Antonescu: Nu acceptăm lecţii de anticomunism de la Băsescu, Boc, Macovei, Pleşu sau Tismăneanu

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, la Conferinţa Naţională a TNL, că liberalii nu pot accepta lecţii de anticomunism de la Băsescu, Boc, Macovei, Pleşu sau Tismăneanu, el criticându-i pe cei enumeraţi pentru faptul că poartă „stindardul fals al luptei anticomunste”.

Antonescu: Nu acceptăm lecţii de anticomunism de la Băsescu, Boc, Macovei, Pleşu sau Tismăneanu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

„Nu eu, nici Victor Ponta sau Daniel Constantin, nu am fost membri ai PCR cum au fost Traian Băsescu, Emil Boc, Andrei Pleşu sau Vladimir Tismăneanu. Nu eu am fost propagandist al OASCR, sau Victor Ponta, ci Emil Boc. Nu eu am fost reprezentant al statului, partidului şi securităţii comuniste la Anvers, nu Victor Ponta, ci Traian Băsescu. Nu eu m-am adresat memoriei slujitoare a fostei Securităţi, ci Andrei Pleşu. Nu eu am fost apostol al filosofiei marxiste până când a fugit din ţară, ci Vladimir Tismăneanu”, a acuzat Antonescu.

Preşedintele liberal a făcut aceste acuze în condiţiile în care le-a vorbit tinerilor liberali despre faptul că, zi de zi, celor de dreapta li se administrează „porţii zdravele de otravă” de către „o propagandă bogată, inventivă, care nu are bariere ale ruşinii, bunului simţ sau respect pentru adevăr”.

Antonescu a precizat că este vorba de „otrava calomniei, deznădejdii, falselor diferenţieri” administrată de propaganda actualei puteri şi a arătat că acuzele aduse PNL ţin de faptul că partidul nu ar mai fi aşa de liberal, că s-ar fi deplasat spre stânga, prin construcţia politică numită USL, care ar fi o „uniune socialistă, de stânga, comunistă”.

Liderul liberal i-a criticat pe Traian Băsescu, Emil Boc, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneau, dar şi pe Monica Macovei, pentru faptul că duc acum, după douăzeci de ani, o luptă pe care ar fi trebuit să o ducă în 1990.

„În momentul în care aceşti oameni îşi arogă misiunea pe care trebuia să o aibă acum douăzeci de ani, e timpul să le spunem aceste lucruri (…) Nu eu am fost coleg de partid şi subordonat al lui Ion Iliescu în 1990, ci Traian Băsescu, Emil Boc, Vasile Blaga, Ioan Oltean şi alţii ca ei”, a acuzat Antonescu.

El a precizat că PNL este în acest moment aliat cu PSD, deci şi cu Ion Iliescu, pentru că azi pericolul la adresa democraţiei româneşti nu vine de la Iliescu, aşa cum s-a întâmplat în 1990, când liberalii se aflau în Piaţa Universităţii, şi nu cei enumeraţi anterior.

„Nu putem să acceptăm în faţa oamenilor care vor să cunoască istoria ţării lor lecţii de antomunism de de la Băsescu, Boc, Macovei, Pleşu, Tismăneanu. Nu au am fost ministrul lui Iliescu în 90, ci Pleşu. Nu eu am scris o carte elogioasă cu şi despre Ion Iliescu, ci Tismăneanu”, a adăugat Antonescu.

El a făcut în faţa tinerilor liberali o scurtă profesiune de credinţă: „Sunt liberal. Sunt un om de dreapta. Sunt, cu titlu strict personal, monarhist. Acestea sunt convingerile mele, cel puţin primele două şi ale dumneavostră, pe care niciodată, nici eu, nici vreunul din liderii de ieri sau azi ai PNL, sau vreunul din dumneavoastră, nu le-am ascuns sau trădat sau pus în paranteze. Suntem, rămânem şi vom fi liberali, oameni cu convingeri de dreapta”, a spus Antonescu.

El a mai arătat că, dacă ceea ce face actuala putere, „pretinsă şi recomandată de falşi apostoli” ca fiind de dreapta şi liberală, atunci el nu este liberal.

sursa: MediaFax

Reclame

Etichete:, , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii pe “Antonescu: Nu acceptăm lecţii de anticomunism de la Băsescu, Boc, Macovei, Pleşu sau Tismăneanu”

  1. mariusmioc 7 mai 2011 la 3:56 PM #

    Dar acceptă lecţii de anticomunism de la Petre Roman (membru PNL), Dan Voiculescu (abia după ce colaborarea acestuia cu securitatea s-a confirmat oficial) şi este aliat cu Ion Iliescu (preşedinte de onoare al PSD)

    Apreciază

    • Gondolin 7 mai 2011 la 4:01 PM #

      nu imi aduc aminte ca Petre Roman si Dan Voiculescu sa fi dat lectii de anticomunism… imi aduc aminte insa despre Basescu si Boc. Cat despre alianta cu Ion Iliescu, cititi intreg articolul.

      Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: