EvZ – Zona euro se prăbușește în două săptămâni?

Zona euro se va prăbuşi în două săptămâni dacă nu vor fi luate măsuri eficiente de redresare, potrivit consilierului FMI Robert Shapiro, într-un interviu acordat BBC.

„Dacă liderii zonei nu vor putea redresa situaţia într-un mod credibil, cred că în două-trei săptămâni vom avea o prăbuşire a datoriilor suverane ceea ce va duce la o prăbuşire a sistemului bancar european. Criza aceasta ar fi mult mai serioasă decât cea din 2008, apărută după colapsul Lehman Brothers”, a avertizat oficialul. Shapiro a fost subsecretar American pentru Comerţ şi are un doctorat în economie la Harvard.

„Nu ştim care este costul riscului de ţară al obligaţiunilor deţinute de marile bănci europene, nici măcar în cazul băncilor britanice. Nu ştim nici expunerea pe care o au băncile britanice faţă de datoria Irlandei”, a afirmat Shapiro.

O criză mondială

Potrivit acestuia, o astfel de criză ar avea consecinţe extrem de grave pe plan mondial, având în vedere interconexiunile care există între sistemul bancar european şi cele asiatice şi americane.

Între timp, parcă pentru a întări spusele lui Shapiro, cele două mari puteri ale zonei, Franţa şi Germania, au ajuns la un blocaj în negocierile privind mărirea planului de salvare, cu doar două săptămâni înainte de expirarea ultimatumului dat de americani.

Pe 3 noiembrie va începe reuniunea G20, iar liderii zonei ar trebui să ajungă până atunci la un accord privind mărirea Fondului European de Stabilitate, altfel situaţia s-ar putea agrava iar criza se va extinde pe plan mondial, a avertizat oficiali ai Casei Albe.

Etichete:, , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: