Organizaţia judeţeană Dolj a Partidului Conservator nu recunoaşte sondajul de opinie realizat în judeţ de filialele PSD şi PNL pentru desemnarea candidaţilor comuni pentru alegerile locale din 2012.
Deputatul Florentin Gust, preşedintele interimar al PC Craiova, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că pentru acest sondaj PSD şi PNL folosesc un chestionar care nu respectă nici paşii sociologici şi nici informaţiile corecte privind apartenenţa politică a unor potenţiali candidaţi.
Potrivit întrebărilor din sondaj, Antonie Solomon, primarul suspendat al Craiovei şi preşedinte al PDL Craiova, ar fi candidatul UNPR pentru funcţia de primar al municipiului, iar consilierul social-democrat Gheorghe Nedelescu, care şi-a exprimat intenţia de a intra în cursa din interiorul PSD Dolj pentru desemnarea candidatului la funcţia de primar al Craiovei, ar fi candidat independent.
‘Domnii Solomon şi Nedelescu nu sunt acolo unde spun PSD şi PNL că sunt. În sondaj, Solomon este candidat UNPR, iar Gheorghe Nedelescu, care este la PSD, în sondaj figurează ca independent. (…) PC Dolj a făcut deja o adresă la nivel naţional către PSD şi PNL prin care a solicitat să oprească acest sondaj, pentru că noi nu o să-l recunoaştem, pentru că nu a fost făcut de comun acord cu noi, iar informaţiile referitoare la apartenenţa politică a subiecţilor din sondaj nu reflectă realitatea. Întrebarea mea este cine hotărăşte în birouri care, cum şi ce persoană este şi de la ce partid candidează’, a afirmat Gust.
El a susţinut că, dacă cei din conducerile PSD şi PNL Dolj vor continua să nu respecte regulile Uniunii Social Liberale, atunci şi filiala PC se va comporta ca un partid care nu face parte din USL. ‘Vreau să dăm două semnale către tot ce înseamnă USL. Liderii celor două partide – PNL şi PSD – au tot ieşit public şi au spus că cele două partide vor desemna, vor face şi vor drege. Eu le transmit un semnal foarte pragmatic: dacă nu îşi revizuiesc comportamentul şi nu respectă ceea ce s-a stabilit între cele trei partide ale USL, tot aşa ne vom comporta şi noi. Domnul Prioteasa (preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa – n.r.) deja a început să dea prin oraş fluturaşi în care spune că cele două partide vor desemna candidatul comun pentru Primăria municipiului Craiova. Eu îi spun că, dacă în continuare va merge pe astfel de acţiuni, ne vom comporta şi noi ca un partid care nu este în USL şi atunci nu ştiu dacă le va conveni această situaţie’, a declarat Gust.
În replică, preşedintele PSD Dolj, Ion Prioteasa, a declarat pentru AGERPRES că nu are cunoştinţă de sondajul de opinie despre care vorbeşte Gust. ‘Personal nu ştiu nimic despre acest sondaj de opinie. Probabil este al ACD şi este o problemă între PNL şi PC şi acolo trebuie găsită rezolvarea. De aceea mă abţin să comentez lucruri pe care nu le cunosc. În opinia mea, toate neînţelegerile din cadrul USL trebuie rezolvate cu prietenie şi cu înţelegere’, a spus Prioteasa.
În legătură cu fluturaşii pe care social-democraţii i-au împărţit în Craiova, Prioteasa a admis că ‘a fost o scăpare a PSD Dolj’. ‘În legătură cu acei fluturaşi prin care am anunţat că PSD şi PNL îşi desemnează candidatul comun pentru Primăria Craiova, admit că a existat o scăpare din partea noastră’, a declarat Prioteasa.
Preşedintele PNL Dolj, Mihai Voicu, nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere legat de acest subiect.








Pacat ca acest anonim de prost de GUST, face de ras un partid ca PNL dolj cu care este incuscrit la nivelul doljului dar si al USL national. Nu stiu ce cauta sa vorbeasca gangaritul asta despre politica el care a devenit membru PSD intr-o luna cu o vechime de 3 ani doar ca candideze la conducerea PSD, acum interimar la PC Craiova. Geoana si restul politicienilor de la dolj trezirea, ca din cauza astuia o sa castige marinica dinca alegerile. PNL PSD si PC au o mare sacina sa il scoata pe asta din politica. Ajunsa asta cu doua clase sa se dea la Prioteasa si la Voicu doi oameni pe cat de seriosi pe atat de respectati in dolj. Afara cu el fratilor din politica.
ApreciazăApreciază