Romaniacurata.ro – SCRISOARE DESCHISA ADRESATA SEFILOR PARTIDELOR PARLAMENTARE: PDL, PSD, PNL, UDMR si UNPR

Alianta pentru o Romanie Curata transmite celor cinci presedinti ai partidelor parlamentare o scrisoare deschisa in care le solicita acestora sa raspunda in cel mai scurt timp posibil unor intrebari strategice referitoare la imbunatatirea Strategiei Nationale Anticoruptie. Redam textul integral al scrisorii:

Stimate Domnule Presedinte

Dupa cum sunteti la curent, Romania nu a fost primita in spatiul Schengen desi indeplinea conditiile tehnice. Unul din cele mai importante motive este indoiala legata de performanta noastra anticoruptie. Conform Raportului de Monitorizare pe Justitie al Comisiei Europene, precum si auditului independent al Strategiei Nationale Anticoruptie, reforma parlamentara si electorala sunt elemente de mare importanta ale unei viitoare strategii care trebuie sa aiba efecte reale si concrete impotriva coruptiei. Autoritatile statului si societatea civila coopereaza incercand sa deseneze, sa contureze o strategie nationala eficienta. Nu sta insa in puterea noastra sa reformam Parlamentul si nici institutiile cu atributii in domeniul electoral. Aceste zone sunt insa explicit denumite de MCV si GRECO, rezumate in draftul actual al Strategiei Nationale Anticoruptie, dupa cum urmeaza:

Obiectiv specific 3 – Creşterea transparenţei finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, Masuri:

1. Completarea cadrului legislativ privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, în concordanţă cu Recomandările GRECO;

2. Creşterea capacităţii administrative de control a AEP prin asigurarea resurselor necesare;

3. Organizarea periodică de către AEP a unor sesiuni de formare pentru reprezentanţii partidelor politice.

Obiectiv specific 4 – Consolidarea integrităţii în rândul membrilor Parlamentului. Masuri:

1. Susţinerea în Parlament a adoptării unor norme procedurale clare privind deciziile Parlamentului de ridicare a imunităţii membrilor săi, pe baza celor mai bune practici din alte state membre ale UE  (Recomandare MCV);

2. Pregătirea evaluării României în cadrul rundei IV GRECO – „Prevenirea corupţiei în  privinta membrilor Parlamentului şi în rândul judecătorilor şi al procurorilor”;

4. Organizarea de seminarii, consultări şi dezbateri publice periodice pentru diseminarea bunelor practici  privind integritatea în rândul parlamentarilor şi creşterea încrederii cetăţenilor.

Responsabil: Parlamentul României, Guvernul României prin Ministerul Justiţiei.

De asemenea, avand in vedere faptul ca un parlamentar al coalitiei majoritare, dl Marton Arpad, a formulat deja propuneri care se opun recomandarilor MCV, amendamente ce au fost depuse la comisia juridica (propunerea vizeaza in fapt anihilarea Agentiei Nationale de Integritate si secretizarea declaratiilor de avere), va invitam sa spuneti deschis opiniei publice si alegatorilor dumneavoastra:

– care sunt propunerile dvs pentru imbunatatirea Strategiei Nationale Anticoruptie la capitolul referitor la Parlament si autoritati electorale, astfel ca solicitarile incluse in MCV sa devina in scurt timp operabile, iar Romania sa poata solicita, cu fruntea sus, aderarea la spatiul Schengen.

– care este pozitia dvs fata de propunerile parlamentarului UDMR Marton Arpad, care a mai fost folosit de alte partide in lupta anti-anticoruptie pe motiv ca, fiind in UDMR, nu isi poate pierde electoratul.

Ne insarcinam sa popularizam raspunsurile dvs, pe care le asteptam cat mai repede, dat fiind ca timpul de finalizare al SNA se apropie de sfarsit. Ne angajam, de asemenea, sa reamintim raspunsurile dvs in timpul campaniilor electorale din viitorul an.

  • Societatea Academica din Romania/Alianta pentru o Romanie Curata – Alina Mungiu Pippidi;
  • Asociatia Edu-Cer – Stefan Vlaston;
  • CNS Cartel AFLA – Bogdan Iuliu Hossu ;
  • Centrul Roman de Politici Europene – Cristian Ghinea;
  • Asociatia Culturala Ariergarda – Daniel Vighi;
  • Asociatia PRO-DO-MO – Roxana Wring;
  • Asociatia Salvati Bucurestiul – Nicusor Dan;
  • Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania – Daniela Alexe;
  • Societatea Timisoara – Florian Mihalcea;
  • Freedom House Romania  – Cristina Guseth;
  • Grupul pentru Dialog Social – Radu Filipescu;
Reclame

Etichete:, , , , , , , , , , , ,

Un comentariu pe “Romaniacurata.ro – SCRISOARE DESCHISA ADRESATA SEFILOR PARTIDELOR PARLAMENTARE: PDL, PSD, PNL, UDMR si UNPR”

  1. ivi 8 octombrie 2011 la 8:40 AM #

    Toate bune si frumoase …par a fi…
    …insa cine face curatenie in „casa celor 10 inchizitori”? …mai ales e nevoie de „curatenia gandirii”…
    …numai un exemplu dau din „curtea curata oare ???” sau „curat murdara (moral)” a celor de la „Romania Curata”:
    Anticoruptie – Nume de familie acuzat – lipseste tocmai „acuzatul din fruntea statului” (casa Mihaileanu e limpede, flota romana e de doua decenii pe ape tulburi…)

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: