Bogdan Duca: USL şi criticii săi

Răspund prin acest text şi invitaţiei la dialog a site-ului Spune şi tu! pe care vă invit să îl vizitaţi şi să îl comenttaţi.

Este mai mult decât evident faptul că susţinătorii regimului Băsescu sunt speriaţi de apariţia USL. Şi au şi de ce. USL este destinat să câştige alegerile din 2012 (sau chiar din 2011). În cel mai nefericit caz pentru noi, dar fericit pentru Băsescu, va câştiga alegerile cu peste 45 %. Aceasta, în condiţiile sistemului electoral mixt poate să ofere USL majoritatea confortabilă în ambele camere ale Parlamentului.

În cel mai fericit caz, pentru noi, USL poate să obţină peste 65% şi, printr-o bună mobilizare în teritoriu, să poată câştiga uninominal atât de multe mandate încât, alături de UDMR, să neutralizeze cele 15 procente ale PDL şi să lase partidul prezidenţial cu un număr infim de mandate sau chiar fără niciun mandat.

Un alt motiv de speriat pentru actualul regim este faptul că USL are capacitatea de a schimba majoritatea parlamentară. Parlamentari UNPR tind să se întoarcă la casele lor şi chiar parlamentari PDL încep să se gândească la faptul că “soluţia Băsescu” este falimentară şi că ar fi bine să treacă “cu arme şi bagaje” de partea viitoarei puteri.
La fel, dacă USL va declanşa procedurile de suspendare a Preşedintelui Băsescu, pentru nenumăratele motive pe care Băsescu ni le oferă săptămânal, este foarte probabil că şi mulţi parlamentari UDMR se vor alătura voluntar acestui demers. Căci Băsescu a ştiut să enerveze pe mulţi.

USL mai are o calitate: nu poate fi criticată dinspre tabăra lui Băsescu fără să se cadă în penibil. De aici şi corul foarte incoerent şi afon al celor care au reacţionat la “prima mână” la naşterea alianţei dintre ACD şi PSD.
Hai să încercăm să sintetizăm aceste acuze:
1. USL este un proiect politic ce presupune instaurarea unui regim fascist în România. Afirmaţia aparţine unui editorialist de la România Liberă,Cristian Câmpeanu, Departe de a fi argumentat, articolul este scris la nervi şi disperare, ignorând orice definiţie serioasă a fascismului. Practic, jurnalistul portocaliu repetă în stil marxist, acuza de “fascist” aplicată oricui nu este de acord cu opiniile sale.
2. USL este gândit pentru a desfiinţa DNA şi pentru a proteja “mafia” pesedistă şi mogulii de mâna justiţiei. Dovadă este faptul că se apropie termenul în procesul Năstase. Această teză este cea afirmată de Mihail Neamţu, angajat al guvernului Boc şi colaborator permanent al emisiunii Rodicăi Culcer “Judecă tu!” (nici o legătură cu site-ul Spune şi tu!).
Evident, o asemenea analiză este lipsită de simţul realităţii. Nu apare o alianţă politică de o asemenea anvergură, pentru a proteja….geamurile termopan ale domnului Năstase. Însă mesajul trimis unui electorat mai puţin informat este evident: mafioţii şi corupţii se aliază împotriva noastră, a celor care am început lupta pentru dreptate.
3. USL este nici mai mult, nici mai puţin decât o trădare a principiilor doctrinare, o alianţă contra naturii, dintre stânga şi dreapta. Domnul Aligică este unul din analiştii apropiaţi de regimul Băsescu care face această afirmaţie. Însă ea se regăseşte, sub diferite forme (ce vor fi prezentate, separat, mai jos) în majoritatea discursurilor venite dinspre putere.
Evident, această afirmaţie este făcută de oameni care ignoră trecutul propiului lor partid, care fiind de stânga a intrat în alianţă de două ori cu formaţiuni politice de dreapta (cu CDR în 1996 şi cu PNL în 2003) şi care, după o convertire deloc digerată, spre dreapta, a guvernat cu PSD ca acum să guverneze cu UNPR. Deci sunt cei mai puţin în măsură să emită astfel de judecăţi etice.
4. PNL a trădat dreapta şi a devenit un partid de stânga. Acest lucru, o spun cu “optimism” liderii PDL, face ca partidul prezidenţial să aibă la dispoziţie tot electoratul de dreapta al României.
Evident, niciunul din aceşti comentatori nu a binevoit să citească programul economic de dreapta al noii alianţe. La fel cum nu au înţeles încă că tot ce se întâmplă, sub coordonarea lui Băsescu şi Boc, din decembrie 2008 încoace, este străin de valorile, principiile şi politicile de dreapta.
5 PSD a deviat spre dreapta. Această afirmaţie este făcută de caragealienii caţavenci de la UNPR, partidul politic făcut de trădători şi traseişti parlamentari cu scopul susţinerii parlamentare a regimului Băsescu. Evident, o încercare haioasă de a arăta ca unicul partid al stângii în România ar fi cel al mercenarilor adunaţi în jurul unui şef de mafie personală (citat din Traian Băsescu), generalul Oprea….
Paradoxal sau nu, UNPR are dreptate. PSD, fără să renunţe la a mai fi de stânga, a aderat la nişte principii şi valori de dreapta care pot să resusciteze economia românească.
6. USL este creaţia lui Iliescu, menit să apere “statul lui Iliescu” şi prin această alianţă, PNL a pactizat cu comunismul. Purtătorii de cuvânt principali ai acestor perle de cugetare politică au fost Emil Boc şi Roberta Anastase. Adică, vă aducem aminte, un politician lustrabil (prin funcţiile ocupate la nivel de UTC, înainte de 1989) şi o infractoare penală dovedită, dar pe care o magisratură aservită nu a pus-o sub acuzare, în ciuda probelor incontestabile.
Solidarizarea unor Ion Diaconescu, Radu Câmpeanu, a unei Doina Cornea sau a surorilor Coposu cu acest proiect politic menit să ne scape de devierea de la democraţie reprezentată de regimul Băsescu, invalidează automat afirmaţiile unui fost secretar UTC…

Cu un singur comentariu venit dinspre tabăra prezidenţială putem fi parţial de acord: cel al lui Lăzărescu care vede în această alianţă o mişcare inteligentă de contracarare a manevrelor PDL. Da, din păcate, atât Băsescu cât şi PDL au dezvoltat o reţea clientelară, a creat o majoritate parlamentară complet străină de dorinţele electoratului şi au instrumentele necesare pentru a foţa modificări legislative şi pentru a manipula electoratul şi a frauda alegerile cu scopul unic al menţinerii la putere.Şi numai opoziţia unită poate să facă faţă şi să zdrobească ameninţarea la democraţie ce poate fi sintetizată într-un singur nume: Băsescu.

sursa: http://romanianneocon.wordpress.com/2011/02/07/usl-si-criticii-sai/

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Răspuns din partea unui penelist uslaş către Marius Oprea « Blogul galben al lui Gondolin - 3 martie 2011

    […] că aceasta este benefică, susţinătorii au scris în apărarea ideii de USL (vezi aici, aici, aici si aici ) iar electoratul şi-a dat acordul, prin rezultatele la sondaje care plasează USL […]

    Apreciază