îmi pare, ca cei care îl atacă pe Orban pentru lipsă de eficiență în managementul partidului să își facă și ei, onest, o analiză a propriei activități – ar putea descoperi astfel că partidul nu are evoluția pe care mulți ne-am dori-o și pentru că sunt prea mulți tari în gură, slabi în faptă.
Eu însumi am propriile nemulțumiri față de primul an de conducere a PNL din partea lui Ludovic Orban și a echipei sale (vezi primul meu articol de analiză, aici) dar, nefiind decât un simplu membru de partid, le găzduiesc aici pe blog precum și în social-media. Însă am decis să suspend continuarea seriei de articole deoarece, în mod obiectiv, aceste critici (corecte, sincere și constructive – după umila mea părere) ar putea fi interpretate ca atacuri împotriva liderului de partid, iar conjunctura politică internă de partid favorizează aceste interpretări.
Putea conducerea lui Ludovic Orban să fie mai eficientă, iar creșterea partidului să fie mai marcată, în ultimul an de zile? Cu siguranță, da. Putea Orban să aibă o echipă nu doar loială (până la proba contrarie) ci și eficientă, care să tragă (sau să împlingă, depinde…) mașinăria de partid cu viteză mai mare? Din nou, da. Putea comunicarea de partid să fie mai convingătoare, se puteau evita gafele, de grup sau individuale, ale comunicatorilor PNL? Oh, da, de o mie de ori da! Putea liderul însuși să fie mai convingător, mai constructiv, mai hotărât în aplicarea propriului program, cel cu care a câștigat alegerile interne? Din nou, da.
Dincolo de acestea considerente de ordin general, Ludovic Orban rămâne omul care oferă și poate oferi în continuare coerență eforturilor PNL de împotrivire la PSD; omul în care peneliștii au încredere. Așa încât, din punctul meu de vedere, cei care dorim păstrarea Partidului Național Liberal ca vârf de lance în arcul de forțe naționale (politice sau nu) care se opun dominației clicii lui Dragnea, ar trebui să ne simțim obligați să îl sprijinim pe Ludovic Orban. Tor așa cum Ludovic Orban ar trebui să se simtă obligat să analizeze acele critici întemeiate care i se adresează, și să facă, din mers, corecturile necesare. Și să caute, tot mai des și tot mai definitoriu, sprijin direct în zecile, sutele de mii de membri sau simpatizanți de partid care văd în el un simbol al liberalismului românesc iar nu instrumentul de realizare a unor interese personale sau de grup.
Radu Zlati 
Comentarii recente